FC Argeș și-a prezentat echipamentul pentru noul sezon. Comercializarea sa e, deocamdată, imposibilă

Marius ANGHEL 24 Jul. 2018, 15:35 Diverse

După „U” Cluj și Petrolul Ploiești, a treia echipă care va activa în noul sezon al Ligii 2 și care și-a prezentat echipamentul de joc pentru ediția 2018-2019 este FC Argeș. Formația piteșteană continuă colaborarea cu sponsorul tehnic Macron, iar noile echipamente sunt unele banale, simple. Unul va fi alb complet, iar cel de-al doilea e violet, cu câteva dungi albe în zona umerilor și a gulerului.

Comercializarea noului echipament către suporteri este, deocamdată, imposibilă, fiindcă echipa nu a primit nici acum decizia scrisă a OSIM pentru dreptul de folosință a mărcii FC Argeș, după ce fostul președinte al clubului, Viorel Ilinca, a depus o contestație.

„Fotbaliștii de la FC Argeș vor purta în noul sezon competițional care va începe pe 4 august 2018 echipamente Macron. Celebra firmă italiană de echipament sportiv a câștigat licitația organizată pe SEAP de către reprezentanții clubului nostru.
Tricourile de joc și șorturile vor fi în două culori: alb și violet. În partea dreaptă a tricoului este imprimat logo-ul firmei italiene, iar în partea stângă, sigla clubului FC Argeș. Pe mijlocul tricoului este imprimat Primăria Pitești, finanțatorului principal al echipei fanion a județului. Prezentarea noului echipament de joc va avea loc în cadrul unei conferințe de presă în care vor fi prezentați și cei cinci jucători cu care gruparea din Trivale a semnat în această vară. Noile echipamente vor putea fi cumpărate și de către fanii alb-violeți, clubul nostru așteptând decizia scrisă a OSIM prin care FC Argeș a câștigat contestația depusă de Viorel Ilinca privind dreptul de folosință al mărcii FC Argeș. Imediat după venirea acestei decizii, reprezentanții FC Argeș vor începe procedurile pentru realizarea magazinului de prezentare de la care suporterii își vor putea procura materiale promoționale cu însemnele echipei noastre”
, anunță FC Argeș pe site-ul oficial.

Așa au arătat echipamentele echipei FC Argeș în precedentul sezon al Ligii 2:

Marius ANGHEL 24 Jul. 2018, 15:35 Diverse
Pe aceeași temă