Răzvan Lucescu vine în România! Își aduce și campionii de la PAOK pentru un amical de gală cu „U” Cluj. Când are loc meciul și cât costă biletele

Antrenorul român care a reușit performanța anului, după ce a câștigat titlul în Grecia cu PAOK Salonic, va veni în România. Formația lui Răzvan Lucescu (50 de ani) va susține un amical în compania Universității Cluj, echipă aflată acum pe locul 3 în Liga 2 și care se luptă pentru promovare.

Evenimentul pentru care se negociază de câteva luni a fost parafat și organizatorii l-au anunțat astăzi. Partida va avea loc pe Cluj Arena, pe 12 iulie, la ora 19:00 și va fi organizat în cadrul Sports Festival, având aceeași organizatori care anul trecut au adus fostele glorii ale Barcelonei într-un duel cu „Generația de Aur”.

Motivul organizării acestei partide este celebrarea celor 100 de ani de la înființare a Universității Cluj. Partida va fi împărțită în două reprize de câte 60 de minute, iar biletele se pot achiziționa și on-line, de pe site-ul www.entertix.ro.

Un bilet la Tribuna 2 costă 45 de lei, iar un tichet la Tribuna 1 poate fi achiziționat la prețul de 65 sau 75 de lei.

Răzvan Lucescu n-a mai avut un meci în România din 2014, de când antrena Petrolul. Tehnicianul român a obținut în acest sezon primul titlu de campion din cariera sa.

FC Universitatea Cluj se pregătește de un meci de zile mari!

Echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, vine la #Cluj pentru un meci amical aniversar care marchează 100 de ani de la înființarea clubului clujean.

Meciul spectacol va avea loc în 12 iulie pe Cluj Arena, iar cele două echipe vor sta pe teren 2 reprize a câte 60 de minute. Evenimentul va fi marcat de alte momente surpriză pentru fanii „Șepcilor Roșii”.

Bilete sunt disponibile pe www.entertix.ro. Primele 5.000 vor fi la preturi reduse, early bird, iar costul lor variază între 20 și 75 de lei. Membrii FC Universitatea Cluj beneficiază și după epuizarea celor 5.000 de bilete de prețurile speciale early bird.

Antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic a reușit o performanță istorică: a câștigat, după o așteptare de 34 de ani, campionatul Greciei, și a devenit a doua echipă din istoria țării care încheie campionatul neînvinsă, după performanța celor de la Panathinaikos din 1964.

100 de ani de la înființarea clubului Universitatea Cluj

Centenarul Universității Cluj va fi marcat, pe tot parcursul anului 2019, printr-o serie de evenimente speciale dedicate aniversării clubului. Fondat în 1919, „U” l-a avut ca prim președinte pe academicianul dr. Iuliu Hațieganu, părintele fondator al clubului. Existența Universității Cluj a fost una marcată de istorie: în 1940, după Dictatul din Viena, s-a refugiat la Sibiu până la revenirea Ardealului de Nord la România. În 1965, a câștigat Cupa României, iar de-a lungul timpului a mai jucat alte patru finale. Este printre cele mai galonate cluburi la nivel de copii și juniori, cu titluri naționale la toate categoriile de vârstă și o academie de fotbal în care cresc viitoarele generații de campioni. În 2016, clubul a revenit la originile sale universitare și a demarat un proiect ambițios, unic în peisajul fotbalistic românesc.

Partida aniversară dintre FC Universitatea Cluj și PAOK Salonic este un eveniment marca SportsFestival„, a transmis Universitatea Cluj.

Până atunci, „U” Cluj joacă duminică, de la ora 14:00, pe teren propriu, cu UTA, în etapa a 34-a a Ligii 2.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN

Pe aceeași temă