Programul transmisiunilor din acest weekend

Liga2.ro 23 Feb. 2010, 13:02 Special
Programul transmisiunilor** din acest weekend

Liga a Doua revine nu doar pe
terenul de joc, ci și pe micile ecrane, iar în acest weekend
sport.ro va transmite live patru meciuri din prima etapa a
returului.

Sâmbătă vor fi televizate două
meciuri, câte unul din fiecare serie. De la ora 11, cel mai bun
canal de sport din România va transmite live debutul oficial al lui
Viorel Hizo la cârma Universității Cluj, „șepciile roșii” urmând să
joace în prima etapă cu Gaz Metan CFR.

Imediat după acest meci, de la ora
13.00, sport.ro va transmite al doilea joc al zilei, în direct de
la Stejaru, unde revelația turului de campionat, Săgeata, va
întâlni Petrolul lui Vivi Răchită. În acestă partidă vom avea
ocazia să urmărim un alt debut, însă de această dată a unui
jucător. Daniel Opriță are șansa să revină pe gazon după o lungă
perioadă de inactivitate, asta în cazul în care Răchită va decide
să mizeze pe el încă din prima etapă.

Tot sâmbătă, dar de la ora 11.00,
un alt canal de sport din România, SportKlub, va transmite meciul
Dacia Mioveni – Fortuna Covaci. Această transmisiune este o
premieră pentru mica echipă a Covaciului, acest joc fiind primul
transmis live din istoria „Dacilor liberi”.

Duminică, sport.ro revine cu două
meciuri importante din Seria I. De la ora 11.00 e programat meciul
Farul Constanța va încerca să mai facă un pas spre revenirea în
Liga I, în meciul cu Dunărea Giurgiu. Ambele echipe au alți
antrenori decât în turul campionatului: Ștefan Stoica va debuta
oficial la Farul, în timp ce la Dunărea Emil Ursu își va conduce
pentru prima oară echipa de pe margine.

Ultimul meci transmis de sport.ro e
și derby-ul primei etape din Seria de Est. Sportul Studențesc și
Concordia Chiajna se vor întâlni într-un meci foarte important în
economia promovării, ambele echipe având nevoie de un start bun
pentru a-și îndeplini visul și obiectivul: Liga I.

Articol scris de Bogdan Andrei FECHITĂ

Liga2.ro 23 Feb. 2010, 13:02 Special
Pe aceeași temă