Bănel Nicoliță înscrie, dar echipa sa pierde la București. Oțelul și Ceahlăul câștigă, nu și Brașovul. Egal între echipa lui Mititelu și „satelitul” Craiovei din Liga 1. Rezultatele și marcatorii etapei 11

Marius ANGHEL 03 Nov. 2018, 16:57 Rezultate
Bănel Nicoliță înscrie, dar echipa sa pierde la București. Oțelul și Ceahlăul câștigă, nu și Brașovul. Egal între echipa lui Mititelu și

Din etapa a 11-a, campionatul Ligii 3 continuă fără încă o echipă. După CSO Bragadiru (Seria 2), CSM Roman abandonează și ea competiția, astfel că Seria 1 va rămâne incompletă, iar în fiecare rundă o echipă va trebui să stea. Autoritățile locale ale orașului Roman, cât și conducătorii clubului au decis, marți, să pună capăt activității echipei de fotbal, cât și celei de handbal fiindcă nu s-au ridicat la „nivelul de performanță așteptat”. Astfel, cele zece rezultate înregistrate în acest sezon vor fi anulate, iar clasamentul va suferi modificări. În acest weekend are loc prima neprezentare, se va aștepta apoi cea de-a doua și apoi se vor face modificările în clasamentul Seriei 1, fiindcă s-au mai văzut reveniri asupra deciziei de retragere.

Trecerea la luna noiembrie a schimbat automat și ora de desfășurare a meciurilor. Acestea vor începe de la ora 14:00, nu 15:00, așa cum s-a jucat în luna octombrie. Etapa a 11-a se va desfășura pe durata a trei zile. Vineri sunt programate 16 meciuri, sâmbătă au loc 20, iar duminică se desfășoară ultimele două. Rapid – ACSM Oltenița se dispută duminică, de la ora 16:00, în timp ce de la ora 14:00 începe ACS Unu Fotbal Gloria – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

După desfășurarea primelor zece etape ale noului sezon, liderii celor cinci serii sunt: ACS Suporter Club Oțelul Galați (26 pct., S1), Unirea Slobozia (25 pct., S2), Flacăra Horezu (23 pct., S3), Șoimii Lipova (25 pct., S4) și ACS Fotbal Comuna Recea (24 pct., S5).

Liga2.ro vă ține la curent, așa cum v-a obișnuit, cu rezultatele, marcatorii și clasamentele tuturor partidelor din cele cinci serii.

Iată programul celor cinci serii:

SERIA 1, etapa 11

2 noiembrie, ora 14:00
FC Botoșani 2 – SCM Gloria Buzău    0-3
Robert Asăvoaei (66), Costin Pușcă (83), Florin Cazan (90+4)
CSM Roman – Știința Miroslava
Nu se dispută. Echipa din Roman s-a retras din campionat.

3 noiembrie, ora 14:00
Bucovina Rădăuți – CSM Râmnicu Sărat   4-0
Andrei Cerlincă (10), Cătălin Coroamă (13), Vasile Dănilă (28), Radu Ungurianu (82)
Șomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț   1-2
Vasile Padovei (37) / Cristian Copoț-Barb (29 – pen.), Răzvan Pîntea (70)
CSM Focșani – Sănătatea Darabani   3-0
Echipa oaspete nu s-a prezentat la meci.
Foresta Suceava – CSM Pașcani     3-1
Matteo Rigoni (16), Robert Grumezescu (69, 90+2) / Andrei Firan (36 – pen.)
KSE Târgu Secuiesc – Suporter Club Oțelul Galați   0-2
George Cârjan (40), Andrei Antohi (61)
Metalul Buzău – Sporting Liești   1-1
Valentin Lungoci (53) / Robert Țicămucă (37)

Vezi CLASAMENTUL Seriei I

SERIA 2, etapa 11

2 noiembrie, ora 14:00
Delta Dobrogea Tulcea – FC FCSB 2    0-2
Andrei Roșu (35), Florin Chitaș (48)
Înainte Modelu stă.

