:) Șoc și groază în primele două ligi! Să râdem sau să plângem cu / de Viorel Duru și CEx al FRF?

03 Dec. 2011, 20:45 Opinii
:) Șoc și groază în primele două ligi!** Să râdem sau să plângem cu / de Viorel Duru și CEx al FRF?

Toată vara am scris despre procesul de licențiere, dar și despre aberațiile adoptate de Comitetul Executiv al FRF, mai ales în urma evenimentelor petrecute în ședința din 20 iunie, când, la capătul unui circ total regizat de Mitică Dragomir și Mircea Sandu, s-a modificat cu efecte retroactive Regulamentul de Organizare al Activității Fotbalistice.

În aceeași ședință, eminențele cenușii de la Casa Fotbalului au considerat necesară îmbunarea președinților de cluburi cu o bomboană, evident, de colivă, pentru a le mai îndulci amarul procesului de licențiere recent încheiat. Astfel, prin votul membrilor CEx., cercetați acum de Direcția Națională Anticorupție într-o speță din care vor ieși, mai mult ca sigur, basma curată, federația a însărcinat Administrația de Licențiere să scoată din Manual obligativitatea achitării taxelor către stat.

„…
7. A fost modificat și completat, în conformitate cu Statutele FIFA, UEFA și FRF, Regulamentul Național de Licențiere a Cluburilor și de Fair-Play Financiar, astfel încât, cu intrare în vigoare imediată, hotărârile Comisiei de Apel a sistemului național de licențiere a cluburilor, în ceea ce privește licența necesară participării în competițiile interne, să poată fi atacate la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne. Totodată, licențiatorul (însemnând Administrația de licențiere și Comisiile) nu va mai ține cont, în evaluarea cluburilor începând din următorul ciclu de licențiere, de eventualele datorii ale acestora față de stat
, se preciza în comunicatul FRF din 21 iunie 2011.

Încă din momentul adoptării am scris că partea a doua a hotărârii Comitetului Executiv e de toată jena, mai ales că în prima frază se pomenea de anumite documente ce stau la baza activității fotbalistice, dar călcate în picioare cu voioșie tovărășească. Omul care ar fi trebuit să reacționeze dur, chiar în acel moment, era și este… Viorel Duru, directorul de licențiere. Dar acesta a preferat să tacă, pentru a lăsa situația să se mai liniștească. Ceea ce trebuia să spună în iunie, s-a confirmat în noiembrie, odată cu adoptarea noului manual de licențiere și a fost spus la început de decembrie, la Sport Total FM.

Concret, Viorel Duru a anunțat că formațiile care vor dori să obțină licența pentru sezonul 2012-2013 sunt obligate să-și achite toate datoriile către stat:

„Regulamentul spune foarte clar că, pentru a obține licența, cluburile trebuie să achite toate restanțele financiare către jucători, antrenori, staff și taxele sociale și impozitiele aferente. Accentuez acest lucru, pentru că, în luna iunie, Comitetul Executiv luase decizia de a scoate plata către bugetul statului dintre condițiile de bază pentru obținerea licenței. În luna noiembrie, când s-a aprobat noul regulament de licențiere, s-a revenit asupra acestei hotărâri. Drept urmare, trebuie plătite toate datoriile către stat aferente plății salariilor angajaților, ca și până acum, din 2003, de când a început sistemul de licențiere la Liga I. Pe 31 mai se încheie procesul de licențiere, iar la începutul lunii iunie se face un Comitet Executiv, care ia act de hotărârile Comisiilor de licențiere. Acum s-a dat prin jurisdicție Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne să judece în ultimă instanță și trebuie să dea hotărârea definitivă și irevocabilă până la finalul lunii mai, pentru ca, la începutul lunii iunie, Comitetul Executiv să aibă toate datele. Cluburile care nu îndeplinesc condițiile de Liga I sunt trimise în eșalonul secund, dacă respectă și criteriile de acolo. Din 2013-2014, și cluburile din Liga a II-a trebuie să achite taxele către stat, aferente plății salariilor, pentru a obține licența. În regulament se spune că solicitantul de licență nu trebuie să aibă restanțe la 31 decembrie 2011. Dacă le are, trebuie achitate până la 31 martie 2012. Dacă la acea dată mai sunt restanțe financiare neachitate către jucători, antrenori sau bugetul statului ori alte cluburi, nu va primi licența! Actele sunt trimise la TAS de clubul care contestă decizia luată în Comisiile de Licențiere. Se judecă până în jur de 29 aprilie în instanță de fond, iar Comisia de Apel până în mai. Cluburile se pot adresa la TAS până pe 15 mai. În 16 zile se ia o decizie definitivă și irevocabilă”, a declarat Viorel Duru pentru Sport Total FM.

Manualul de Licențiere UEFA precizează cât se poate de clar că administrațiile naționale pot adăuga criterii noi sau suplimentare, în niciun caz să elimine discreționar pe cele stabilite de forul continental. Această precizare finală este necesară pentru că și acum mai există președinți care nu înțeleg de ce nu pot primi licență de club profesionist dacă nu își achită obligațiile către stat. Ceea ce nu înțelege nimeni e ceva mai grav: cum de anumite cluburi pline de datorii primesc licență an de an? Culmea ironiei e reprezentată de faptul că tocmai un astfel de club, tolerat ani de-a rândul, le-a tulburat cu DNA-ul liniștea și somnul membrilor Comitetului Executiv.

articol scris de Florin Alboiu

03 Dec. 2011, 20:45 Opinii
Pe aceeași temă