FC Rapid – Gloria Buzău 4-0. Iulian Popa și compania au defilat în prima repriză și și-au asigurat victoria. În a doua n-au mai reușit nimic

Marius ANGHEL 30 Nov. 2015, 17:13 Campionat

În această seară, de la ora 18:00, pe stadionul „Valentin Stănescu” din București are loc ultimul meci al etapei a 17-a a Seriei I a Ligii 2. FC Rapid dispută ultimul meci din acest an contra celor de la Gloria Buzău.

Egalați la puncte (33) de Dunărea Călărași și Dacia Unirea Brăila și căzuți pe locul 2 al Seriei I, FC Rapid are șansa în această seară să revină pe prima poziție și să se distanțeze la trei puncte înainte de ultima etapă din acest an. Sâmbătă, giuleștenilor le-a venit rândul să stea, astfel că nu vor juca și vor lua vacanță de la meciuri oficiale încă din această seară.

De partea cealaltă, Gloria Buzău luptă pentru victorie pentru a mai spera la un loc de play-off în acest an. SC Bacău, echipa de pe locul 6, are momentan cinci puncte avans, iar sâmbătă îi va fi adversar direct trupei lui Viorel Ion.

Partida din această seară dintre Rapid și Gloria va fi arbitrată de la centru de Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare), iar ca asistenți la cele două tușe îi va avea pe Cristian Nicolae Lucaci și Radu Despa (ambii din Baia Mare).

COMENTARIUL LIVE:

â–ºFC Rapid: Drăghia (cpt.) – Raiciu (G. Ganea 63), Robuste, Moke, Josl – Trandu, Luque – Tudoran, Jeslinek (Kusnir 64), I. Popa – Martin (Cioablă 77)
Rezerve: I. Manea – Kusnir, Avrămia, Embalo, G. Ganea, N. Vasile, Cioablă
Antrenor: Dan Alexa

â–ºGloria: D. Sîrbu – A. Iordache, Ct. Vlaicu (cpt.)(G. Ghiță 17), Vîrtej, Agache – N. Popescu, G. Marcu, Mug. Dedu, D. Burlacu (Al. Ioniță 79) – Danciu, Koprindzhiyski (Răduca 46)
Rezerve: Stoicescu – G. Ghiță, Bg. Bălan, A. Voicu, Bobe, Răduca, A. Ioniță
Antrenor: Viorel Ion

â–ºMin 90+3 Final de partidă

â–ºMin 90+1 Kisnir ia galben după ce îl faultează din spate de Agache

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 89 Tudoran centrează înalt din dreapta, Ganea preia pe piept la 10 metri, dar Popa îi ia mingea și trage din prima pe mijlocul porții, însă Sîrbu e la post și respinge în lateral

â–ºMin 87 Popa ia galben după ce-l faultează pe Iordache în marginea dreaptă a terenului, în jumătatea Gloriei

â–ºMin 84 Răduca îl driblează pe Moke în marginea careului, ușor lateral dreapta, și trage mult peste poartă

â–ºMin 83 Tudoran driblează în dreapta careului și centrează în șase metri, dar, acolo, Iordache respinge din fața lui Popa

â–ºMin 80 Buzoienii recuperează o minge la o acțiune a lui Moke, Agache pătrunde în viteză până la marginea careului, acolo de unde trage puternic, dar Drăghia respinge în corner

â–ºMin 79 ⇔ Iese Burlacu și intră Alexandru Ioniță

â–ºMin 77 ⇔ Iese Martin, accidentat, și intră Cioablă

â–ºMin 76 Popescu avansează în dreapta, întoarce în fața careului la Marcu, care trage din alergare peste poarta lui Drăghia

â–ºMin 75 Ganea îi pasează în dreapta, pe poziție viitoare, lui Tudoran, acesta ajunge la minge, intră în careu și cade din duelul cu Ghiță, cerșind un penalty, dar arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 69 Dedu bate o lovitură liberă de la 35 de metri peste poarta lui Drăghia. Portarul Rapidului degajează repede, Martin pornește pe un contraatac și acuză o accidentare după ce pierde balonul

â–ºMin 66 Trandu bate în plasa laterală dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta

â–ºMin 64 ⇔ Iese Jeslinek și intră Kusnir

â–ºMin 63 ⇔ Iese Raiciu și intră George Ganea

â–ºMin 61 Luque pasează lung în diagonală, în careu, Tudoran preia, își face mingea pe piciorul stâng și trage la colțul lung, dar mult pe lângă

