Lincar, îngrijorat că nu a mai găsit să transfere juniori de valoare: „Avem probleme cu jucătorii Under 21”

Lincar, îngrijorat că nu a mai găsit să transfere juniori de valoare:**

Dacă în sezonul trecut, Vâlcea avea jucători Under 21 peste nivelul echipei, având un atu important în acest sens, pentru noul campionat, antrenorul Erik Lincar își face mari probleme în această privință. Briceag și Codin nu mai sunt Under 21, iar tehnicianul echipei din Zăvoi spune că nu s-au găsit soluții de jucători foarte valoroși sub vârstă, care să fie transferați în această vară.

„Avem un lot cu care vom ataca promovarea. Au plecat 12-13 jucători, dar din punctul meu de vedere, doar doi jucători au jucat majoritatea meciurilor și și-au făcut treaba foarte bine, Matache și Pîrvulescu. În locul lui Pîrvulescu, a venit Izvoranu. Avem o mare problemă cu jucătorii sub 21 ani, nu am găsit, este o problemă să găsim și unul bun, ne trebuie doi. Până acum îi aveam pe Briceag, Codin… Pentru că nu am găsit, am împrumutat de la Pandurii pe Pițian, care nici măcar nu e născut în 93, este în 95. Nu am găsit soluții, ce să facem, îmi asum riscul să folosesc un junior în poartă. La Liga a II-a, nu e o echipă să vină să aibă 10 ocazii la poarta noastră, plus că avem o apărare foarte bună. Dar și pe noi ne macină chestia asta, încercăm să mai aducem încă un portar de valoare, sub 21 de ani” a explicat antrenorul Erik Lincar.

Vâlcea are în lotul echipei mari patru jucători Under 21: Rareș Cucui, Ovidiu Popescu (foto), Ovidiu Mihai și Denis Dumitrașcu.

Cucui și Mihai revin după operații la ligamente, în timp ce Dumitrașcu pare deocamdată necopt. Vor mai fi legitimați la CSM cei doi portari veniți în probe, Cioară și D. Popescu, Pițian de la Pandurii și probabil vâlceanul Al. Ionescu, care revine la echipă după ce sezonul trecut a jucat la Caransebeș.

Articol scris de Adi Georgescu
 

Pe aceeași temă