Galeria Politehnicii Timișoara iese în stradă!

18 Jan. 2012, 18:53 Suporteri
Galeria Politehnicii Timișoara** iese în stradă!

Fanii Politehnicii Timișoara solidarizează cu cei din București și din țară și au anunțat că vor ieși zilnic, de la ora 18, în Piața Operei, începând de astăzi. Motivul principal de nemulțumire e legat de modificările la Legea 4/2008, cunoscută și sub numele de „Legea Dragomir”.

„Nu suntem adepții violenței gratuite, nejustificate. Dar atunci când semeni vânt trebuie să fii pregătit să culegi furtună. Ne-am săturat să fim priviți ca niște animale, ne-am săturat să fim puși o treaptă mai jos față de infractorii de rând. Ne-am săturat ca în societate să fim priviți ca niște paria, în ciuda faptului că de multe ori, tocmai suporterii sunt cei care iau atitudine. În loc să fie priviți ca niște stâlpi ai fragilei societăți civile românești, suporterii („ultrașii”, „huliganii”, „golanii” – termenii preferați de mass-media) sunt stigmatizați, aruncați în mizerie de minți pline de prejudecăți”, se arată într-un comunicat emis de Peluza Sud Timișoara.

Unul dintre principalele motive pentru care fanii lui Poli vor ieși în stradă e reprezentat de modificările din Lega 4/2008. Prin noua sa formă, „Legea Dragomir” permite ca jandarmul sau polițistul local care amendează un suporter pentru aprinderea unei torțe sau aruncarea unei petarde să dicteze și suspendarea acestuia de pe stadion.„Vom ieși în stradă, la fel ca și ceilalți cetățeni ai României, pentru a ne striga nemulțumirile. Vom ieși, pentru că e dreptul nostru. Vom ieși, pentru că modificările aduse Legii 4/2008 ne deranjează. Vom ieși pentru că nu ni se pare corect ce se întâmplă. Nu ni se pare corect ca un reprezentant al Jandarmeriei să aibă drept de viață și de moarte asupra unui suporter, doar pentru faptul că acesta e suporter. Nu ni se pare corect ca un violator sau un tâlhar să poată primi LEGAL o pedeapsă mai mică decât un suporter care a aprins o torță pe un stadion. Sunt multe lucruri care sunt complet aberante. Lucruri care într-un stat normal, de drept, ar fi subiect de bancuri. Însă, din păcate, în România noastră aceste lucruri s-au transformat în LEGI. Din păcate … Însă mai păcat e că preferăm să înghițim mizeriile servite zilnic la televizor, în loc să ne deschidem ochii și să încercăm să vedem aceste lucruri evidente”, spun fanii Politehnicii.

În afara Legii 4, nemulțumirile suporterilor alb-violeți sunt legate de condițiile de trai sau de ineficiența sistemelor de sănătate și de educație, care au scos românii în stradă în ultimele zile. „Condițiile mizere de trai, salariile, sistemele nefuncționale (sanitar, educațional, etc.), taxele, promovarea non-valorilor, etc, etc, etc … Mult prea multe „etc.” – uri. Nu asta este România pe care ne-o dorim, nu asta este viața pe care vrem să o oferim copiilor noștri. Însă trebuie să luptăm pentru ce e al nostru, nepăsarea și ignoranța nu aduce niciodată nimic bun, cu atât mai mult schimbări!”, explică fanii timișoreni.

Aceștia vor protesta zilnic în Piața Operei, la ora 18, începând de astăzi. „Vă așteptăm pe toți, indiferent că sunteți suporteri de la tribună sau de la peluză, muncitori în fabrică sau directori de bancă. Dacă simțiți că nu sunteți respectați ca cetățeni ai țării, dacă simțiți ca vă sunt încălcate drepturile elementare, dacă simțiți că starea de fapt din România zilelor noastre nu e cea care trebuie, vă așteptăm în piață pentru a ne spune nemulțumirile în mod public, pentru că o societate sănătoasă se bazează pe exprimarea liberă și pe absența cenzurii de orice fel!”, au conchis cei din Peluza Sud.

sursa: News TM

18 Jan. 2012, 18:53 Suporteri
Pe aceeași temă