„M-am născut prea devreme și am fost prins într-un anturaj prost!” Semeghin, la ora de nostalgie: transferul la o finalistă a Ligii, cuvintele lui Sir Alex și marele regret

Marius ANGHEL 14 Apr. 2017, 13:34 Special

Ajuns la 38 de ani, Dorin Semeghin e o prezență constantă în primul „11” al Forestei Suceava, echipă care întâmpină mari probleme cu banii, iar realitatea dură din Liga 2 îl face pe fostul fundaș al lui Dinamo sau Oțelul să se gândească să pună capăt unei cariere de-a lungul căreia, cum chiar el recunoaște, putea obține mai mult. Totuși, cel poreclit cândva „spaima sticlelor de vin” se poate mândri cu o ofertă de la Bayer Leverkusen, finalistă a Ligii Campionilor la acea vreme, și cu cuvinte frumoase din partea marelui Sir Alex Ferguson, care l-a remarcat după „dubla” Manchester United – Dinamo.

Agil, rapid, capabil să centreze și în secunda următoare să ajungă în propriul careu, Dorin Semeghin a fost unul dintre fundașii stânga buni din istoria recentă a fotbalului românesc, dar impresia pe care a lăsat-o a fost că putea obține mult mai mult. La 38 de ani, după câteva sezoane în mocirla Ligii 2, Semeghin e foarte aproape de retragere, urmând să ia decizia definitivă în această vară: „Sunt în stare să joc și la această vârstă înaintată, dar mă bate gândul să pun ghetele în cui, pentru că am văzut ce probleme sunt la echipele de Liga 2. Am vorbit cu familia și a rămas să văd în vară dacă mai continui. Nu sunt hotărât 100%, pentru că te retragi o dată în cariera de fotbalist. Șansele sunt 50-60% să pun ghetele în cui, dar poate ajung la 40 de ani”, a spus Semeghin, pentru sport.ro.

„Niște mici prostii m-au oprit să ajung mai sus. N-am mai pus gura pe alcool de nouă ani”

Una dintre temele centrale ale carierei fundașului stânga a fost reprezentată de problemele pe care le-ar fi avut cu alcoolul. După ani și ani, Semeghin a vorbit deschis despre această problemă, a recunoscut că a fost prins într-un anturaj prost și are regretul că ar fi putut face mai mult dacă nu se împiedica de „mici prostii”: „Când eram mai tânăr am mai greșit, dar așa e viața. Acum, de la o vârstă, mi-a venit mintea la cap și sunt foarte conștiincios. Au fost diverse acuze cu alcoolul, dar nu mai pun gura pe alcool de aproape nouă ani de zile. Se exagera foarte mult, iar eu am greșit când am fost prins într-un anturaj prost. Făceau toți jucătorii ce făceam și eu, dar eu eram țapul ispășitor. Când am câștigat doi ani la rând campionatul nu a fost nicio problemă. Când am fost pe locul opt mi s-au spart toate în cap și am devenit > fanilor.

Îmi pare rău că puteam să fac mai mult în fotbalul românesc, puteam să ajung și la echipa națională, dar niște mici prostii m-au oprit să ajung mai sus. Am avut ghinionul să mă fi născut prea devreme, pentru că astăzi eram privit altfel. Am făcut prostii, dar de fotbal nu mi-am bătut joc niciodată. Trebuia să fiu puțin mai serios, așa cum am fost în ultimii ani, pentru că și acum mai jucam fără probleme în Liga 1, chiar dacă am 38 de ani”, spune Semeghin.

Oferta de la Bayer Leverkusen, aprecierea lui Sir Alex și „noul Semeghin”

Un alt mare regret al carierei lui Semeghin e legat de ratarea unui transfer important. Se întâmpla în 2003, când Bayer Leverkusen, finalistă a Ligii în sezonul anterior, i-a trimis un contract avantajos. La 14 ani distanță, Semeghin nu știe să spună încă cine i-a pus piedică, dar rămâne cu o amintire aparte de la Sir Alex Ferguson: „Când eram la Dinamo, prin 2003, am avut o ofertă foarte bună din Germania, de la Bayer Leverkusen. Ei mi-au trimis oferta scrisă și nu mi-au dat drumul cei de la Dinamo. Nu știu cât au cerut pe mine și cine s-a opus din cadrul clubului. Am vazut contractul, m-a chemat Borcea la birou și mi l-a arătat. Au cerut o sumă mai mare și a căzut transferul. Nu am fost lăsat să plec, că poate aveam acum realizări mai mari. În schimb, sunt foarte mândru că am fost remarcat de Alex Ferguson la dubla cu Manchester United.”

Cât despre fotbalistul din Liga 1 care-i seamănă cel mai mult ca stil de joc, Semeghin l-a nominalizat pe Bogdan Bucurică de la CS U Craiova: „Sunt destui băieți tineri și buni la Liga 2, cred că trebuie urmăriți mai bine de cluburile din prima divizie. Noul Semeghin, ca fizic și ca joc, cred că e Bucurică (n. red. – Bogdan Bucurică, fundaș la CS U Craiova). Îmi place de el ca fundaș stânga, e stilul meu. Nu știu de ce joacă puțin, dar e jucător bun”, a mai spus fostul fundaș.

Marius ANGHEL 14 Apr. 2017, 13:34 Special
Pe aceeași temă