Tragicomedie în „Regie”: jucătorii nu sunt lăsați să se antreneze, dar au aflat unde joacă sâmbătă!

Mihai Andries 08 Mar. 2013, 06:10 Special

Zilele trecute ați aflat situația echipei mari a Sportului Studențesc, care nu avea unde să joace primul meci din retur din cauza problemelor existente la stadionul din Regie, locație anunțată inițial de CCA drept gazdă a duelului cu Farul. De atunci, jucătorii Sportului Studențesc au mai avut parte de o surpriză, după ce au sosit la stadion hotărâți să facă ce sunt obișnuiți, anume …. să joace fotbal, să se antreneze. Doar că de această dată, pe lângă faptul că nu au apă la dușuri, echipament sau doctor, nu au putut avea acces nici măcar în vestiar. Se pare că cei aflați la stadion au avut ordin să nu le mai permită jucătorilor să se schimbe în vestiar. Dar asta nu i-au împiedicat pe studenți să se antreneze, aceștia folosind vestiarul destinat terenului sintetic. Având în vestiarul închis, materialele pentru antrenament, au împrumutat o minge de la vecinii care jucau pe terenul alăturat și au „incins” o miuță.
 
Problema cu vizele, rezolvată
 
Azi de dimineață s-a anunțat că meciul cu Farul se va juca pe stadionul Juventus din București, însă incertitudinea continuă să persiste. De la Federația Română de Fotbal au sosit carnetele jucătorilor, acestea având o viză provizorie de două săptămâni. „Nu știu nimic dacă au fost sau nu vizate carnetele, cert este că jucătorii nu au participat la nici un control medical. Probabil cineva își dorește că toată vina să cadă pe acești băieți. Ei nu sunt lăsați nici măcar să se antreneze , nu se pune problema ca ei să nu joace. Ei chiar își doresc să evolueze în prima etapă, dar se pare că nu sunt lasati” a afirmat o sursă din cadrul echipei.

 

Articol de Claudia DRAGU

Mihai Andries 08 Mar. 2013, 06:10 Special
Pe aceeași temă