FC Brașov s-a despărțit de încă un jucător. „Au fost patru luni cu bune și cu rele, dar plec doar cu lucrurile frumoase de care am avut parte”

FC Brașov s-a despărțit de încă un jucător.**

Cu doar câteva zile înaintea meciului cu UTA Bătrâna Doamnă, ultimul din acest campionat, FC Brașov s-a mai despărțit de un jucător. Este vorba de mijlocașul Alexandru Coman (24 de ani), cel care și-a reziliat contractul pe cale amiabilă cu gruparea brașoveană.

Doar patru luni a durat aventura lui Coman la Brașov. „Nu este un pas înapoi pentru mine că am revenit în România în Liga a 2-a. Am venit să ajut Brașovul să promoveze, vreau să joc și să ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele”, spunea Coman pentru Monitorul Expres la finalul lunii ianuarie, când semna contractul cu FC Brașov.

Jucător de bază în echipă în această ultimă parte a sezonului, Coman a avut evoluții apreciate în multe jocuri, dar și apariții dezamăgitoare, așa cum a fost în ultimul meci, cel de la Târgoviște, unde a provocat penaltiul din care dâmbovițenii au marcat golul victoriei.

Pleacă în Cipru

Șefii lui FC Brașov susțin că jucătorul a fost cel care a solicitat rezilierea contractului, pentru că acesta dorește să susțină probe de joc la o echipă din Cipru. „I-am reziliat contractul lui Coman la cererea sa. El a venit la club și ne-a spus că vrea să plece în Cipru unde va da probe de joc. Ne-am strâns mâinile și ne-am despărțit amiabil”, a declarat Gheorghe Popa, președintele lui FC Brașov.

Coman: „Nu am să reproșez nimănui nimic”

La rândul său, Coman a spus că nu are nimic să le reproșeze celor de la FC Brașov. „Au fost patru luni cu bune și cu rele la Brașov, dar plec doar cu lucrurile frumoase de care am avut parte în această scurtă perioadă. Băieții au fost super și chiar nu am să reproșez nimănui nimic. Îmi pare rău că nu am reușit să ne atingem obiectivul. Sper din tot sufletul să se găsească soluții, iar FC Brașov să continue în Liga a 2-a, însă va fi foarte greu dacă nu va veni un investitor potent din punct de vedere financiar să salveze clubul”, a spus Coman.

16 meciuri și 2 goluri a bifat Alexandru Coman în acest sezon la FC Brașov

Trei jucători plecați în play-off

În play-off-ul acestui campionat, alți doi jucători și-au încheiat conturile cu FC Brașov. Primul a fost fundașul central Ionuț Puțanu, care a plecat de la Brașov după meciul din deplasare cu CS Mioveni. Puțanu a fost urmat de golgheterul echipei, Marius Matei, cel care a plecat de la FC Brașov, nemulțumit că nu a prins lotul pentru meciul cu CS Mioveni disputat la Brașov. Ultimul pe listă… Alexandru Coman.

FC Brașov – UTA, la tv

Ultimul meci al „stegarilor” din acest campionat, cel de sâmbătă cu UTA BD, va fi televizat. Meciul dintre cele două echipe se va disputa sâmbătă, de la ora 11:00 și va fi transmis în direct de Digi Sport 2. Tot sâmbătă, de la ora 11:00, în direct pe Digi Sport 1 vor evolua CS Mioveni și Gaz Metan Mediaș. Tot de la aceeași oră, dar la Baia Mare, într-o partidă netelevizată, Chindia își joacă o ultimă șansă de a prinde măcar barajul.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Pe aceeași temă