Meregiu, cercetat de DIICOT

Marius ANGHEL 12 Sep. 2013, 23:48 Special
Meregiu,** cercetat de DIICOT

Haralambe Meregiu, om de afaceri și fost președinte al clubului Delta Tulcea, club finanțat din bani publici de Primărie, se numără printre persoanele cercetate de DIICOT într-un dosar amplu ce a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Haralambe Meregiu, atunci președinte în funcție la Delta Tulcea, a primit mandat de aducere, fiind „săltat „de jandarmii tulceni și dus la sediul Jandarmeriei Tulcea, acolo unde a fost luat la întrebări de procurori veniți de la Târgu Mureș.

Ce anchetează DIICOT

Procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează cercetări față de persoane cu atribuții de conducere și angajați în cadrul unei societăți de asigurări, precum și față de reprezentanți ai unor societăți comerciale, care sunt suspectate că au constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii unor importante beneficii financiare în modalitatea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor aferente unor drepturi salariale.

Din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea că modul de operare este unul inedit, constând în acordarea disimulată a unei părți din drepturile salariale lunare, inițial prin încheierea de către angajator a unei polițe formale de asigurare de viață colectivă cu operatorul de asigurări, achitarea contravalorii polițelor de asigurare de către angajator, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii), urmate imediat, în cursul aceleiași zile sau în ziua următoare, de „răscumpărarea clauzei suplimentare” și, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de către asigurător direct în conturile angajaților – beneficiarii de fapt ai respectivelor contracte de asigurare, care primeau aceste plăți ca fiind parte din veniturile salariale.

După reținerea unui comision de aproximativ 10% din valoarea primei, primele de asigurare erau returnate în conturile angajaților, cu o frecvență lunară, sub formă de răscumpărare, aceasta reprezentând în fapt o formă mascată de plată a drepturilor salariale, și în același timp o modalitate de sustragere de la plata contribuțiilor aferente salariilor acordate.

Astfel, prin această metodă, salariații primeau o parte din indemnizația lunară cu eludarea plății taxelor aferente acestor drepturi salariale, costul pentru angajator reprezentându-l doar comisionul de 10% către asigurator.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la suma de 6 milioane de Euro, aferentă unei activității infracționale desfășurate pe o perioadă de 7 luni, perioada de săvârșire a infracțiunilor fiind mult mai mare, respectiv din 2009 la zi.

Deocamdată dosarul nu a fost finalizat, urmând să fie formulate punerile sub acuzație și trimiterea în judecată, acolo unde va fi cazul.

Sursa: Ziarul de Tulcea

Marius ANGHEL 12 Sep. 2013, 23:48 Special
Pe aceeași temă