De ce la Urziceni da și la Arad ba?

Publicat: 30 Nov. 2009, 17:04 Actualizat: 30 Nov. 2009, 17:26 Opinii
De ce la Urziceni da  și la Arad ba?

Într-o țară anormală, într-un fotbal anormal, Unirea Urziceni
predă lecție după lecție și nimeni nu pare interesat să preia un
model corect, adevărat, echilibrat și mai ales viabil. Parcă toți
așteaptă la cotitură, specimenele care infestează fotbalul românesc
fiind mai degrabă preocupate de eșecurile ialomițenilor, de partea
goală a paharului, decât de cea plină.

Nu s-a inventat nimic la Urziceni, pur și simplu acolo se
lucrează normal, cu har ce-i drept, dar normal. Nu pot să uit că
Unirea Urziceni și UTA au plecat la drum împreună în vara anului
2006: echipe nou promovate, patroni noi, antrenori noi, bugete
aproximativ egale. Cu aceiași bani la pornire, Unirea Urziceni a
ajuns unde a ajuns, iar UTA abia a fost resuscitată, după o comă
profundă. De ce?

În primul rând pentru că oamenii au fost alții. Unirea Urziceni
are șansa unui patron-model, care finanțează și atât, preferând
să-și lase oamenii să-și facă treaba, în condițiile în care el, om
de afaceri, nu se pricepe și nici nu încearcă să se priceapă.

Retras, lipsit complet de tentația publicității și a imaginii,
preocupat să nu apară în lumina reflectoarelor, Dumitru Bucșaru a
fost o enigmă pentru mulți, timp de aproximativ doi ani figura sa
fiind total necunoscută. Având îndeplinită o condiție esențială –
patronul să stea deoparte – Unirea Urziceni a fost lipsită de
tensiuni suplimentare.

Patronul liniștit e doar o latură a triunghiului care se închide
obligatoriu cu un manager și cu un antrenor bun. Orice s-ar spune,
oricum ar fi perceput, Mihai Stoica este un manager foarte bun. A
demonstrat-o la Steaua, unde practic este imposibil să lucrezi, și
o face acum la Urziceni, după o ucenicie la un club mai mic, Oțelul
Galați, care și-a trăit momentele de glorie tot cu Mihai Stoica, în
umbra altui conducător bun Marius Stan, în organigramă.

Unui club de fotbal românesc îi este esențial un conducător bun,
care să le știe pe toate: să fie liant între patron și antrenor, să
dezarmoseze tensiunile pe relația jucători – antrenor, să preia
presiunea care apasă pe orice club și să o direcționeze unde
trebuie, să aibă responsabilitatea faptelor sale, să nu se facă
preș în fața proprietarului, să nu fie perceput drept lingăul
antrenorului, să-și câștige și să-și mențină încrederea
jucătorilor. Mihai Stoica, privit la televizor sau urmărit prin
ziare nu pare să îndeplinească toate condițiile de mai sus, dar le
are.

În fine, antrenorul. Se spune că e principala verigă, dar este
foarte posibil să nu fie chiar așa. Dan Petrescu e foarte bun, pare
un tehnician complet, dar cred că n-ar fi ajuns atât de departe
fără un patron calm și un manager iscusit, care să-i permită să se
concentreze numai asupra problemelor sale.

Din ce știu, nimic nu mișcă la Urziceni fără Dan Petrescu și e
firesc, dar antrenorul campioanei nu-și pierde vremea aburindu-și
patronul, străduindu-se să-și discrediteze managerul în fața
proprietarului ori fiind preocupat să-și tragă comisioane din
transferul unor jucători sau din perfectarea unor contracte. Dan
Petrescu e foarte bun, pentru că e complet: antrenor, tehnician,
tactician, pedagog, zbir, frate și prieten în același timp.

Nu pot să uit să UTA și Unirea Urziceni au plecat la drum
împreună, având parte de același buget de pornire. Din UTA era să
se aleagă praful, iar Unirea Urziceni e campioana României și, în
nici trei luni, dintr-o echipă cu nume „funny” a ajuns să impună
respect și să provoace admirație.

În Europa! Nici nu vreau să mă gândesc ce-ar fi fost la Arad
dacă UTA ar fi învins pe Glasgow Rangers pe Ibrox ori pe Sevilla.
Chiar așa, unde ar fi învins pe Sevilla, la Timișoara?

Articol scris de: Sebastian
Șiclovan

Publicat: 30 Nov. 2009, 17:04 Actualizat: 30 Nov. 2009, 17:26 Opinii
Tags:
Pe aceeași temă