26 octombrie 2007 a fost ziua în care cel mai mare fotbalist român, Nicolae Dobrin, a trecut în eternitate, la Pitești, după o grea suferință. Dispariția Gîscanului a îndurerat toată lumea fotbalistică a Românei, însă amintirea lui a rămas mereu vie în memoria celor care l-au cunoscut și datorită soției sale, care, an de an, în preajma zilei de comemorare, împarte pachete, întru pomenirea soțului.
Anul acesta, Gica Dobrin a făcut o slujbă pentru pomenirea Maestrului, sîmbătă, la Cimitirul Militar Sf. Gheorghe, de față fiind familia, juniorii de la Școala de Fotbal Nicolae Dobrin, dar și fotbaliștii lui FC Argeș, care au ajuns acolo după meciul de la Slatina.
„Am strîns acolo familia, pe cei de la școală, FC Argeș… toată lumea! Am dat pachete și apoi am fost cu toții la masă la restaurant. Am făcut toate acestea spre pomenirea lui Gicu. Slujba a fost dimineață, atunci cînd și-a dat sfîrșitul Gicu. El a rămas la fel pentru toți… Nu e uitat de oameni și nu există zi să nu se vorbească despre el. N-a trecut o zi să nu vorbesc de el. Și la cimitir merg zilnic… Lumea în continuare îl iubește, iar dragostea lui, iubirea, o primesc eu acum…”, a spus Gica Dobrin.
articol scris de Silviu Mihai