Astăzi, de la ora 11.00, lotul FC Farul se va reuni la stadionul de pe strada Primăverii și va efectua primul antrenament din acest an, premergător returului Ligii a II-a, Seria I. Alături de cei rămași în echipa de anul trecut, la pregătiri se vor alătura și noile variante de transfer pe care oficialii clubului le-au urmărit, printre acestea numărându-se și 8 internaționali, conform informațiilor furnizate de tehnicianul Alin Artimon.
FC Farul își reîncepe astăzi antrenamentele, la fel ca majoritatea cluburilor din țară, cu obiective clare, sperând ca până la începutul returului să schimbe foaia și să demonstreze că nu merită să rămână pe ultimul loc în clasament. Echipa va desfășura primul antrenament la ora 11.00, iar zilele acestea sunt așteptați mai mulți tineri jucători internaționali, în vederea testării acestora pentru pozițiile de care echipa are nevoie.
„Obiectivele noastre sunt salvarea echipei de la retrogradare, formarea de jucători și a unui lot pentru sezonul viitor, în ideea că vor veni către Farul nu mai puțin de 8 jucători internațio-nali sub 21 de ani. Farul va avea sânge proaspăt, o formă și o forță nouă. Ne-am propus să formăm un 11 sub 21 de ani, împreună cu cei pe care îi avem deja la club (Berti, Coteanu, Băjan, Năstase etc.)”, a declarat antrenorul principal FC Farul, Alin Artimon.
Discuțiile legate de transferuri nu sunt finalizate încă, asta pentru că conducerea Farului dorește să vadă mai întâi pe ce dă banii iar variantele trebuie calculate cu atenție, pentru a nu se repeta aceleași greșeli din tur.
„Situația jucătorilor care vor sosi încă nu este bătută în cuie. Ei sunt așteptați să ajungă în cursul zilelor următoare. Sunt întinși pe mai multe vârste, jucători care, de ceva vreme, sunt într-un circuit al Ligii a III-a, și nu numai, jucători care au trecut absolut toți prin echipele naționale de vârsta lor (n.r. – jucători internaționali). Căutăm să reînnoim stocul de jucători. Este posibil, în privința unora, să greșim, iar alții să nu se ridice la nivelul la care ne dorim, dar dacă reușim să câștigăm 2, 3 din ei, este mai mult decât îmbucurător”, ne-a mai spus Artimon.
Programul săptămânii
În decursul acestei săptămâni, lotul „marinarilor” va efectua câte un antrenament, în primele zile, urmând a mări volumul de efort cu câte două antrenamente pe zi. De asemenea, duminică va avea loc și un joc de tip „școală” între jucători.
„Luni, marți și miercuri vom efectua un antrenament, iar joi, vineri și sâmbătă, câte două antrenamente. Duminică, vom organiza un joc școală, adresat în special jucătorilor care vor fi introduși în echipă sub formă de probă. Jucători care ne-au fost recomandați, mie și conducătorilor clubului, de către antrenori sau impresari. Jucători pe care noi i-am urmărit și pe care vrem să-i vedem pe viu. Va juca tot lotul nostru, împreună cu juniorii cu care vrem să facem această parte de pregătire”, a declarat antrenorul Alin Artimon.
FC Farul va juca primul meci oficial pe data de 9 martie, în deplasare contra celor de la Sportul Studențesc.
Sursa: Cuget Liber
Foto: Alexandru RAITA