Rămasă de câțiva ani fără echipă proprie cel puțin în Liga 2, orașul Pitești încearcă să revină în prim-plan cu SCM Pitești, club antrenat de Nicolae Dică și care s-a detașat deja în fruntea Seriei a 3-a din care face parte. Primarul Cornel Ionică face toate eforturile ca FC Argeș să renască, iar luni a avut o întâlnire cu mai mulți oameni de fotbal pentru a găsi soluții ca actuala echipă susținută de autoritățile locale să joace sub denumirea mult iubitului club alb-violet.
Cornel Ionică a prezentat concluziile acestei întâlniri printr-o declarație pe pagina personală de Facebook: „Mă bucur să pot anunța că, în urmă cu puțin timp, am avut în sala mare de ședințe a Consiliului Local o întâlnire care se poate dovedi determinantă pentru ca Piteștiul să aibă din nou o echipă de fotbal sub numele de FC Argeș. Împreună cu colegi din aparatul propriu al Primăriei și cu mai mulți consilieri locali m-am întâlnit, astăzi, cu reprezentanți ai clubului FC Argeș 1953, printre care s-au numărat Ion Răileanu, Răzvan Tunaru, Oleg Iacomi, Iulian Ionașcu, Florin Dobre și Sevastian Tudor. Cu acest prilej s-a ajuns la un consens, și anume ambele părți au stabilit drept țel comun ca, în cel mai scurt timp, Piteștiul să aibă o echipă de fotbal care să se numească FC Argeș și care să evolueze în eșaloanele superioare. S-a stabilit constituirea unei echipe de lucru care va analiza cele mai bune soluții legale și în concordanță cu reglementările FRF pentru ca obiectivul să fie atins. Mă bucur să constat că există deschidere totală din ambele părți pentru acest deziderat. Vă asigur, dragi piteșteni, că suntem preocupați să readucem în prim-plan FC Argeș și nu vom precupeți niciun efort în acest sens. Vă vom ține la curent în legătură cu demersurile viitoare”.
FC Argeș Pitești a evoluat pentru ultima dată, înainte să intre în faliment, în sezonul 2012/2013 al Ligii 2, Seria 2.