Președintele clubului FC Botoșani, principalul organizator al meciului caritabil de astăzi s-a arătat încântat de modul cum au răspuns prezent invitației jucătorii din generația de aur dar faptul că spectatorii au venit într-un număr foarte mare.
„A ieșit așa cum ne-am dorit. A fost o muncă enormă în spate dar sunt foarte bucuros că am reușit și vreau să mulțumesc încă o dată tuturor celor care au fost prezenți și au dat curs invitației de a veni la Botoșani. Am reușit ca înainte de sărbători să ajutăm o familie cu nevoi, să putem pune umărul la însănătoșirea copiilor”, a spus Cornel Șfaițer care a adăugat:
„Nu puteam să evoluez pentru că am fost în spatele acestei organizări. Mă bucur enorm de mult că am reușit să facem ceva deosebit”.