Ultima etapă a campionatului Ligii 2, ediția 2018-2019, începe astăzi, cu trei meciuri. De la ora 11:00 se joacă la Constanța meciul SSC Farul – Ripensia, de la ora 13:00 începe partida Aerostar Bacău – CS Balotești, iar de la 16:30 are loc CS Mioveni – UTA.
Primul joc, cel de la Constanța, aduce față în față două echipe care s-au luptăt până de curând pentru evitarea retrogradării. Acum nu mai au nicio problemă în această privință, însă sunt la egalitate de puncte (46) și își doresc o victorie pentru a se clasa pe o poziție mai bună la finalul sezonului. Ripensia e pe locul 11 datorită golaverajului mai bun, iar SSC Farul e pe 12. Pentru gruparea constănțeană, acesta ar putea fi ultimul meci din istoria sa, după ce finanțatorul Ciprian Marica a anunțat că va desființa echipa dacă nu găsește sprijin urgent pentru a achita datoriile, după ce autoritățile locale au întors spatele clubului. De partea cealaltă, nici planurile mărețe ale Ripensiei nu par să se îndeplinească în curând. Președintele Dumitru Mihu a spus că echipa timișoreană nu are forța necesară să se lupta la promovare în noul sezon, așa cum spusese inițial.
În meciul tur, Ripensia s-a impus cu 1-0 în fața Farului cu un gol marcat in extremis, în al treilea minut al prelungirilor, de Gueye Mansour.
Al doilea meci al zile aduce față în față două echipe deja retrogradate. Aerostar Bacău se întoarce după doar un sezon în Liga 3, iar CS Balotești părăsește competiția după cinci ediții de Liga 2. Aerostar se află pe locul 17, cu 35 de puncte, în timp cs Balotești e penultima în clasament, cu 24 de puncte. Pe aceste poziții vor și încheia sezonul cele două cluburi.
În meciul tur, CS Balotești și Aerostar Bacău au terminat la egalitate, scor 1-1. Valentin Buhăcianu a deschis scorul pentru băcăuani în minutul 70, iar Constantin Clătinici a egalat pentru ilfoveni în minutul 77.
VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 38
COMENTARIUL LIVE:
vineri, 31 mai, ora 13:00
FINAL | AEROSTAR BACĂ‚U – CS BALOTEȘTI 7-2
Stadion: Aerostar (Bacău); În tur: 1-1;
Arbitru: Andrei Baciu (Botoșani); Asistenți: Mihăiță Adrian Noroc (Botoșani) și Marilena Cătălina Nan (Alexandria); Rezervă: Nicolae Breoi (București); Observatori: Marcel Savaniu (Brașov) și Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
â–ºAerostar: Fl. Muntean – Mihălăchioae, Vișinar, M. Florescu, Carabela (Dogaru 76′) – I. Chirilă (cpt.), Rz. Adăscăliței (C. Ardei 71′) – Bobârnac (Tilibașa 64′), H. Ilie, Ciocâlteu – Buhăcianu
Rezerve neutilizate: Ov. Mocanu – Cadar, Enea
Antrenor: Andrei Vatră
â–ºCS Balotești: Iordan (cpt.) – G. Mihai, Mitrache, Marciuc (Flămânzeanu 46′), P. Capotă – M. Ghiță, Ov. Marin (Voineag 69′), Mih. Badea, Cocîrlă (Clătinici 55′) – Vas. Mihai, Al. Stoica
Rezerve neutilizate: Fulga – R. Mihai, M. Ciobanu, Bunea
Antrenor: Ciprian Niță
Eliminat: Valentin Flămânzeanu 49′ (roșu direct)
â–ºMin 90+3 Final de partidă. Aerostar câștigă la pas, cu 7-2, ultimul meci din Liga 2, cu CS Balotești, și ea retrogradată, însă băcăuanii au beneficiat în repriza secundă de un jucător în plus pe teren. Aerostar a terminat sezonul cu 38 de puncte, pe locul 17, iar CS Balotești râmâne pe penultima poziție, 19, cu 24 de puncte.Cu cinci goluri marcate în acest joc, atacantul băcăuanilor Valentin Buhăcianu urcă pe primul loc în clasamentul golgheterilor acestui sezon, cu 25 de reușite, cu trei mai mult decât Cristian Gavra (U Cluj).