â–ºMin 57 Trage Luque din marginea careului, reține Sîrbu

â–ºMin 56 Popescu avansează până în fața careului, îi trimite lui Danciu, iar acesta centrează din dreapta prin spatele porții rapidiste

â–ºMin 54 Iordache centrează din dreapta în careul mic și Robuste respinge cu capul din fața lui Răduca

â–ºMin 50 Marcu bate repede o lovitură liberă din dreapta careului, Dedu centrează din margine și Agache nu ajunge la minge, Gloria ratând o bună situație de a înscrie

â–ºMin 48 Dedu centrează din dreapta careului și Moke respinge din fața lui Răduca

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 46 ⇔ Iese Koprindzhiyski și intră Răduca

â–ºMin 45+1 Pauză

â–ºMin 45 Prima repriză este prelungită cu un minut

â–ºMin 44 Martin pătrunde în careu pe stânga și este deposedat de Iordache în momentul în care a încercat să-l întoarcă de fundașul Gloriei

â–ºMin 42 4-0 Agache faultează în dreapta careului. Trandu bate lovitura liberă, mingea cade în careu și întră în poartă la colțul lung după ce nu a fost atinsă de nimeni (foto jos)

â–ºMin 37 Dedu trage de la 25 de metri pe lângă poarta lui Drăghia

â–ºMin 36 3-0 Vîrtej încearcă un dribling la 30 de metri de poartă, este deposedat de Popa, care scapă singur cu Sîrbu și îl învinge din stânga cu un șut plasat  la colțul lung (foto jos)

â–ºMin 34 Trandu bate o lovitură liberă din dreapta careului, o lovitură de colț mai scurtă, bate pe jos în centru, acolo de unde Luque trimite puternic pe lângă

â–ºMin 32 Martin scapă singur cu Sîrbu, e talonat din stânga de Ghiță, dar avansează prea mult în careu și mingea pe care o șutează din 10 metri este deviată decisiv în corner de portar

â–ºMin 31 Centrare în careul mic al Rapidului, Drăghia se înalță să boxeze, dar se lovește de Agache și arbitrul fluieră fault în atac

â–ºMin 28 Dedu ia galben după ce-l faultează tare pe Jeslinek

â–ºMin 25 2-0 Tudoran centrează din dreapta careului, Popa reia cu capul de la bara a doua, mingea ajunge la Jeslinek, care, talonat de doi buzoieni, o pierde. Marcu protejează balonul pentru ca Sîrbu să vină să-l rețină pe linia de aut, dar Tudoran ajunge înainte și ciupește balonul, dându-i ocazia lui Popa să înscrie în poarta goală din 6 metri (foto jos)

â–ºMin 19 1-0 Martin preia o minge la 30 de metri, avansează până în careu, îl întorce pe Agache la 10 metri lateral dreapta și trage plasat la colțul lung deschizând scorul (foto jos)

â–ºMin 17 ⇔ Iese căpitanul Vlaicu, accidentat, și intră George Ghiță

â–ºMin 16 Iordache degajează din 8 metri de propria poartă după ce Tudoran și Popa au bâlbâit mingea și nu au fost în stare să reia decisiv pe poartă

â–ºMin 15 Luque pătrunde în careu pe stânga, centrează la prima bară și Dedu respinge în corner din fața lui Martin

â–ºMin 13 Vlaicu are nevoie de îngrijiri medicale după ce Martin l-a călcat pe gleznă în momentul în care a fost deposedat în marginea careului buzoian

â–ºMin 12 Josl este surprins din nou în offside

â–ºMin 9 Burlacu trage de la 20 de metri lateral stânga și Drăghia scoate din vinclul colțul scurt în corner (foto jos)

â–ºMin 8 Centrare din dreapta și Sîrbu ciupește mingeala bara a doua peste Popa, venit să dea cu capul

â–ºMin 7 Josl avansează în flancul stâng, primește mingea și trage din unghi înspre vinclul colțului scurt, Sîrbu reține, dar se ridică fanionul pentru offside la rapidist

â–ºMin 4 Luque respinge cu capul de la prima bară, mingea centrată din corner, aceasta ajunge în centrul careului la Dedu, care trage puternic în dreapta lui Drăghia, iar portarul Rapidului scoate cu greu în corner

â–ºMin 3 Popescu avansează în dreapta careului și obține un corner din duelul cu Josl

â–ºMin 1 A început partida. Giuleștenii au avut lovitura de start

Marius ANGHEL 30 Nov. 2015, 17:13 Campionat
Pe aceeași temă