Ivănică: „Nu e o problemă că joc un an la Liga a III-a, știu că vom promova”

Ivănică:**

Dănuț Ivănică e primul transfer sonor al UTA-ei după promovare. Fostul atacant piteștean a debutat pentru alb-roșii în amicalul cu Național Sebiș, făcând cuplu de atac în prima repriză cu africanul Anagor. Vârful care a jucat ultima dată sub comanda lui Dan Oprescu a vorbit despre așteptările sale și s-a arătat foarte ambițios.

„Și vara trecută am fost tot aici, după ce nu a mai mers treaba la FC Argeș am încercat să vin tot la o echipă de tradiție, atunci nu s-a putut și am mers la FC Olt. Știam că de data aceasta aici e altceva, am vorbit cu domnul Nagy, e un proiect de viitor bazat pe multă încredere și simt că se va face treabă bună. Am vorbit și cu domnul președinte, simt că e un om de valoare și încredere. M-am gândit la faptul că voi coborî un eșalon, ținând cont că eram junior și am promovat cu FC Argeș, am jucat doar la Divizia B. Mi-a fost puțin greu, dar ținând cont că e un proiect de viitor, nu e o problemă că joc un an la liga a treia pentru că știu că vom promova, am încredere mare că vom aduce echipa cel puțin în B”, a transmis Ivănică.

„Avem echipă foarte bună”

„Am venit aici convins că voi face parte din lot, nu am venit să văd cum este. A fost un semn de încredere din partea mea, să ne vedem față în față pentru a ne vedea caracterele. Am semnat pe trei ani, pentru că așa cum am spus, vreau să joc cu acest club în liga întâi, președintele mi-a spus că vom face totul pentru a ajunge în B cât mai curând. Eu sper ca toți băieții să fie la fel de optimiști ca și mine pentru că altfel nu se poate. Avem o echipă foarte bună, vom face treabă, încă o dată spun – vom ajunge în liga întâi, acolo este locul acestui club de tradiție!”, a adăugat atacantul.

Tristețe de Trivale

Descoperit de Nicolae Dobrin, Ivănică a trăit sfârșitul echipei ce s-a confundat cu marele fotbalist român. „Din păcate, fostul meu club FC Argeș nu mai este, dar locul Piteștiului este în prima ligă. SCM Argeș este în liga a treia dar domnul primar se implică foarte puțin, e păcat. Din păcate, după ce a murit Dobrin s-a stins și Argeșul. Sper ca măcar UTA să revină!”, a încheiat fotbalistul.

Săptămâna cu trei meciuri pentru utiști

UTA are agendă plină de amicale în această săptămână. Miercuri, de la ora 18,00, Bătrâna Doamnă e în județul Bihor pentru un meci de verificare în compania celor de la Crișul Sînandrei. Sâmbătă dimineață, Dan Stupar conduce primul meci al „satelitului”, pe terenul Unirii Sîntana, iar Roland Nagy își vede elevii la lucru duminică, în deplasare, la FC Caransebeș. Ambele confruntări din weekend sunt programate la 10,30.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă