Meciul de sâmbătă, de la Mioveni, a fost unul care va rămâÂne în istoria echipei galben-verde, deoarece a adus o vicÂtorie după mai bine de un an. Succesul cu Damila MăÂciuca a fost unul foarte clar, scor 4-1 (1-1), și el a fost adus de trei dintre tinerii jucători din lotul argeșenilor.
Oaspeții au deschis scorul la Mioveni în minutul 16, însă BiÂceaÂnu a restabilit egalitatea 6 miÂnute mai târziu, la o fază în caÂre are tot meritul. După pauză, pe teren a intrat și Simion, fotÂbaÂlist care a scos mai întâi un peÂnalti în miÂnuÂtul 68, fiind ținut de tricou în caÂreu de un adÂverÂsar. Penaltiul a fost transÂforÂmat cu siguranță de Emil Dică. În miÂnuÂtul 78, a fost rândul lui MaÂrius GăÂlan să iasă la ramÂpă, aÂcesÂta executându-l pe porÂtaÂrul advers cu un șut senÂzaÂțioÂnal din afara caÂreului. Apoi, în minuÂtul 83, SiÂmiÂon s-a evidențiat din nou și, în urma uÂnei acțiuni perÂÂsonale, a staÂbilit scoÂrul final, 4-1.
Ionuț Biceanu are 18 ani și a fost crescut de Mihăiță IanovÂschi la Școala de Fotbal Dani Coman, fiind adus la Mioveni în această vaÂră. A fost pentru prima oară tiÂtuÂlar în campionat.
Marius Gălan are 23 de ani și în ultimii doi ani a fost împruÂmuÂtat la Girom Albota. În această vară a fost oprit în lotul galben-verÂzilor, iar sâmbătă s-a aflat la al doilea său meci în acest camÂpioÂnat.
Ionel Simion are 18 ani și a fost adus și el de la FC Dani Coman în această vară. Cu Damila Măciuca a bifat al doilea său meci în acest sezon de Liga a II-a. Toți trei juÂcătorii sunt la primul sezon de Liga a II-a.
Mioveni: Popescu – Pasăre, Bogdan Stoica, Olteanu, DuÂmitrache – Mazilu, Emil Dică, Năstăsie, Coșereanu (81 Panait) – Biceanu (63 Gălan) – Răduță (54 Simion). Antrenor: Flavius StoiÂcan
Măciuca: Botaș – Samson (80 Amet Ferdin), Ionuț Stoica, Posteucă, Eduard Stoica – Iordache, Melcea, Adrian Popa (81 Bălan) – Codin (38 Lircă), Geantă – Voinea. Antrenor: Erik Lincar
Arbitru: Daniel Decă (Brăila)
Cartonașe galbene: Dumitrache (32), Pasăre (60), Gălan (77) / Samson (28), Voinea (62), Botaș (68), Posteucă (68), Ionuț Stoica (68)
Cum s-au marcat golurile
# 0-1, min. 16: Voinea scapă singur pe dreapta, priÂmind o minge în adîncime, iar de la marginea careului trimite peste Popescu, direct în vinclu
# 1-1, min. 22: Biceanu urmărește bine un balon trimis de apărarea oaspeților spre portar și împinge balonul pe lîngă Botaș, chiar din fața lui
# 2-1, min. 69: Simion obține un penalti, iar Emil Dică îl transformă cu siguranță
# 3-1, min. 78: Gălan șutează senzațional de la 20 m, lateral stînga, în vinclu, pe colțul lung
# 4-1, min. 83: Simion recuperează la 40 m, are o acțiune personală în care driblează tot ce-i iese în cale, iar de la 16 m, șutează în plasă, pe lîngă portar
Culisele meciului
# Vremea a fost excelentă penÂtru fotbal, sâmbătă dimineață, la MiÂoÂveni, însă în tribunele StaÂdionului Orășenesc nu au venit să asiste la acest joc decît 500 de persoane.
# La echipa-oaspete, delegat a fost Adrian Albinaru, fost jucător al lui FC Argeș pe vremea când anÂtrenor era Ion Moldovan, iar prinÂtre jucători se mai numărau DraÂgoș Radu, Mihai Radu și Geo StanÂca.
# Antrenorul secund al Damilei Măciuca este Florin Ștefan NoÂfitovici. Acesta a evoluat în trecut și pentru CS Mioveni, atunci cînd echipa promova din Liga a III-a în Liga a II-a.
# În lotul echipei vâlcene se află și piteșteanul Codruț Lircă. Fost jucător pînă anul trecut la Mioveni, mijlocașul a fost mai întîi rezervă la meciul de sâmbătă, însă a intrat pe teren în minutul 38.
# De la CS Mioveni au lipsit la acest meci Marian Miulescu și IoÂnuț Stancu, fotbaliști care până aÂcum erau titulari. Primul nu a fost oprit în lot pentru acest joc, în timp ce al doilea este accidentat. Ambii au fost însă prezenți la meci, urÂmărindu-l din tribune.
# Ca și cei doi, și Andrei MărÂgăritescu nu a făcut parte din lot, „Chinezul” nefiind refăcut complet. Mijlocașul a venit și el la joc, iar înainte și după partidă a fost aÂlături de coechipieri la vestiare.
# La oaspeți a evoluat și juÂcăÂtorul de culoare Nwabueze SamÂÂson. Acesta a fost un fotbalist cuÂnoscut lui Flavius Stoican, anÂtreÂnorul dorind să-l ia la Dinamo II, aÂtunci când fundașul evolua la Mangalia. A ajuns însă la Damila, fiind un jucător cunoscut și de Erik Lincar.
