Suporterii din Târgu Jiu vor o nouă echipă Pandurii, pe modelul Petrolul, „U” Cluj sau Oțelul. „Nu are rost să mai pierdem timpul cu un club care e la morgă”

Convins că CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu mai poate evita falimentul, președintele Asociației „Liga Suporterilor Durii”, Valeriu Peptenatu, își dorește, pe modelul Petrolul Ploiești, „U” Cluj sau Oțelul, înființarea unui nou club la Târgu Jiu, care să înceapă activitatea din campionatul județean.

„Am depus un proiect prin care cerem, de urgență, înființarea unui club sportiv pentru ca acest oraș să nu rămână fără fotbal. Nu au ce caută aici nici Juventus București, nici vreo echipă din Suceava, nici Internațional Bălești. Cum Galațiul, Farul, Petrolul sau Universitatea Cluj au plecat toate din Liga a 4-a, așa vom pleca și noi. Nu este o rușine! N-a scăpat de faliment nici Rapidul, care era un brand, dar nu s-a oferit nimeni să-i ajute cu bani. Am avut o discuție și cu Mihai Prunariu, președintele AJF Gorj, să vedem care sunt condițiile pentru a putea înscrie clubul în campionatul județean. O să trimitem și niște invitații de asociere”, a declarat Peptenatu, conform gorjeanul.ro.

Liderul Galeriei „Durii” susține că demersurile trebuie urgentate și nu mai vrea ca noul club să depindă doar de banii publici  „Eu nu mă rog de nimeni, dar mulți dintre ei o să aibă surprize, pentru că se pierde timpul cu un club care este la morgă. Nu a fost adusă dovada că s-au efectuat niște plăți. Perioada este scurtă, eu m-am deplasat la Federația Română de Fotbal și am avut o discuție cu mai marii de acolo. Toată lumea mi-a spus că pentru a nu avea probleme cu promovări, cu finanțări, e cel mai bine să pleci cu un proiect nou. Ne vom baza pe transparență, corectitudine, să nu se mai facă greșelile trecutului. Nu ne mai permitem să pierdem nicio zi. Acest club trebuia făcut din martie, actele de constituire durează. Noi vrem ca primăria să vină lângă noua echipă cu baza sportivă, nu cu bani, că poate se ajunge iar la problemele din trecut și la bugete fictive, a precizat Peptenatu.

După ce echipa a pierdut în iarnă majoritatea jucătorilor de bază, galeria Durii nu s-a mai prezentat la meciurile pe care CS Pandurii Târgu Jiu le-a disputat la Drobeta – Turnu Severin, în calitate de gazdă.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
 

Pe aceeași temă