Duminică, Unirea Casimcea, echipa campioană a Ligii a IV-a în sezonul trecut a terminat turul campionatului pe locul întâi, fără nicio înfrângere în cele 15 jocuri disputate, doar două rezultate de egalitate la Sarichioi și Turcoaia fiind rezultatele care nu au legat victorii la rând. În meciul cu ultima clasată, Gloria Agighiol, elevii profesorului Melenco s-au dovedit a fi mai miloși ca în meciul cu Tractorul Horia și s-au impus „doar cu” 15-0! Dacă la Casimcea s-au înscris goluri pe bandă rulantă, vicecampioana de iarnă, Izbânda M. Kogălniceanu a încercat în zadar să înscrie măcar o singură dată la Cerna. S-a terminat 0-0 până la urmă și astfel ecartul dintre pretendentele la titlu s-a mărit la patru puncte. În tot cazul nemeritată poziția din clasament ocupată acum de Triumf Cerna, o echipă care dacă n-ar fi avut poate loc pe podium acum cel puțin în prima jumătate a clasamentului i-ar fi fost locul.
Ultimul loc de pe podiumul turului este ocupat de Luceafărul Slava Cercheză (4-1 cu Sarica Niculițel), o echipă care tace și face. În general meciuri bune fără să iasă în evidență sau să producă mari surprize iar locul ei de pe podium este dat clar de constanța prestațiilor din tur.
Echipele inconstante dar bune ale campionatului, Troesmis Turcoaia, Arrubium Măcin sau Pescărușul Sarichioi, toate pretendente în retur la locul Luceafărului nu au pierdut nici ele duminică, însă dacă Pescărușul și Troesmis s-au anihilat în meci direct, scor 3-3, Arrubium Măcin s-a impus la Horia cu 5-3, un rezultat cinstit în ce privește superficialitatea cu care au tratat meciul elevii profesorului Teoharidis de la Măcin.
Rezultat de egalitate a fost și la Jurilovca între vecinele Razim și Hamangia, scor 1-1, oaspeții fiind cei care au fost mai aproape de victorie dar au fost egalați în partea a doua a jocului.
Meci nebun cu scor de tenis la Stejaru acolo unde cele două echipe, Săgeata și Viitorul Frecăței au jucat cu garda jos. S-a terminat 6-4 și totuși cele zece goluri sunt doar finalizările zecilor de faze de poartă și unui joc pe contre „dal capo al fine”.
Pe contre s-a jucat și la Somova între Național și Granitul Babadag. Imediat după o ocazie a gazdelor urma și o reușită a ospeților și așa se face că pe un fond de meci mai echilibrat ca scorul la un moment dat era 5-0 pentru Granitul. Golurile gazdelor au venit târziu și inutil, 2-5 fiind o înfrâgere doar de statistică, meciul fiind jucat de la 0-5.
După aceste rezultate și înaintea omologării rezultatului de la Măcin dintre Arrubium și Pescărușul, clasamentul Ligii a IV-a este următorul:
Clasament:
1. Unirea Casimcea 15 13 2 0 87-8 41p +17
2. Izbânda M. Kogălniceanu 15 12 1 2 57-16 37p +16
3. Luceafărul Slava Cercheză 15 10 0 5 56-30 30p +6
4. Troesmis Turcoaia 15 9 2 4 53-28 29p +8
5. Arrubium Măcin 14 9 1 4 42-28 28p +10
6. Pescărușul Sarichioi 14 8 3 3 49-21 27p +6
7. Hamangia Baia 15 8 1 6 44-34 25p +1
8. Săgeata Stejaru 15 7 2 6 44-28 23p -1
9. Granitul Babadag 15 7 2 6 47-39 23p +2
10. Razim Jurilovca 15 6 3 6 31-33 21p -3
11. Triumf Cerna 15 6 2 7 43-32 20p -1
12. Viitorul Frecăței 15 6 1 8 38-32 19p -5
13. Național Somova 15 3 0 12 27-80 9p -15
14. Tractorul Horia 15 2 1 12 27-80 7p -14
15. Sarica Niculițel 15 2 1 12 22-84 7p -17
16. Gloria Agighiol 15 0 0 15 14-108 0p -21
Articol scris de Irinel CĂ‚LIN