Deși inițial a fost foarte relaxat la sosirea pe stadionul Delta din Tulcea, fostul „internațional” Gică Popescu, președintele onorific al Chindiei, a părăsit nervos tribuna oficială înainte de finalul partidei pe care echipa sa l-a pierdut cu 1-2.
Înainte de meci Popescu s-a bucurat de revederea cu mai mulți prieteni din Delta Dunării, „Baciu” fiind un mare pasionat de pescuit, deținând o casa la Sulina, oraș în care a derulat și mai multe afaceri la care a renunțat între timp.
Jovial, președintele onorific al celor de la Chindia Târgoviște s-a fotografiat alături de fani la pauza meciului, însă s-a enervat pe proprii fotbaliști și a părăsit tribuna în minutul 87, după ce târgovișteanul Avram a fost eliminat.
Sursa: Ziarul de Tulcea
Foto: Cristian DOGARU