Suporterii Oțelului au format un nou club prin care încearcă să fie continuatorii ai echipei emblemă a orașului. Au ales ca o fostă glorie să fie primul președinte al noului Oțelul, Sorin Haraga. Născut în 1968 în localitatea suceveană Siret, „Hari” a venit la Oțelul în 1993, pentru care a jucat timp de opt ani, până în 2001, devenind astfel unul dintre cei mai longevivi fundași centrali ai echipei gălățene. Din 2008 și-a început cariera de antrenor, în ultimii ani pregătind juniorii mari și fosta echipă secundă a Oțelului.
Prin voi, foste glorii și suporteri, Oțelul renaște. Care este acum stadiul în care se află acest proiect, Suporter Club Oțelul Galați.
Oțelul trăiește prin suporterii săi. După ce s-a intrat în procedura de faliment, cu o inițiativă foarte frumoasă, au reușit să pună, cel puțin în faza de proiect, bazele unui nou club, care va fi unul curat, cu transparență, susținut de suporteri, pe care ne dorim să îl facem puternic în timp și care să fie apreciat. La momentul de față avem depuse actele la Judecătoria Galați, cu termen pe 22 iunie, iar după ce obținem personalitatea juridică vom depune actele la ANAF pentru a obține Certificatul de Identificare Fiscală. Apoi, următorul pas va fi la MTS pentru obținerea Certificatului de Identificare Sportivă.
– Ți-ai imaginat vreodată, de la venirea ta de la Iași ca jucător și până acum o lună-două, că vei ajunge să încerci să ții steagul roșu-alb-albastru fluturând din postura de acum, președinte al clubului?
– În primul rând, nu m-am gândit că se va ajunge în situația asta a Oțelului, adică în procedura de faliment, clubul să dispară, era greu de crezut. Dar viața a demonstrat că lucrurile nu stau chiar așa cum îți imaginezi.
– Mai ales că ai plecat pe drumul antrenoratului…
– Da, eu m-am format pe zona antrenoratului, m-am și licențiat în acest sens, dar nu puteam să rămân insensibil la cererea suporterilor de a fi lângă ei. Mi-au vorbit despre proiectul lor și am fost de acord să fiu lângă ei, fără cea mai mică ezitare.
– În afară de tine și de Stelian Bordieanu mai sunt și alte foste glorii ale Oțelului implicate în acest proiect, concret?
– Concret nu, dar avem convingerea că foste glorii ni se vor alătura în timp. Îi așteptăm, avem nevoie de ei.
„Vrem să preluăm și Centrul de Juniori”
– Ceilalți antrenori de la echipele de copii și juniori ale FC Oțelul și-au manifestat și ei disponibilitatea de a veni lângă voi?
– Da, de la centrul de copii și juniori, în afară de Bogdan Balaban, care are grupa de 2008 și 2009, ceilalți doresc să continue cu noua noastră structură sportivă.
– Unde crezi că trebuie ajuns că număr de membri cotizanți pentru a încheia cu bine un prim sezon în Liga IV?
– Noi dorim să ne înscriem în Liga a IV-a, aici avem nevoie de acceptul Adunării Generale din cadrul AJF-ului. Obiectivul principal este promovarea în Liga a III-a, încă din primul sezon, pentru că am câștiga un an de zile în planul nostru de a readuce Oțelul spre vârf. Nu e în spiritul Oțelului să stea așa, să se mențină în Liga a IV-a. La nivel de buget, căci despre asta m-ați întrebat, estimăm un necesar undeva în jurul sumei de 200.000 lei pentru a putea să atingem acest obiectiv, asta înseamnă undeva la 900-1000 de susținători cotizanți.
– Se poate ajunge la acest număr de susținători-cotizanți atât de repede, pentru a promova din primul an?
– Cred că se poate, dacă ne gândim la numărul de locuitori din Galați, la suporterii acestei echipe care și-au dovedit de-a lungul timpului atașamentul față de această echipă. Avem suporteri în toată țară, avem și în străinătate, eu cred că vom atinge acest număr de socios.
„Toți membrii vor ști ce facem cu fiecare leu”
– Am văzut că, deși clubul nu există concret din punct de vedere juridic, am înțeles că vă apropiați de o sută de membri cotizanți.
– Fără a avea conturi bancare, suntem aproape de a atinge cifra de o sută de adeziuni. Avem și un concurs pentru a marca atingerea acestei borne, membrul cu numărul 100 va primi luni (n.r. – în această seară) un premiu care constă în cartea „Oțelul, 50 de ani – 50 de legende” și un DVD cu meciurile echipei Oțelul în Cupa UEFA. Considerăm că stăm foarte bine pentru acest moment din acest punct de vedere. Când nu ai măcar un cont bancar, posibil ca o parte dintre suporteri să fie încă suspicioși. Se vor convinge în timp că nu au de ce. Unul din principiile noastre de bază este transparența. Astfel, trimestrial vom trimite membrilor rapoarte de activitate, să știe fiecare ce se face cu bani.
