„Aperitiv” târgoviștean

Anghel Marius-Octavian 02 May. 2011, 11:58 Stiri

Cu fix o săptămână înainte de meciul „adevărului” în duelul
dintre Chimia Brazi și Chindia Târgoviște, formația prahoveană s-a
impus, fără prea mari emoții în fața unei alte „nuci tari”, din
serie, FCM Târgoviște.

Gazdele au avut parte de un meci perfect, în care nu au avut
„victime”, au marcat la timp, în fiecare dintre reprize, nu au
primit gol și au dat impresia că pot mai mult, când va fi nevoie,
iar, săptămâna aceasta, chiar este nevoie. Asta pentru că, mâine,
echipa pregătită de Răzvan Vlad are parte de una dintre cele mai
grele deplasări, la Clinceni, apoi vine duelul pentru primul loc,
cu Chindia. Revenind la meciul cu FCM, grupare în fața căreia, în
tur, Chimia pierduse toate punctele puse în joc, de data aceasta,
nu a fost loc de semne de întrebare privind soarta partidei.

Fidel principiului „echipa câștigătoare nu se schimbă”, Vlad a
trimis în teren exact aceiași jucători ca la Balotești, iar jocul
echipei a mers destul de bine. De mare ajutor a fost și golul,
venit în primul sfert de oră, în min. 14, după un șut bun, de la 20
de metri, al lui Vișan, care a fost respins în lateral de către
Zecheru; Dan Păun a recuperat și a centrat de pe stânga, perfect,
pentru același Vișan, care a marcat cu o reluare precisă, din
marginea careului mic, pentru 1-0. Același Păun a fost blocat în
situație de „singur cu portarul” (min. 21), dar ratarea meciului
avea să-i aparțină lui Cătălin Vlad, care a primit o pasă ideală de
la Munteanu, a scăpat de la 40 de metri, central, cu portarul și a
șutat, din careu, având tot timpul din lume la dispoziție, exact
în… bara din stânga lui Zecheru! Oaspeții au prins și ei ceva
curaj și Dragnea a încercat apărarea chimistă, profitând și de
câteva inexactități ale lui Ciobanu, care „alternează” momentele
bune cu unele „căderi” inexplicabile.

Conștienți că 1-0 este un scor periculos, alb-albaștrii au ieșit
deciși de la cabine, să-și facă partida ușoară, Neagu fiind aproape
de gol, lovitura sa de cap fiind scoasă în extremis de Beni
Popescu, din fața porții, pentru că defensiva dâmbovițeană să nu
mai poată face nimic la centrarea lui Cătălin Vlad, din dreapta, la
care Păun a îndeplinit o simplă formalitate, deviind balonul, care
se ducea, oricum, 99% în plasă, pentru mai multă „siguranță”.

Așadar, din minutul 53, 2-0 și finalul a fost folosit pentru
câteva „experimente” tactice, cu Vasile fundaș central, alături de
Neagu, Ciobanu în dreapta, plus minute utile pentru „surprizele”
Lazăr, Butufei și Arnăutu, care lustruiesc banca, de câteva runde,
dar pot fi armele cu care Chimia se poate impune, oricând.

„Fanii”
Chimiei

Pentru a doua oară consecutiv, Chindia și-a trimis „emisarii” la
Brazi, foștii jucători din perioada de glorie a echipei
dâmbovițene, Țermure și „Sică” Bardeș fiind la „spionat”. Cei doi,
plus un al treilea reprezentant al clubului dâmbovițean și-au luat
notițe, conștiincioși, fiind chiar salutați respectuos de la stația
de amplificare a arenei de lângă „Combinat”, de unde li s-a urat
„bun venit”, mai ales că nu erau la prima vizită, la una dintre
partidele trecute fiind văzut în tribuna și cumnatul antrenorului
de la Chindia!

A
părăsit oficiala

Florin Bercea a „inaugurat” un nou loc de unde privește meciurile
la Brazi, acesta părăsind tribuna oficială, pentru a lua loc între
băncile de rezerve, aproape de echipe. Bercea a stat alături de
cameramani, pe platforma specială destinată acestora, vis-a-vis de
tribună, în timp ce, directorul executiv, Lucian Rădulescu a luat
loc pe banca tehnică, drept „delegat” al echipei.

Iordănescu, la
Brazi

Edi Iordanescu, tehnician care a stat, chiar în calitate de
antrenor principal, dar și ca secund, pe banca tehnică a echipei
Steaua București, în acest sezon, a fost «oaspete de gală» la
partida dintre Chimia Brazi și FCM Târgoviște. Fiul fostului
selecționer, Anghel Iordanescu, a luat loc la tribuna oficială, el
nefiind la prima partidă a echipei din Brazi pe care o vede, asta
și prin prisma relației de prietenie pe care o are cu directorul
executiv al echipei, Lucian Rădulescu, cu care a fost și la
Petrolul, când Iordănescu jr. era jucător.

Nu este exclus însă ca, mai devreme sau mai târziu, Edi, care
acum urmează cursurile pentru obținerea Licenței «PRO», să fie una
dintre soluțiile pentru banca tehnică a echipei din Brazi. Și,
pentru că tot am vorbit de această calificare, în tribună s-a aflat
și antrenorul Octavian Grigore – ultima dată la Unirea Urziceni,
cel care a stat pe banca tehnică a ambelor combatante, Chimia și
FCM, inclusiv în eșalonul secund!

Chimia Brazi – FCM
Târgoviște 2-0 (1-0)

Stadion: „Chimia”. Spectatori: 200. Marcatori: Visan (14), D. Paun
(53).

Chimia: Sava – M. Dinu (70 Butufei), Ciobanu,
I. Neagu, Irimescu (81 Olteanu) – C. Vlad, Cl. Vasile, Minciună
(cpt), Munteanu (56 V. Lazăr) – D. Păun, Vișan (67 Arnăutu).
Antrenor: Răzvan Vlad.
FCM: Zecheru – B. Popescu (56 Onea), Bârsănel, S.
Mihai (24 Săndulescu), C. Dinu (cpt) – Reginaldo, Gâldău – Penescu
(72 Bădoiu), C. Anton, Petculescu – Dragnea (81 Letu). Antrenor:
Ion Constantin.

Cartonașe galbene: M. Dinu (55), Arnăutu (84) / S. Mihai (9),
Penescu (13), B. Popescu (30), Gâldău (54), Petculescu (54),
Reginaldo (74).
Arbitri: Cătălin Popa (Pitești) – Anghel Voicu (Suseni) și Dragoș
Radu (Pitești).
Observatori FRF: Pompiliu Cosconea (Buzău, arbitraj) și Florin
Craioveanu (București, organizare).
Jucătorul meciului: Dan Păun

Articol scris de Marian
DIMA

Anghel Marius-Octavian 02 May. 2011, 11:58 Stiri
Pe aceeași temă