â–ºMin 79 7-2 Vasile Mihai scapă printre fundașii centrali ai Aerostarului, rămâne singur cu Muntean și îl lobează
â–ºCu cele cinci goluri marcate astăzi, Valentin Buhăcianu ajunge la cota 25 și e golgheterul campionatului Ligii 2, depășindu-l pe Cristian Gavra, atacantul Universității Cluj, cu trei goluri
â–ºMin 76 Ultima schimbare la Aerostar. Iese Iulian Carabela și intră Tommaso Dogaru
â–ºMin 71 La Aerostar, iese Răzvan Adăscăliței și intră Cornel Ardei
â–ºMin 69 La Balotești, intră Andrei Voineag și iese Ovidiu Marin
â–ºMin 69 Buhăcianu reia pe poartă, Iordan era bătut, însă un fundaș respinge aproape de pe linie
â–ºMin 66 7-1 Combinație în fața careului, Alexandru Ciocâlteu prinde un șut bun de la 16 metri, iar mingea intră în plasă în stânga lui Iordan
â–ºMin 64 Aerostar face prima schimbare. Iese Alessandro Bobârnac și intră Ionuț Tilibașa
â–ºMin 63 6-1 Ciocâlteu pasează din nou pe culoar și surprinde defensiva, Valentin Buhăcianu trimite într-un apărător, mingea îi revine și de la 14 metri înscrie în stânga portarului, sus
â–ºMin 60 5-1 După un corner, mingea ajunge în careu la Stejărel Vișinar, iar fundașul trimite cu șpițul din 7 metri pe centrul porții și majorează diferența. E primul gol al lui Vișinar la Aerostar și în Liga 2
â–ºMin 55 Baloteștiul schimbă din nou. Iese Constantin Clătinici și intră Marius Cocîrlă
â–ºMin 55 4-1 Ciocâlteu pasează ideal, Valentin Buhăcianu rămâne din nou singur cu Iordan și trimite din 11 metri plasat în stânga sa și reușește al patrulea gol al său în acest joc
â–ºMin 51 Valentin Buhăcianu scapă din nou singur cu Iordan, însă trimite de la 16 metri peste poartă
â–ºMin 51 3-1 Intercepție Ilie Horia, driblează și trimite la 10 metri, iar Valentin Buhăcianu înscrie din nou
â–ºMin 51 Vișinar reia cu capul în mingea centrată din corner, mingea e deviată și se duce din nou pe lângă poartă, în corner
â–ºMin 50 Adăscăliței bate lovitura liberă din poziție bună, mingea e respinsă cu capul și se duce în corner
â–ºMin 49 Valentin Buhăcianu scapă spre poarta adversă, e ținuț din spate de Valentin Flămânzeanu, abia intrat pe teren, la 17 metri, iar arbitrul dictează lovitură liberă și roșu direct pentru fundașul Baloteștiului
â–ºMin 46 S-a reluat meciul
â–ºMin 46 Baloteștiul face o schimbare la pauză. Intră Valentin Flămânzeanu și iese Bogdan Marciuc
â–ºMin 45+1 Pauză. Aerostar intră cu avantaj minim la vestiar după o primă repriză controlată autoritar de băcăuani
â–ºMin 18 2-1 Minge în adâncime pentru Valentin Buhăcianu, atacantul trece de fundașul central, rămâne singur cu Iordan, în driblează la 7 metri ușor lateral dreapta, intră în centru și înscrie
â–ºMin 11 1-1 Contaatac Aerostar pe partea stângă, Ciocâlteu centrează în careu, iar Valentin Buhăcianu preia la circa 10-11 metri și înscrie pe lângă Iordan
â–ºMin 8 0-1 Buhăcianu scapă singur cu portarul, însă ratează șansa de a înscrie, ilfovenii pornesc rapid pe contraatac, mingea ajunge la Vasile Mihai, care 16 metri în stânga portarul
â–ºMin 1 A început partida de pe stadionul Aerostar din Bacău
vineri, 31 mai, ora 11:00
FINAL | SSC FARUL CONSTANȚA – RIPENSIA TIMIȘOARA 1-1
Stadion: „Gheorghe Hagi” (Constanța); În tur: 0-1;
Arbitru: Ovidiu Petru Oprea (Ploiești); Asistenți: Ciprian Iovu și Iulian Cătălin Brînză (ambii din Botoșani); Rezervă: Mădălin Dicu (Bucov – Prahova); Observatori: Constantin Ștefan (București) și Mircea Bucur (Târgu Mureș).
