Melcea: „Sunt fericit că am revenit acasă”

13 Sep. 2012, 16:24 Campionat
Melcea:

Unul dintre cei mai buni jucători ai Damilei în prima etapă, în victoria cu Tg. Mureș, mijlocașul Iosif Melcea speră ca el și colegii săi să facă sâmbătă, cu Voința Sibiu, o partidă la fel de bună. „Va fi un meci greu, Voința are mai mulți jucători care au evoluat în Liga I, dar noi sperăm să luăm cele trei puncte. În partida cu Tg. Mureș, toată echipa am avut multă ambiție, era primul nostru joc la Liga a II-a, am câștigat și sper și o ținem tot așa. Vrem să fim în obiectiv până la iarnă, locurile 1-6, apoi, dacă se va schimba ținta, vom vedea. Până atunci, vrem să câștigăm fiecare partidă, să acumulăm cât mai multe puncte. Cred că desființarea Sibiului este doar o poveste, este un oraș mare cu multe firme, sunt convins că Voința va continua în Liga a II-a” a declarat mijlocașul de bandă drepta.

După ce a jucat anii trecuți la CSM, Melcea a revenit acasă la conjudețeana trupei din Zăvoi, Damila. „Eu sunt fericit că am revenit acasă, la Vâlcea, unde am găsit un colectiv extraordinar dar și multă seriozitate la conducere, ce se promite se și dă. Am fost foarte dezamăgit de ce am pățit în primăvară la FC Olt, unde în ultimele șapte luni de contract am luat doar două salarii” a spus Melcea.
Partida din etapa a III-a, dintre Damila și Voința Sibiu se va disputa sâmbătă, la Drăgășani, cu începere de la ora 11.00

Articol scris de Adi GEORGESCU

13 Sep. 2012, 16:24 Campionat
Tags:
Pe aceeași temă