21:22
Prezent la conferința de presă de azi a Farului, fundașul marinarilor și-a cerut scuze pentru cartonașul roșu primit în meciul de Cupă de la Brașov și a spus că se va revanșa în partida cu Dunărea Galați, de sâmbătă.
„Atmosfera este bună în lot și suntem cu toții conștienți că trebuie să schimbăm ceva pentru a obține rezultate mai bune. Mie personal îmi este rușine de locul pe care îl ocupăm în clasament și pot spune că nu mă așteptam, la începutul stagiunii, să avem evoluții atât de slabe. Nu mai avem voie să facem pași greșiți pentru că locul Farului nu este acolo, trebuie să ne revenim cât mai repede” – Valentin Sandu, jucător FC Farul.
Articol scris de Cristian BANCIU
Foto Alexandru RAITA