â–ºSSC Farul: R. Avram (cpt.) – Joao Diogo, Antoche, Ehmann, Ispas (Nic. Moise 46′) – R. Miranda (Doumbia 73′), Celestino, Șt. Pacionel, Neciu – Diogo Rosado (M. Fotescu 73′), G. Păun
Rezerve neutilizate: Mih. Popa – Sabangeanu, Mih. Șandru, C. Zamfir
Antrenor: Petre Grigoraș
â–ºRipensia: Păduraru – Ad. Popa, Tînc, Țieranu, Străuț (Al. Popovici 61′) – Stoi (Oct. Drăghici 73′), Burdeț – Chera, Zaluschi, C. Toma (cpt.)(Apro 81′) – Mansour
Rezerve neutilizate: Șt. Dobre – Dobie, Hecsko
Antrenor: Alexandru Pelici
â–ºMin 90+3 Final de partidă. SSC Farul și Ripensia încheie meciul la egalitate, scor 1-1, iar cele două echipe termină sezonul cu același număr de puncte, 47. Fiindcă are avantajul meciurilor directe, 1-0 la Timișoara și 1-1 la Constanța, Ripensia (locul 11) va sta în clasament deasupra Farului (locul 12).
â–ºMin 86 1-1 Gueye Mansour aduce egalarea pentru Ripensia. Popovici a primit o mingea în adâncime, a centrat-o în fața porții, iar Mansour a înscris din apropiere cu un șut puternic
â–ºMin 82 Celestino șutează peste poartă
â–ºMin 81 Ultima schimbare la oaspeți. Iese Călin Toma și intră Claudiu Apro
â–ºMin 79 Drăghici pătrunde în careul advers, mingea îl lovește în mână pe un adversar, dar arbitrul lasă jocul a continue și nu dictează penalty pentru Ripensia
â–ºMin 74 Popa centrează în careu, Mansour reia cu capul, însă un fundaș advers respinge
â–ºMin 73 A doua schimbare la Ripensia. Iese Gabriel Stoi și intră Octavian Drăghici
â–ºMin 73 Farul face ultimele două schimbări. Ies Rafael Miranda și Diogo Rosado și intră Madikaba Doumbia și Marius Fotescu
â–ºMin 71 A doua pauză de hidratare din acest meci
â–ºMin 69 Farul are o bună situație de a majora diferența. Miranda șutează din careu, dar mingea se duce puțin pe lângă poarta lui Păduraru
â–ºMin 61 Pelici face prima schimbare. Iese Bogdan Străuț și intră Alexandru Popovici
â–ºMin 55 Zaluschi centrează, Burdeț reia cu capul, Avram prinde
â–ºMin 46 S-a reluat meciul
â–ºMin 46 Grigoraș face prima schimbare. Iese Denis Ispas și intră Nicolae Moise
â–ºMin 45+1 Pauză la Constanța. SSC Farul e în avantaj și la acest rezultat trece peste Ripensia în clasament
â–ºMin 45 Zaluschi șutează și el, mingea e deviată și se duce peste poartă
â–ºMin 42 Burdeț trage de la 20 de metri, Avram prinde
â–ºMin 38 1-0 Petro Celestino bate în forță lovitura de pedeapsă, mingea lovește transversala și întră în poartă
â–ºMin 37 Farul primește penalty după ce Tînc faultează în careu
â–ºMin 32 Călin Toma trage din interiorul careului, însă o face slab, pe mijlocul porții, iar Avram prinde fără probleme
â–ºMin 29 Adrian Popa primește cartonașul galben după un fault la mijlocul terenului
â–ºMin 28 Antoche reia cu capul după o centrare din corner, însă peste poartă
â–ºÎn tribunele stadionul sunt prezenți circa 150 de spectatori. Faptul că se joacă vineri, la o oră foarte devreme, a influențat numărul redus de persoane prezente la joc
â–ºMin 23 Arbitrul ploieștean Ovidiu Oprea decide să oprească jocul pentru o pauză de hidratare. E soare la Constanța, sunt circa 25 de grade, iar vântul adie ușor
â–ºMin 15 Se joacă foarte puțin fotbal la Constanța. Meciul are un ritm de vacanță, iar ocaziile importante lipsesc
â–ºMin 7 Zaluschi are un șut bun din marginea careului, de la 18 metri, dar mingea se duce pe lângă poartă
â–ºMin 4 După un contraatac, Păun scapă singur cu Păduraru, însă trimite din interiorul careului în bara laterală și de acolo mingea ricoșează pe lângă poartă
â–ºMin 1 Partida de la Constanța a început cu un moment de protest. Jucătorii Farului au refuzat să joace după fluierul de start pentru a trage un semnal de alarmă în privința situație financiare dramatice a clubului. Ripensiștii au pasat între ei în propria jumătate circa trei minute, până când fariștii au încheiat protestul