UTA Bătrâna Doamnă reîncepe campionatul Ligii 2 pe terenul uneia dintre echipele greu de învins, în special atunci când joacă acasă. Stadionul Municipal din Brăila va găzdui, astăzi, de la ora 11:00, meciul dintre Dacia Unirea și formația arădeană. Va fi o confruntare în care oaspeții pornesc ca mari favoriți pentru a obține victoria, însă, pe lângă jucătorii gazdă, vor avea și un alt mare adversar, terenul de joc.
După rezultatele înregistrate până acum în etapa a 22-a, UTA a pierdut o poziție în clasament și acum nu se mai află pe loc promovabil direct, ci e pe locul 3, unul care duce la baraj. Olimpia a câștigat derbyul de la Brașov și a urcat pe locul 2, în timp ce victoria echipei Sepsi OSK la Sânmartin a apropiat-o și pe aceasta la un punct de UTA. În schimb, Dacia Unirea a rămas pe locul 10 și cu orice rezultat pozițiv înregistrat astăzi poate urca în clasament.
Antrenorul utiștilor, Laurențiu Roșu, a fost cu ochii pe Dacia Unirea în ultima perioadă, și-a studiat adversarul și cam știe de ce vor avea parte elevii săi la Brăila. „Am vizionat ambele partide ale lor cu Dunărea Călărași, atât cel de campionat cu care au încheiat anul acasă, cât și cel amical de acum câteva zile. Pe ambele le-au câștigat cu 2-1, dar am observat că brăilenii au cam schimbat o jumătate de echipă între cele două partide. Ceea ce a rămas constant la ei a fost rapiditatea cu care execută fazele fixe, chiar și auturile de margine, în ideea de a-și surprinde adversarul. Mai e și factorul teren despre care am auzit că nu va fi foarte bun, dar trebuie să ne acomodăm și să câștigăm. Pentru asta ne-am pregătit în ultima lună și jumătate, vrem să debutăm cu o victorie”, a spus Roșu, care nu se va baza în acest joc pe Barna și Andor, rămași acasă din motive medicale, în timp ce Polgar, Copaci, Costin și Vlad nu au prins lotul sau au fost lăsați la echipa secundă.
În lotul echipei arădene se regăsesc și cele patru noi achiziții din această iarnă, Adili, Muntean, Vîlceanu și Piccioni, transferuri de la care se așteaptă mult.
În schimb, brăilenii, care în această perioadă de pregătire au pierdut mai mulți jucători importanți din lot, ca Muscă, Petean sau Enciu, i-au achiziționat doar pe juniorul Albert Popa și pe fundașul Robert Moglan.
Antrenorul Alin Pânzaru a avut probleme în această săptămână cu organizarea antrenamentelor, însă speră ca tradiția jocurilor de pe teren propriu în care pierd greu să se repede cu UTA. „Suntem pregătiți pentru partida cu UTA, toată lumea știe că la Brăila se câștigă foarte greu. Însă la ora jocului vom vedea dacă acest lucru se va confirma. Noi am câștigat întotdeauna la început de sezon și sper ca tradiția să se respecte și să pornim cu dreptul în 2017. Știu însă că nu vom avea o sarcină ușoară pentru că întâlnim o adversară care are ca obiectiv promovarea în prima ligă și este pregătită din toate punctele de vedere, fotbalistic și al finanțării, să realizeze acest lucru. Fiind primul meci din acest an, sper să-l tranșăm în favoarea noastră”, a spus Pânzaru.
Însuși Sorin Frunză, director sportiv la Dacia Unirea, consideră că arădenii pornesc cu prima șansă în meciul de la Brăila. „UTA e favorită, atâta timp cât pleacă cu un obiectiv destul de clar, promovarea. Noi suntem la stadiul de căutări, dăm credit multor jucători tineri, în așa fel încât să vedem pe cine ne putem baza la anul. Atâta timp cât mai retrogradează o singură echipă și nu vom fi noi aceea, e normal să le dăm încredere copiilor, să pregătim viitorul. Dar, asta nu înseamnă că suntem victime sigure duminică. Dimpotrivă, avem șansa noastră pe care ne-o vom juca până la capăt, sperăm să ne apropiem victoria”, a spus fostul mijlocaș ofensiv, care nu vrea să mai revină pe teren.
În tur, la Arad, UTA s-a impus cu un sec 3-0, într-un meci în care Dennis Man a înscris toate golurile și a atras definitiv atenția Stelei, club unde a și fost transferat imediat după aceea.
