Tocmai pe când și-a dat drumul la goluri în linia ofensivă a Zalăului, Victor Dobrescu și-a reziliat contractul, la fel ca și majoritatea fotbaliștilor cu experiență de la FC Zalău. Chiar dacă fostul atacant al lui AC Torino spunea din acel moment că se gândește la retragere, ofertele au venit pe adresa lui.
Are doar 25 de ani și poate să aibă în față o carieră de succes. Liderul Seriei V din Liga a III-a a fost prima echipă care s-a interesat de serviciile sale, cu atât mai mult cu cât Național Sebiș dorește să se bată pentru promovare. Pe lista de achiziții de la Șoimii Pâncota a apărut și numele lui Dobrescu, iar președintele Piroș și antrenorul Cuedan cred în calitățile atacantului, care făcea valuri în Europa, acum șapte-opt ani.
Pentru Dobrescu a venit o ofertă și mai bună, chiar din eșalonul secund, undeva mai aproape de casă, el fiind originar din Câmpina. În aceste zile, atacantul discută cu FC Olt Slatina – formație ce ocupă locul 7 în Seria a II-a din Liga a II-a. „Trebuia să finalizăm discuțiile până la Sărbători, dar până la urmă vom vorbi în luna ianuarie. Am avut și alte oferte, dar eu nu doresc să joc la două capete și am întrerupt orice alte discuții. Aștept un telefon de la Slatina”, a spus fotbalistul de 25 de ani, pentru Sporul Sălăjean.
Sursa: Sportul Sălăjean