Un joc de care pe care, deschis oricărui rezultat – așa se așteaptă băimărenii de la FC Maramureș Universitar că va fi întâlnirea cu CS Mioveni din ultima etapă a turului Ligii a doua de fotbal. Și dacă FCMU abordează această partidă după prima înfrângere încasată de când Ioan Tataran e antrenor, cei din Mioveni vin în Baia Mare după două săptămâni de pauză.
În etapa precedentă, băimărenii au pierdut cu 0-1 meciul de la Timișoara, în compania Poli. A fost prima înfrângere suferită de băimăreni de când FCMU este antrenată de Ioan Tataran. Pe ultimul loc se află FCMU, cu cele nouă puncte acumulate până la această oră. Echipă din Mioveni a adunat 14 puncte și este pe locul 6 în ierarhie. Din etapa 12, de când au făcut egal la 0 cu FCM Târgu Mureș, adversarii de sâmbătă ai băimărenilor nu au mai evoluat.
„Cum am tot spus, au fost cinci meciuri grele, dar acesta este cel mai greu. În primul rând pentru că se termină campionatul și acesta este ultimul joc. Întâlnim o echipă care a stat două săptămâni și este odihnită. A disputat două meciuri amicale pe care le-a câștigat. Va fi foarte greu. Noi vrem să câștigăm jocul, să ne săltăm de pe ultimul loc, dar este un meci în care se poate înregistra orice rezultat”, a considerat Ioan Tataran, antrenorul FCMU.
„Ne așteaptă un meci greu, având în vedere că întâlnim o fostă divizionară A, cu mulți jucători cu experiență, așa că va fi un meci foarte greu, de luptă. Sperăm să câștigăm pentru că atunci altfel va fi pauza de iarnă. Dacă îi vom lăsa să joace ne va fi foarte greu pentru că sunt jucători titrați. Poate să câștige oricine: va fi care pe care”, a considerat Marius Hodor.
Deac, Chivoiu, Krausz sunt jucătorii care se confruntă cu probleme de sănătate înaintea jocului de sâmbătă. Danciu a revenit la antrenamente. „Echipa își dorește și sperăm să câștigăm”, a spus Tataran, deși tot într-un singur portar va sta echipa băimăreană și la partida cu echipa din Mioveni. „Pericolul maxim vine de la noi: dacă nu jucăm, vom avea de suferit”, a avertizat Hodor.
Sursa: EMaraMureș
Foto: Sorin Dan MUSCĂ‚