# În tribunele stadionului din Mioveni a fost prezent și Florin MaÂrin, fost antrenor al echipei arÂgeșene, acum 5 ani, în Liga I. „FloÂcea” a urmărit partida de la lojă, avându-l alături de fostul conÂducător al clubului, Răzvan TuÂnaru.
# Tot într-una din lojele StaÂdiÂoÂnuÂlui Orășenesc au luat loc, sâmÂbăÂtă, și Andrei Speriatu, de aÂseÂmeÂnea, și el fost antrenor al eÂchiÂpei pe când aceasta era în Divizia C, și tehnicianul Stelică BaÂdea.
# În minutul 35, Emil Dică a acuzat dureri la umăr, după ce a fost faultat mai devreme de NwaÂbueÂre, și a venit la marginea teÂrenului, unde medicul echipei i-a dat cu kelen, pentru a scăpa de dureri.
# În minutul 60, fundașul dreapta al Mioveniului Pasăre a fost avertizat cu un cartonaș galÂben pentru un henț. Arbitrul însă nu a oprit jocul în momentul henÂțului, lăsându-l să continue, însă, când faza s-a oprit, a revenit și a acordat avertismentul.
# Atacantul gazdelor Albert VoiÂnea a fost avertizat doar cu galÂben în minutul 62, la o fază în caÂre l-a lovit în careu pe Olteanu și trebuia să fie eliminat.
# În minutul 70, doi dintre jucătorii Mioveniului s-au accidenÂtat destul de rău, Pasăre și Mihai Olteanu dîndu-se cap în cap în caÂÂreul propriu în timp ce încercau să respingă o minge. După interÂvenția echipei medicale, cei doi au putut continua jocul.
# Banderola a fost purtată iÂniÂțial la acest joc de Valentin CoÂșeÂreanu, însă, în momentul schimÂbăÂrii, acesta i-a lăsat-o lui Emil DiÂcă. Mijlocașul nu a pus-o pe braț, ci s-a dus cu ea la Simion, punânÂdu-i-o acestuia pe mână.
Stoican: „Jocul trebuie să se îmbunătățească”
Flavius Stoican a obținut, sâmbăÂtă, prima lui victorie pe banca MiÂoveÂniului, avînd până acum un eÂșec, un egal și un succes.
„Sunt bucuros că echipa a obÂțiÂnut o victorie după un an și un pic, reușind să câștige într-un joc ofiÂciÂal de campionat. Acest lucru se daÂÂÂtoÂrează și jucătorilor, care au munÂÂÂcit zi de zi la antrenamente, iar munÂca lor s-a materializat aÂcum într-un joc oficial. Sunt bucuÂroși pentru că moralul lor era desÂtul de scăzut, iar acum au unul bun. Jucătorii au alergat până la eÂpuiÂzaÂre. Mă bucur și pentru acești băieți care au intrat pe parcursul jocului. Am încredere în ei deoaÂrece au de partea lor tinerețea. BiÂceanu este foarte tânăr, Simion la fel, iar Gălan poate să crească de la zi la zi și să ajungă sus. Nu treÂbuie să ne culcăm însă pe o ureÂche, acum, că am câștigat, iar jocul trebuie să se îmbunătățească. Din poziția în care am fost eu, s-a văÂzut clar că Simion a fost tras de triÂcou la 11 metri. Văzusem Damila doar pe DVD și știam ce jucători au. Dar am fost peste ei și nimeni nu poate să conteste victoria noasÂtră”, a declarat, la final, Flavius StoiÂcan.
În sfârșit, victorie după un an și o lună!
Pe 16 septembrie 2011, CS Mioveni obținea ultima victorie într-un meci de campionat, pe atunci galben-verzii evoluând în prima ligă. La acea daÂtă, cu antrenor Răzvan Tunaru, CS Mioveni câștiga pe propriul teren cu Sportul, scor 2-1. De atunci, echipa argeșeană nu a mai reușit nicio victorie într-un joc de camÂpioÂnat, până sâmÂbăÂtă. Au trecut un an, o luÂÂnă și 4 ziÂle, timp în care arÂÂgeșenii au disÂputat 33 de parÂtiÂde oficiale în camÂÂpiÂonat (Liga I și LiÂga a II-a), din caÂre s-au obținut 10 egaluri (6 în LiÂga I și 4 în Liga a II), restul fiind înÂfrânÂgeri (21 în LiÂga I și 2 în Liga a II-a). Între timp, în aÂcest sezon, MioÂveÂÂÂniul a mai disÂpuÂtat și trei meÂciuri de CuÂpa RoÂmâniei, din care a câștigat doÂuă și a pierdut unul.
Scandal la 11 m
Faza la care s-a dat penalti pentru Mioveni a fost una îndelung conÂtesÂtată de echipa-oaspete. Jucătorii vâlceni au protestat vehement, cerând ofsaid și reclamând faptul că arbitrul ar fi ridicat fanionul. Nu a fost înÂsă nimic adevărat, tușierul semnalizând că mingea a ieșit afară din jucăÂtorul Mioveniului, după ce a fost faultat. În momentul în care Decă a aÂrăÂtat punctul cu var, asistentul a și plecat de la tușă spre careu, semn că nu a semnalizat nicidecum ofsaid la acea fază. De altfel, faultul în careu nu a fost deloc constestat de jucătorii-oaspeți. La acea fază, Ionuț StoiÂca a primit galben pentru faultul la Simion, iar Botaș și Posteucă au fost averÂtizați pentru proteste.
Articol scris de Silviu MIHAI