Ne dorim să jucăm pe Oțelul, cel puțin jocurile să fie pe stadionul Oțelul, dacă nu se va putea și cu antrenamentele. Sunt discuții în acest sens, dar nu s-a ajuns încă la o concluzie clară. Dacă nu vom juca pe Stadionul Oțelul, avem ca variantă de rezervă Stadionul Siderurgistul.
– Ca lot de jucători, lucrurile bănuiesc că sunt încă în fază incipientă. În linii mare, vreți să mergeți tot cu puștii admirabili care au fost pe teren în Liga a II-a?
– Noi, ca și Centru de Juniori, avem copii foarte buni, juniori de perspectivă, juniori cu potențial, lucru demonstrat și în cele șapte jocuri pe care le-am avut în Liga a II-a, unde nu ne-am făcut de râs cu echipa de juniori A. Încercăm în mare parte ca lotul să fie format din acești jucătorii. Unii dintre ei poate vor dori să plece în altă parte, la un nivel superior, alții poate vor dori să meargă la facultate în alte orașe. Cu cât vor rămâne mai mulți în Galați și vor dori să joace pentru Oțelul Galați, cu atât mai bine pentru noi, ca și club. Lotul vrem să fie format în mare parte din acești juniori.
– În rest, sunt vizați și foști jucători de la Oțelul care nu au prins echipe de Liga a II-a sau a III-a?
– Să vedem care dintre ei vor dori să joace la Liga a IV-a, deși nu văd de ce ar fi reticenți, pentru că nu vor juca la oricine, ci la Oțelul Galați. Încercăm să mizăm și pe sensibilitatea lor. Ar însemna mult să reușim asta, până la urmă este vorba de menținerea spiritului roș-alb-albastru. Oțelul este un club cu o istorie în spate, cu tradiție, cu performanțe remarcabile, iar noi vrem să continuăm această tradiție a clubului.
„Suporterii înseamnă palmaresul”
– Chiar fără siglă, culori, palmares, credeți că veți convinge publicul larg, din Galați și nu numai, că noul club este continuatorul de drept al fostei campioane?
– De-a lungul istoriei acestui club au fost multe generații de jucători, generații de conducători, generații care au avut performanțe. Fiecare cu performanțele ei, dar nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără sprijinul și atașamentul suporterilor.
În opinia mea, o echipă fără suporteri nu are identitate. Noul nostru club este legitimat drept continuator prin suporterii pe care îi avem. Putem spune chiar că numărul mare de suporteri poate să țină loc de palmares. Oricum, printre obiectivele noastre avem în vedere și recuperarea acestui palmares de la vechea structura, dar este o procedură de lungă durată.
– Când concretizați că veți începe efectiv antrenamentele, lotul să se contureze?
– Suntem deja în discuții pentru formarea lotului. Preconizăm ca în jurul datei de 11 iulie să începem pregătirile, cu Stelică Bordieanu antrenor. Sperăm să avem cât mai repede toate actele necesare pentru a ne afilia la AJF, apoi pentru a ne afilia la FRF și pentru a ne înscrie în competiție și cu juniorii A și B. Este foarte important ca juniorii noștri să aibă continuitate, pentru că la 14 ani ei termină ca juniori C și trebuie să avanseze, dar neavând echipe de B și A, ei vor fi nevoiți să caute în altă parte, iar la nivel de Galați, în afară de LPS și ACSM Dunărea, nu sunt alte structuri la acest nivel. Pentru noi este foarte important, copilul care se apucă de fotbal și până la terminarea junioratului să treacă prin toate etapele. Ne dorim să menținem și să transferăm Centrul de Copii și Juniori la noua structură.
Cum poți deveni membru al SC Oțelul
Noul Oțelul și-a lansat și propriul site, www.ascotelul.ro, de unde cei care doresc să devină membri ai clubului pot descărca formularul de adeziune, pe care după completare și scanare îl pot trimite pe mail, la adresa [email protected], sau direct la sediul din incinta bazei „Siderurgistul”, în zilele de luni și joi, de la ora 19:00.
Ulterior, după ce va fi obținută personalitatea juridică și vor putea fi deschise conturi bancare, vor trebui plătite taxa de înscriere și cea pentru cardul socios. Taxa de înscriere este de 50 de lei, iar cotizația anuală va fi plătită de suporteri în funcție de cardul socios dorit: 60 lei – cel roșu, pentru tinerii până în 21 de ani și persoanele peste 65 de ani; cardul alb – 150 lei (în ambele cazuri, sumele sunt plătibile în una sau două rate, la începutul turului și la începutul returului); cardul albastru – 400 lei, pentru cei care doresc să se implice mai mult financiar.
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