Săgetați de năvodăreni pe „Ștefan cel Mare”

01 Sep. 2012, 23:00 Campionat

Dinamo a pregătit meciul cu Săgeata ca un adevărat derby, meciul fiind disputat pe terenul central al stadionului. Partida a început foarte spectaculos, cu ocazii în șir de partea Năvodariului și tot mai multe gafe în defensivă de partea cealaltă. În minutul 9, apărarea „cîinilor” se declară învinsă pentru prima oară, Tigoianu este lansat în adâncime de Rusu și golul devine o simplă formalitate.

Asaltul la poarta lui Râmniceanu (Dinamo) este unul tot mai intens la jumatătea primei reprize, motiv pentru care tânărul Ioniță îl pierde pe drum pe Apostol, acesta din urmă fentează subtil și înscrie fără probleme. Poate e prea soare și vântul adie prea puțin. Suntem în septembrie?
Până la pauză constănțenii mai schimbă o dată tabela prin același neobosit Apostol, care este servit perfect în careu, la firul ierbii de căpitanul Florin Popa, iar portarul dinamoviștilor este nevoit să scoată mingea din ațe iarăși.

La ieșirea de la vestiare, Alexe încearcă să schimbe ceva în atac, introducându-l pe Balint în locul lui Bitez. Și reușește pentru puțin timp. Echipa lui presează avansat și reușește prima mare ocazie (47) prin șutul puțin peste poartă a lui Viorel Ștefan. Nici Șunda nu stă pe loc. Tehnicianul Săgeții nu își îndeamnă elevii spre ofensivă, ci mai degrabă la un joc de pase constructiv, care să desfacă apărarea alb-roșilor. Pe sfârșit, golul frumos înscris cu capul de către Zaharia este anulat pe motiv de ofsaid, tușierul nu îl lasă pe fostul stelist să rememoreze golul de pe „Emirates”.
Săgeata cucerește trei puncte de moral pe Ștefan cel Mare și pare, prin jocul său matur și foarte bine pus la punct una dintre favoritele la podiumiul ligii secunde.

FC Dinamo II București (antrenor Ilie Alexe): Râmniceanu- Homei (’46 Dobrosavlevici), Ioniță, Crăciun, Burnea- Buia, V.Ștefan, Stan (’60 Cazacu)- Stanca(c), Neculai, Bitez(’46 Balint);
AFC Săgeata Năvodari (antrenor Aurel Șunda): Viciu- Fl.Popa(c), Diaby, Oprea (’70 Jianu), Tigoianu (’75 Dumitru)- Vezan, Apostol, Goșa- Bar, Rusu, Zaharia;

Articol scris de : George NISTOR

Foto: Adrian ALBU

01 Sep. 2012, 23:00 Campionat
Pe aceeași temă