TRAGEDIE! Henry de la Delta Tulcea a decedat pe teren! Era dorit de o echipă din Rusia!

05 Aug. 2012, 13:34 Special

UPDATE 06.08.2012: Oficialii grupării tulcene au recunoscut că jucătorii nu erau plătiți la zi, însă salariile urmau să fie achitate săptămâna aceasta. „Este adevărat, avea de luat bani din urmă, nu avem de ce să ascundem asta. Este vorba de salariile pe iunie și iulie, adică lunile de după terminarea campionatului, dar ele urmau să fie plătite săptămâna aceasta pentru toată lumea” a declarat președintele Meregiu


„L-am cunoscut și m-a impresionat. La 21 de ani, era bine crescut, cu foarte mult bun simț. El a vrut să semneze cu mine, dar am refuzat, pentru că mai avea un an de contract cu Delta Tulcea și n-am vrut să se înțeleagă că eu îl influențez.

El era monitorizat și de Oțelul Galați. Prin intermediul unei cunoștințe, l-am determinat pe Dorinel Munteanu să-l monitorizeze, dar nimic concret. El mi-a zis că vrea să rămână la Delta până în iarnă, iar dacă va avea vreo ofertă concretă, atunci va pleca.

Nu mi-a vorbit niciodată despre problemele de sănătate, mi-a vorbit despre problemele financiare pe care le avea clubul. I-am împrumutat o sumă de bani, nu cred că este corect să zic asta, pentru că nu-și mai primise salariul. N-am zis că nu este posibil ca un jucător de perspectivă cum era el să nu fie plătit. Era neplătit de două luni.

El era monitorizat, cu perspectivă de a-l duce în campionatul Rusiei, în prima ligă”, a spus impresarul Lucian Mincu.


„Este incredibil ce i s-a întâmplat acestui băiat, mai ales că din câte știu eu nu avea probleme medicale. Mai vorbeam la telefon și nu s-a plâns niciodată că ar avea probleme. În plus, cât timp a fost la Farul i s-au făcut toate controalele medicale amănunțite. Nici vorbă să fi jucat pe semnătură. Era sănătos tun. Poate că după ce a plecat de la Constanța i s-au făcut controale medicale superficiale. Este un semnal de alarmă în ceea ce privește medicina sportivă din România. Să fim corecți și să recunoaștem că mulți doctori nu sunt specializați pe medicină sportivă

Îl cunosc foarte bine pentru că eu l-am adus în România. Era foarte talentat și dacă nu cerea Delta Tulcea foarte mulți bani pe el, sunt sigur că Henry ar fi jucat în Liga I încă din iarnă”, a declarat Ion Marin pentru Prosport.


UPDATE: Dulca, antrenorul celor de la U Cluj, a fost dărâmat de vestea morții lui Chinonso Henry cu atât mai mult cu cât cei doi purtaseră un dialog în această dimineață. U Cluj este cazată în București în același hotel cu Delta Tulcea.

Dulca afirmă că va cere un moment de reculegere la mecilul din această seară contra Stelei: „A fost ca un fiu pentru mine! Voi cere arbitrilor și observatorilor ca partida cu Steaua să înceapă cu un moment de reculegere”.


UPDATE: Jucătorul intrase pe teren de 10 minute, după ce se încălzise normal și nu acuzase probleme.

„A făcut ultimele teste medicale în iarnă! Chiar eu i-am dat viza medicală și nu avea nicio problemă! Acum, în vară nu a făcut nicio vizită medicală și nu avea viză!”, a declarat pentru ProSport, Nicolae Stoica, specialist în medicină sportivă din Tulcea.


UPDATE: Jucătorul nu a primit viza medicală din cauza unor probleme la inimă. Fotbalistul evolua pe semnătură la Delta Tulcea. Gruparea tulceană se află într-un cantonament în București, evoluând și ieri într-un meci amical cu Juventus București. De asemenea, fotbalistul nigerian se afla în Ramadan.

Jucătorul a fost dorit în iarnă de Petre Grigoraș la Pandurii, dar tranzacția a picat din pricina faptului că cele două echipe nu s-au înțeles la bani.


UPDATE: Jucătorul nigerian se află de o oră jumate pe teren. Medicii așteaptă să vină o mașină de la IML.


Fotbalistul nigerian al echipei Delta Tulcea, Chinonso Ihelewere Henry, care s-a prăbușit pe teren în timpul meciului amical cu CS Balotești, a murit, după ce medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproximativ o oră.

„Pacientul a fost tot timpul în stop cardiorespirator. El a fost găsit în stop cardiorespirator și s-au făcut manevre de resuscitare de la ora 1.2.05 până la ora 13.12. Echipajul de prim ajutor a ajuns la 3-4 minute de la apel”, a declarat medicul Ioana Tănase, medic de la echipajul SMURD sosit la fața locului.

Decesul jucătorului a fost declarat la ora 13.12, el fiind preluat de Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.

Jucătorul avea 21 de ani și evolua pe postul de atacant. El fusese adus în România de tehnicianul Ion Marin.

Articol de Sorina OPRIȚESCU și Mihai ANDRIEȘ
Foto: Bogdan IORDACHE

05 Aug. 2012, 13:34 Special
Pe aceeași temă