Pentru al doilea an consecutiv, echipa „Neața și prietenii” a câștigat turneul de fotbal în sală de la Brașov. Timp de trei zile la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” spectacolul a fost asigurat de o sumedenie de foști sau actuali fotbaliști.
În finala Turneului Vedetelor, care a avut loc joi seara, „Neața și prietenii” a trecut cu 1-0 de echipa machedonilor, Săgeata Stejaru. Golul care a decis câștigătoarea ediției 2016 a turneului a fost marcat de Marian Bozeșan.
În finala mică, steliștii de la „Pronostic Sportiv” s-au impus cu 3-0 în fața celor de la „La Sculărie”, prin golurile marcate de Rică Neaga, Dragoș Bogdan și Cătălin Liță.
La final, organizatorii au oferit trofeul echipei câștigătoare, „Neața și prietenii”, internaționalul Viitorului, Răzvan Marin, a primit trofeul „Nicolae Pescaru” pentru cele 11 goluri marcate, acesta fiind golgheterul turneului. Bănel Nicoliță a primit trofeul „Marius Lăcătuș” pentru cel mai bun jucător al turneului, iar Bela Fejer (La Sculărie) a fost desemnat cel mai bun portar, acest primind premiul „Ibrahim Dossey”.
Fostul portar al stegarilor, dar și al Stelei, Florin Ungurianu a primit un premiu special din partea organizatorilor pentru întreaga activitate.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)