Meciul ce se va disputa pe stadionul Municipal din Brăila, de la ora 11:00, va fi arbitrat de la centru de Horia Gabriel Mladinovici (București) și de asistenții Ionuț Marius Bobe (Videle) și Ionuț Babadac (Alexandria). Rezervă este Florin Costin Dan (Chirnogi), în timp ce observatori au fost delegați Marian Deaconu (Ploiești) și Viorel Leșeanu (Giurgiu).
VEZI REZULTATELE înregistrate în etapa 22 și CLASAMENTUL LIGII 2
COMENTARIUL LIVE:
â–ºDacia Unirea: Bg. Olaru – Gab. Niță, L. Ivan (cpt.), Ghiocel, Necoară – Olenic – Roșoagă (D. Oprea 90+2′), Moglan, C. Roșu – Pușcașu (Iosofache 72‘), C. Neagu (Stănciulescu 90′)
Rezerve neutilizate: Cr. Mitrea – Ed. Oprea, P. Ioan, Calu
Antrenor: Alin Pânzaru
â–ºUTA BD: Bg. Miron – Al. David (D. Copil 62′), Al. Manea, Gligor (cpt.), Burlă – Strătilă, Chindriș, Jorza (I. Tănase 69′), D. Muntean – Vîlceanu (Ad. Petre 51′) – Curtuiuș
Rezerve neutilizate: Mara – Filaret, Adili, Piccioni
Antrenor: Laurențiu Roșu
â–ºMin 90+4 Final de partidă la Brăila. Dacia Unirea câștigă cu 2-1 în fața arădenilor, după dubla lui Costel Roșu. Golul la debut al lui Robert Vîlceanu nu ajută delor UTA, care cade de pe locul 2 promovabil direct pe locul 3, ce duce la barajul de promovare. Brăila urcă de pe 10 pe locul 8, la egalitate de puncte (29) cu Chindia.
â–ºMin 90+2 Intră Dănuț Oprea și iese Robert Roșoagă
â–ºMin 90+1 Copil trage mult peste după o acțiune continuă a arădenilor
â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute
â–ºMin 90 Iese Cosmin Neagu și intră Cătălin Stănciulescu
â–ºMin 85 Petre câștigă duelul cu Necoară, protejează pentru Chindriș, care trage violent din 17 metri central, dar peste transversală. Olaru își scutură ghetele pline de noroi de bară
â–ºMin 84 Centrare din dreapta, Petre câștigă duelul aerian și reia cu capul pe lângă bara a doua
â–ºMin 79 Copil s-a lovit de adversarul său și acuză o accidentare la față. Mijlocașul iese în spatele porții, dar și-a revenit
â–ºMin 78 Curtuiuș trimite către Petre, acesta pasează cu călcâiul pentru Copil, care reia din cădere la prima bară, dar Olaru respinge
â–ºMin 77 Necoară bate bine o lovitură liberă din dreapta careului, mingea se duce aproape de bara colțului scurt, dar în plasa laterală
â–ºMin 76 Roșu scapă singur cu Manea înspre poarta arădeană, se dezechilibrează și fundașul respinge în lateral
â–ºMin 74 Gligor bate slab o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta, peste toți jucătorii, iar Olaru prinde
â–ºMin 72 2-1 Olenic insistă la o minge în careu, în dreapta, Chindriș o pierde, Neagu preia și centrează în fața porții, acolo unde Costel Roșu s-a demarcat bine și a împins balonul în plasă din 4 metri. Roșu reușește „dubla”
â–ºMin 72 Brăilenii fac și ei prima schimbare. Iese Andrei Pușcașu și intră Gabriel Iosofache
â–ºMin 70 Neagu bate un corner de pe stânga după ce șutul său de mai devreme a fost deviat de Gligor în afara terenului, mingea se duce la bara a doua, acolo de unde e respinsă
â–ºMin 69 Roșu face și ultima schimbare. Iese Amir Jorza și intră Ionuț Tănase
â–ºMin 68 Strătilă scapă de marcajul lui Niță și trage din 16 metri pe centru, iar Olaru respinge în față. Ocazie mare irosită de UTA
â–ºMin 67 Acțiune în viteză a arădenilor începută de la mijlocul terenului, Curtuiuș i-a pasat lui Copil, acesta a prelungit în flancul stâng pentru Burlă, care a tras din 17 metri peste poartă
â–ºMin 64 Burlă bate o lovitură liberă de pe dreapta, Curtuiuș reia cu capul de la 14 metri, însă direct în brațele lui Olaru
â–ºMin 62 Intră Dumitru Copil și iese Alexandru David. Muntean trece fundaș dreapta, iar Copil se duce ca mijlocaș stânga
â–ºMin 60 Burlă bate cu efect o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta, Olenic respinge în corner din fața lui Petre. Lovitura de colț rămâne fără rezultat
â–ºMin 57 Muntean bate o lovitură liberă din stânga careului, mingea e respinsă de zid până la același Muntean, care întoarce înapoi și faza se răcește
â–ºMin 56 Contraatac UTA, Muntean este surprins în offside
â–ºMin 55 Muntean bate un corner de pe stânga, Olaru se înalță în careul mic și reține fără probleme
â–ºMin 51 Iese Robert Vîlceanu și intră Adrian Petre
â–ºMin 46 A început partea a doua a jocului fără înlocuiri
â–ºMin 45+1 Pauză. Cele două echipe intră la egalitate la vestiare. După un început bun al arădenilor, în careu au și deschis scorul, brăilenii au revenit în jos, au egalat și au dominat.
