„Ripi” merge mai departe în Cupă! Auto, învinsă la penalty-uri

Mihai Andries 24 Feb. 2013, 23:00 Special

„Ripi” a revenit după șase decenii în Cupa României cu o calificare obținută la lovituri de departajare în fața concitadinilor de la Auto Timișoara. 0-0 era scorul după 90 de minute pe „sinteticul” de la „Dan Păltinișanu”, unul rămas înghețat și după cele două reprize de prelungiri. La loteria penalty-urilor gazdele de pe hârtie s-au impus cu 3-2!

Meci strâns între locul 1 din „Municipiu” și locul 10 din „D” în etapa a IV-a a Cupei, faza județeană. Prima mare ocazia a aparținut ripensiștilor, Adrian Popa nimerind bara laterală dintr-o lovitură liberă. Auto a replicat peste 20 de minute prin Leleczi iar jocul, deși alert, nu a adus minute bune nimic notabil. Doar același Popa cu 5 minute înainte de pauză, mai amenințând buturile lui Ionescu. În partea a doua jocul a început să se anime. Nichitean a avut o șansă bună dar a tras peste din fața porții și a fost apoi înlocuit cu noua achiziție a lui „Ripi”, Dan Pușcașu.

Pentru Auto, Rotaru  a avut o bună ocazie, însă nu a profitat de ieșirea lui Filip în minutul 70, pentru ca peste cinci minute Buda să zguduie și el bara roș-galbenilor. Auto a continuat să fie mai periculoasă pe finalul timpului regulamentar. Cădariu s-a aflat într-o postură asemănătoare cu cea a lui Rotaru de mai devreme, dar din nou fundașii Ripensiei au rezolvat situația. Apoi tot el a tras în bara transversală de la marginea careului (min. 89).

În prelungiri Hoța a dat cele mai mari emoții la poarta trupei cu nume de legendă, trimițând înapoi o pasă cu capul care era să-l depășească pe Filip. „Ripi” începea însă să domine jocul pe fondul unei ușoare retrageri a „mecanicilor”, mai ales după accidentarea vârfului Leleczi iar misiunea a devenit și mai grea pentru cei din Freidorf după eliminarea lui Nagy. Deși a controla restul minutelor, Ripensia și-a bătut joc de ocaziile ivite, Pușcașu a trimis peste poartă dintr-o poziție centrală ideală apoi prelungirile s-au încheiat cu lovitura de cap a lui Uzun, și ea peste.

„Loteria”

La penalty-uri egalitatea la zero s-a menținut și după primele două lovituri. Același Pușcașu pentru „Ripi” (bară), respectiv Cădariu pentru Auto, nereușind să cadreze pe spațiul porții. Pe rând au venit și golurile în ordinea: Păscăleanu, Mureșan și Mogoș pentru ripensiști, respectiv Boceanu și Al-Helou, la Auto, reușite care au fost urmate însă de ratarea lui Rotaru. În fine, Adi Popa putea tranșa jocul pentru gazde dar a ratat surprinzător și acum era șansa celor de la Auto să egaleze. Nu au făcut-o însă, Taub, jucătorul care a refuzat Mediașul, a tras peste, și s-a încheiat 3-2 pentru Ripensia. Grupare care și-a făcut o ambiție din a ajunge cât mai departe în competiția KO.

Ripensia Timișoara (manager Radu Suciu): Filip – Petrișor, Hoța, Uzun (cpt.), Cărpinișan – Costândana, Boangheș – Radu, Mogoș, Ad. Popa – Nichitean. Au mai intrat: Pușcașu, Păscăleanu și H. Mureșan.

Auto Timișoara (antrenor Petre Vlătănescu): Ionescu – Nagy, Kosak, Boceanu, Taub – Sturza, Buda, Al-Helou, Cădariu (cpt.), Cicoară – Leleczi. Au mai intrat: Rotaru, Avădanei și Cine.

Întăriri confirmate

Ripensia a obținut mult dorita calificare în faza următoare a Cupei și cu aportul jucătorilor noi. Dan Pușcașu, fostul golgheter al Ligii a IV-a cu Timișul Șag, a fost înregimentat și reprezintă o achiziție mai mult decât interesantă deși a debutat cu ratări. Andrei Cărpinișan (ex-Flacăra), Alin Roșu și Cosmin Boangheș (ambii Dragșina) sunt celelalte achiziții, care precum jocul echipei, sunt jucători de eșalon superior.

„Până la urmă a fost bine, a fost un meci deschis, cred că am dominat mai mult. Ne era teamă de această echipă, știm ce pregătire face domnul Vlătănescu, am avut multe ocazii, multe ratări din fața porții. S-a văzut că zece jucători de la noi au jucat și în campionatul de minifotbal astăzi, asta e, nu am reușită să-i motivăm pentru meci, va fi ultima oară când se întâmplă chestia asta. Felicit și echipa adversă, așteptăm acum să vedem cu cine jucăm. Obiectivul e să mergem cât mai departe pentru că proiectul nostru are nevoie de o imagine bună și aceasta o putem face printr-un joc frumos”,

Ovidiu Olariu, antrenor Ripensia Timișoara

„În primul rând un meci frumos, între două echipe care nu au făcut altceva decât să joace fotbal. Felicit echipa Ripensia, îi doresc multă baftă în tururile următoare. Pentru noi a fost un test util înaintea începerii campionatului. Avem o echipă foarte tânără, neexperimentată. Din păcate penalty-urile au fost ratate fix de jucătorii care nu ne așteptam, mai ales primul, vorba colegului meu Petre Vlătănescu, pe un teren așa bun: dai numai pe sus, sus, e loterie! A câștigat echipa mai norocoasă. Poate ne-au dominat teritorial dar ocaziile mai mari cred că au fost de partea echipei noastre. Îi felicit și pe băieții mei pentru cum au luptat, important e să crească în valoare”,

Harry Pinzoffer, director sportiv Auto Timișoara

 

VEZI MAI MULTE IMAGINI DE LA ACEST MECI

 

Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)

Mihai Andries 24 Feb. 2013, 23:00 Special
Pe aceeași temă