Nemulțumit după eliminarea echipei sale din Cupa României, antrenorul FC Farul, Alin Artimon, a ținut să precizeze câteva nereguli (din punctul său de vedere) cu privire la structura Cupei României. Principala supărare a tehnicianului este legată de locația ultimei partide, și anume că Farului nu i-a fost permis să joace pe teren propriu cu FC Brașov.
„FC Farul a respectat Cupa României mai mult decât ne-a respectat ea pe noi. Când am jucat contra unei echipe inferioare, ne-am dus la Balotești, ne-am calificat în șaisprezecimi, indiferent de formula pe care am folosit-o, pentru a aduce o echipă de Liga I la Constanța. Asta era ideea. Însă, în condițiile în care am jucat în deplasare, nu este rețetă financiară, ci mai mult oboseală. Am jucat la Botoșani, am mers 10 ore, am venit acasă, ne-am dus 6 ore până la Brașov, veneam acasă joi, să fi plecat atunci la Suceava. Nu suntem roboți, iar pentru club, aceste deplasări au costat aproximativ 30.000 de lei, și nu s-a produs niciun leu. În Cupa României, trebuie să fie o oarecare egalizare”, a declarat Alin Artimon.
Restructurarea seriilor, o soluție
Deplasările lungi au fost o problemă majoră pentru FC Farul în acest start de sezon, la mijloc implicându-se cheltuieli majore și oboseală acumulată. O soluție a acestor probleme a fost sugerată chiar de antrenorul Alin Artimon.
„Nu văd cum se poate juca într-un tur doar cinci meciuri acasă, cum facem noi. Nu știu cum se fac aceste alegeri. Mai bine împărțeam țara în patru, erau deplasări mici, făceam patru grupe de câte 12 echipe, astfel știam o socoteală, erau 22 de jocuri și nu mai erau nici cheltuieli”, ne-a mai spus Artimon.
Sursa: Cuget Liber