â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu un minut
â–ºMin 40 Roșu centrează din stânga careului, Burlă respinge din fața lui Pușcașu, minge se duce la Necoară, care trage violent din 22 de metri, dar se duce direct în Gligor
â–ºMin 35 Acțiune a brăilenilor în stânga, Roșu pătrunde în careu și centrează în centru, iar Burlă respinge din fața lui Pușcașu
â–ºMin 31 1-1 Fază continuă de atac a brăilenilor, pasă printre în careu, Pușcașu ia mingea din fața lui Burlă și centrează din dreapta, iar Costel Roșu deviază cu capul pe lângă Miron și înscris lângă bara colțului lung
â–ºMin 30 Neagu pătrunde în viteză pe dreapta, centrează prin fața porții, Mirons scapă mingea la bara a doua, acolo unde Roșoagă recentrează în fața porții, Pușcașu este blocat în momentul șutul de Jorza, mingea sare la Roșu, care trage tare din 10 metri, însă peste transversală
â–ºMin 29 Necoară bate o lovitură liberă din dreapta, un corner mai scurt, se respinge în partea opusă și apoi arădenii ies din defensivă
â–ºMin 26 Neagu pasează frumos peste apărarea utistă, Roșoagă scapă singur cu Miron și trimite pe direcția portarului, care respinge în lateral. De la margine, de la același asistent Marius Bobe se ridică eronat fanionul pentru offside
â–ºMin 25 Burlă trage din prima din fața careului, însă ratează ținta și mingea se duce pe lângă poarta lui Olaru
â–ºMin 24 Strătilă pătrunde în careu pe dreapta, se împiedică și în cele din urmă pasează în centru, mingea ajunge apoi în stânga la Muntean, care driblează și centrează în fața porții, acolo de unde se respinge
â–ºTerenul de joc se prezintă în condiții foarte bune, doar în zona portarilor gazonul fiind moale. E soare la Brăila și e o vreme perfectă pentru fotbal. Atmosfera pe stadion este asigurată de cei aproximativ 20 de suporteri arădeni care formează galeria echipei UTA.
â–ºMin 20 Alexandru Manea are nevoie de îngrijiri medicale după ce a căzut prost în urma unui duel aerian cu Cosmin Neagu. Fundașul pare că și-a revenit, dar trebuie să iasă în afara terenului
â–ºMin 18 Pasă printre a brăilenilor, Roșoagă scapă singur cu Miron și trage în portar, dar de la margine se ridică eronat fanionul pentru un offside
â–ºMin 16 0-1 Strătilă avansează în viteză în dreapta careului, pasează în centru pentru Curtuiuș al cărui șut este blocat în 5 metri, mingea îi revine și i-o pasează ușor înapoi, în centru, lui Robert Vîlceanu, care pune latul din 7 metri și înscrie în poarta goală
â–ºMin 15 Roșu avansează în flancul drept, îi pasează lui Pușcașu, iar acesta șutează de la 20 de metri central pe lângă poarta lui Miron
â–ºMin 12 UTA domină jocul, are posesia, însă nu poate ajunge în poziție de finalizare, fundașii Daciei Unirea fiind până în acest moment siguri pe ei
â–ºMin 9 Cursă de urmărire a balonului, Ghiocel intră violent cu umărul direct direct în Curtuiuș, iar utistul cade în fața careului Brăilei și cere penalty. Arbitrul lasă jocul să continue
â–ºMin 7 Cosmin Neagu bate direct pe poartă, în forță, o lovitură liberă de la 25 de metri ușor lateral stânga, Miron respinge în dreapta și David degajează apoi
â–ºMin 3 Muntean preia în stânga careului, la 17 metri, își face mingea pentru piciorul drept și trage plasat spre vinclul colțului lung, însă peste
â–ºMin 1 A început partida