O familie îndurerată are nevoie de ajutorul nostru pentru a
aduce în țară corpul neînsuflețit al soțului, tatălui și utistului
Alexandru Drăghici. Doar cu implicarea noastră, Alexandru, care
și-a pierdut viața în Germania în data de 10 martie, la vârsta de
46 de ani, ar putea să-și găsească liniștea, în țara în care s-a
născut și unde familia îl așteaptă. În acest moment, soția și fiica
nu pot să îl aducă înapoi, pentru că nu au banii necesari: 10.000
de euro, atât cât ar fi necesar pentru achitarea tuturor
obligațiilor legale.
Deși Alexandru Drăghici a locuit în București, a fost un adevărat
suporter al „Bătrânei Doamne” și a încercat să meargă la cât mai
multe meciuri jucate în deplasare, dar și la Arad. În urma
legăturilor strânse pe care le-a stabilit cu utiștii, și a
implicării sale în rândul suporterilor, a devenit membru de onoare
al asociației Suporter Club UTA.
Tocmai de aceea apelăm în special la utiști pentru a îndeplini
ultima dorință a lui Alexandru, aceea de a se afla din nou în
preajma celor dragi. În drumul spre casă, cortegiul funerar se va
opri la stadionul echipei pe care a iubit-o din tot sufletul și la
care s-a gândit tot timpul, în ciuda problemelor personale cu care
se confrunta.
Vă rugăm ajutați-ne să-l aducem înapoi pe Alexandru Drăghici,
contribuind cu suma pe care o puteți depune în următoarele
conturi:
Cont lei: RO69BPOS74306925827RON01
Cont euro: RO04BPOS74306925827EUR01
Titularul contului este Olteanu Daniel, fratele d-nei Lucia
Draghici, soția lui Alexandru. Doamna Drăghici poate fi contactată
telefonic la numerele: 0731189473, 0729372176.
Orice contribuție este bine-venită. Vă mulțumim!
Asociația Suporter Club
UTA