Chindia a suferit ieri a doua înfrângere din această perioadă de pregătire, roș-albaștrii pierzând cu 2-3 meciul disputat la Chitila împotriva prim-divizionarei Concordia Chiajna. La pauză tabela arăta 0-0 însă ilfovenii au reușit să puncteze de două ori până în minutul 53, Roșu și Ibric fiind marcatorii. Chindia a revenit în joc relativ repede, egalând situația după reușitele lui Văduva și Alexandru Băluță, dar Mărgărit a stabilit scorul final în minutul 83 după ce l-a lobat pe Omuț.
Până acum, în această perioadă de pregătire, Chindia a dispus de Petrolul juniori A (6-1), CS Mioveni (2-1) și CSM Râmnicu Vâlcea (1-0), pierzând cu Conpet Ploiești (0-2) și Concordia Chiajna (2-3)
„Am făcut un meci bun, meritam să câștigăm. Băieții au dovedit pofta de joc. Sâmbătă ne întoarcem acasă și ne vom pregăti la baza proprie până la începutul returului.”, a spus după joc Eusebiu Tudor.
„Dacă o vom ține tot așa, vom face un retur bun. Îi asigur pe suporterii Chindiei că vom face totul ca acest proiect să continue frumos. Păcat că s-au găsit unii să vorbească răutăți, chiar acum când lucrurile au început să se așeze.”, a spus și președintele Chindiei, Mihai Trifan.
„A fost o partidă frumoasă, cu faze bune, multe goluri. Mi-au plăcut câțiva jucători de la Chindia. Noi suntem pregătiți pentru meciurile oficiale, am făcut și două cantonamente.”, a declarat antrenorul ilfovenilor, Ilie Stan.
Concordia: Iancu – Niță, Belica, Savin, Damian – D. Stan, A. Stan – Purece, Roșu, Pană – Ibric. Au mai jucat: Apostol, Ciupitu, Mărgărit, T. Nwakaeme
Chindia: Perianu – Pătru, Rădoi, Ispas, Dinu – Honciu, Șerban, Văduva – Băluță, Verdeș, Gavrilă. Au mai jucat: Omuț – Voduț, Mihăescu, Cherchez, R. Dobre.
Sursa: chindiatargoviste.ro
Foto: csconcordia.ro