Emil Bercea pare pus pe fapte mari în ceea ce privește echipa de fotbal Jiul Petroșani numai că, spune acesta, nimeni nu îi ia în seamă.
„Primăria nu pare disponibilă să îmi dea baza, iar eu fără bază nu pot face nimic. Nu cred că Simota vrea să lase echipa. Mi se pun prea multe bețe în roate”, spune Bercea.
Din surse bine informate, datoriile pe care Jiul le are către jucători și arbitri s-a ridica la suma de 3 miliarde de lei vechi, iar, mai mult decât atât, pentru neplata datoriilor Jiul ar porni în Liga a a III-a cu o penalizare de 20 de puncte.
„Datoriile sunt foarte mari, de asemenea și depunctarea. Dar nu mă sperie nici asta. Eu vreau avizul din partea primăriei în ceea ce privește baza, dar nimeni nu mișcă nimic”, a declarat Emil Bercea.
Prezent la dezbaterea publică de la finele săptămânii trecute, Simota a anunțat că își permite să susțină financiar echipa în Liga a patra, însă a lăsat loc să se înțeleagă că ar putea ceda până la urmă clubul unui nou investitor, doar dacă acesta ar fi dispus să plătească datoriile acumulate. „Îmi permit să continuăm în Liga a patra, unde nu sunt deloc de neglijat cheltuielile, undeva la 200 de milioane de lei vechi, bani pe care îi dă Simota. Noi suntem pregătiți pentru acest eșalon. în ceea ce privește Liga a treia nu putem continua. Nu am anunțat oficial retragerea la Federație. Dacă domnul Bercea vrea echipa, eu sunt dispus să discutăm și el poate continua în Liga a treia”, a spus Simota.
Primarul Petroșaniului a anunțat în urmă cu câteva zile că abia după ce Simota și Bercea vor ajunge la un consens se va clarifica și situația bazei sportive.
Articol scris de Loredana Juglea