Oprescu, alături de Bancu: „Să fie tare, își va reveni. Craiova trebuie să fie alături de el, să îl ajute, să tragă de el”

Adrian MUJEA, Mihai Andries 30 Oct. 2014, 14:58 Special
Oprescu, alături de Bancu:**

Antrenorul care l-a promovat pe Nicușor Bancu, tehnicianul echipei FC Olt, Dan Oprescu este devastat de accidentarea teribilă suferită de mijlocașul Craiovei

„Am vorbit cu el prin mesaje, era cam terminat, i-am transmis încurajări, Nicușor e ca un copil pentru mine. Am fost ca un tată pentru el, acum o săptămâna vorbisem cu el, am văzut că și Emil Săndoi declara că e singurul jucător pe care nu îl poate scoate din echipă, că respectă în totalitate sarcinile tactice. Bancu să fie tare, cum îl știu eu, este puternic, dovadă că nu a făcut juniorat, dar a progresat mai repede decat alții, datorită ambiției și talentului. A venit excelent pregătit de la Liga 2 și s-a impus imediat la Liga 1, în statisticile de monitorizare, el avea cei mai buni coeficienți, la toate capitolele. Este tânăr, are capacitate de recuperare rapidă,  intra să joace și cu capul spart. Eunt convins că, până la finalul anului, ar fi intrat atenția selecționerului, are stilul lui Bale, am înțeles că erau și echipe de afară cu ochii pe el. Craiova trebuie să fie alături de el, să îl ajute, să tragă de el, să nu își piardă încrederea că și-a pierdut jucătorul, Bancu va reveni, sunt convins că oficialii clubului îl vor ajuta, din toate punctele de vedere. Tragedie este ce s-a întâmplat aseară, nu rezultatele, fotbaliștii trebuie respectați mai mult, unii oameni nu-și dau seama că fotbaliștii își riscă sănătatea sau viața, la noi nu prea sunt respectați” a declarat Dan Oprescu

Antrenorul Slatinei l-a remarcat pe Nicușor Bancu la un trial pe când antrena pe Piatra Olt, în Liga a III-a. Jucătorul de bandă evoluase numai în Liga a V-a, la Crâmpoia. Tehnicianul a avut multă răbdare cu Bancu, pe care l-a pregătit bine, timp de doi ani, fără a îl folosi în  jocuri oficiale. „Nici nu făcuse juniorat, avea 16 ani, jucase pe câmp, dar avea tehnică bună prin travaliu, avea știinta jocului, era matur. A intrat ultima etapă, la C, dupa care, la B a debutat din etapa a IV-a, l-am băgat la Turnu Severin titular, a jucat extraordinar, apoi nu l-a mai scos nimeni din echipă. Când eram la C, conducătorii se gândeau să îl împrumutăm, dar, m-am opus, am zis că bag mâna în foc că acest copil va ajunge fotbalist, doar trebuia să fie era pregătit. La început l-am băgat fundaș stânga, dar se vedea ca are apetit ofensiv, verticalizează ușor, își depășeste ușor adversarii, ajunge imediat la poartă. Când a  progresat, l-am urcat în linia de mijloc, joacă la fel de bine și pe stânga și pe dreapta”. a mai adăugat Oprescu

Articol scris de Adi GEORGESCU

Adrian MUJEA, Mihai Andries 30 Oct. 2014, 14:58 Special
Pe aceeași temă