3 noiembrie, ora 14:00
CS Tunari – Agricola Borcea   5-1
Alexandru Neculai (50), Claudiu Zamfir (52, 65), Marius Bâtfoi (67), Hristu Chiacu (77) / Costin Cristil (33)
Unirea Slobozia – CS Afumați    0-1
Ciprian Perju (87)
Axiopolis Sport Cernavodă – CS Medgidia     0-1
Robert Moldoveanu (3)
Progresul Spartac – CS Făurei     5-1
Marius Dițu (24), Ciprian Stanciu (32 – pen., 77 – pen.), Leonard Boiangiu (52), Victor Militaru (90) / Bănel Nicoliță (73 – pen.)
SC Popești Leordeni – Sportul Chiscani   3-4
Marin Luca (31), Alexandru Stancu (50), Angelo Anghilini (83) / Gabriel Preda (36), Marius Coman (51), Alin Radu (54), Emanuel Moldoveanu (62)

4 noiembrie, ora 16:00
Fotbal Club Rapid – ACSM Oltenița     3-1
Alexandru Iacob (6), Sergiu Jurj (9), Alin Cârstocea (31) / Gabriel Turbatu (7)

Vezi CLASAMENTUL Seriei a II-a

SERIA 3, etapa 11

2 noiembrie, ora 14:00
AFC Astra 2 – CSM Alexandria   1-2
Gabriel Șerban (71) / Sabin Moldovan (37), Alexandru Cîmpanu (85)
ACSO Filiași – FC Voluntari 2    0-0
U Craiova 1948 CS 2 – U Craiova 1948 SA    1-1

Luis Nițu (73) / Florin Costea (82)
AFC Hermannstadt 2 – Atletic Bradu   0-3
Ambulanța a ajuns la patru minute după expirarea timpului permis de regulament, iar arbitrul fluierase finalul.
Viitorul Domnești – Flacăra Moreni    0-2
Alberto Rosciugă (10), Viorel Vîrtej (84)

3 noiembrie, ora 14:00
Flacăra Horezu – FC Pucioasa    2-0
Eduard Neacșu (28), Cristian Munteanu (89 – pen.)
Unirea Bascov – Turris Oltul Turnu Măgurele    0-0
Sporting Roșiori – ACS SR Municipal Brașov   2-2

Liviu Floricel (30 – pen., 45) / Răzvan Damian (35), Vlăduț Boția (62)

Vezi CLASAMENTUL Seriei a III-a

SERIA 4, etapa 11

2 noiembrie, ora 14:00
CSM Lugoj – Gloria Lunca Teuz Cermei    0-4
Alexandru Capătă (13, 69), Michel Vlad (26), Darius Dolga (35)
Millenium Giarmata – ACS Dumbrăvița    1-1
Marius Călin (41) / Laurențiu Telescu (52)
Unirea Alba Iulia – Șoimii Lipova    0-1
Raul Stoin (86)
Metalurgistul Cugir – CS Ocna Mureș    2-0
Radu Necșulescu (30), Laurențiu Tudor (55)

3 noiembrie, ora 14:00
Crișul Chișineu Criș – CNS Cetate Deva   2-1
Sebastian Budur (44, 75) / Andrei Voineag (50)
CS Hunedoara – Industria Galda   0-1
Alexandru Cioară (42)
CSM Școlar Reșita – Național Sebiș   0-0
FC Avrig – CSC Ghiroda și Giarmata Vii   1-0

Adrian Cârstean (31 – pen.)

Vezi CLASAMENTUL Seriei a IV-a

SERIA 5, etapa 11

2 noiembrie, ora 14:00
Minaur Baia Mare – MSE Târgu Mureș    2-0
Lorant Kis (43), Bogdan Boje (50)
Unirea Dej – Sticla Arieșul Turda    1-4
Andrei Moldovan (84) / Valentin Lemnaru (14), Alexandru Savu (32), Sebastian Salcău (42), Adrian David (67)
AFC Odorheiu Secuiesc – Sănătatea Cluj    0-0
CFR Cluj 2 – Olimpic Cetate Râșnov     2-0

Antonio Giurgean (41), Mihai Cazan (68)
Gaz Metan Mediaș 2 – AFC Hărman    0-1
Bogdan Minciună (45+1)

3 noiembrie, ora 14:00
CS Iernut – Avântul Reghin    1-4
Ionuț Chețan (34) / Florin Truță (9), Vlad Bujor (80, 82), Bogdan Stavilă (87)
ACS Fotbal Comuna Recea – Unirea Tășnad    4-2
Paul Oșan (6), Romariu Rus (22), Viorel Chinde (49), Alin Bota (90+2 – pen.) / Krisztian Szekely (12), Denis Cubaș (72)

4 noiembrie, ora 14:00
ACS Unu Fotbal Gloria – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc    0-3
Soufiane Jebari (10 – pen.), Kristóf Pál (47), Attila Csürös (80)

Vezi CLASAMENTUL Seriei a V-a

Marius ANGHEL 03 Nov. 2018, 16:57 Rezultate
Pe aceeași temă