![OFICIAL | CS Mioveni a fost exclusă din Liga 2. Noul clasament al campionatului suferă modificări importante în urma anulării rezultatelor echipei argeșene](https://media.prosport.ro/CvbImDBqLDfd3NPyFoOF1TzJGTI=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fcs-mioveni-exclusa-din-liga-2-1024x576.jpg)
Unul dintre reprezentanții cluburilor de Liga a II-a în Comitetul Executiv, Auraș Brașoveanu, s-a declarat indignat de propunerea LPF privind schimbarea sistemului competițional în ligile inferioare în următoarele două sezoane, schimbare care ar însemna retrogradarea a 12 echipe din eșalonul secund la finalul ediției viitoare de campionat pentru a se ajunge la o singură serie de 20 de cluburi.
„Cum poate să stabilească LPF un sistem competițional pentru restul de eșaloane fără să aibă niciun drept în acest sens? Am avut o discuție cu ei, noi reprezentanții ligii secunde și a ligii a III-a în Comitetul Executiv, trebuia să ajungem la un numitor comun prin comunicare. S-a discutat de armonizarea sistemului competițional, iar acum ei vin cu o variantă care ne pune în genunchi. LPF nu poate să ne ia două locuri promovabile și nici nu poate măcelări Liga a II-a prin retrogradarea a 12 echipe. Vorbim aici de 30% dintre echipe! Nu se poate așa ceva. Asta ca să nu mai vorbesc de Liga a III-a, unde cluburile au căzut de acord pentru un sistem de șase serii de 14 echipe, iar LPF vrea 4 serii de 18” a declarat Brașoveanu pentru Liga2.ro
LPF 2 va stabili sistemul competițional pentru Liga a II-a
„Liga a II-a are drept obținut prin Comitetul Executiv de a promova patru echipe și dânșii vor să ne ia două locuri care sunt dreptul Ligii a II-a. Va fi o problemă care va conduce la plângeri formulate la TAS dacă se va aproba așa ceva. Eu nu am mandat de la colegii mei să lovesc în drepturile Ligii a II-a, ci din contră să le apăr. Dacă colegii mei vor susține această variantă, voi fi obligat la rândul meu să o susțin și eu. Dar mă îndoiesc că reprezentanții cluburilor de Liga a II-a să accepte o astfel de variantă. Pentru a își rezolva o problemă, lovesc în interesul celorlalți, asta face LPF!” a continuat cel care ca va părăsi oficial clubul Dunărea Galați de la 1 iunie.
Brașoveanu a ținut să precizeze că organismul a cărui conducere o va prelua, LPF 2, va fi cel care va stabili sistemul competițional pentru eșalonul secund: „LPF 2 este în funcție din 16 mai și este singurul organism care va stabili sistemul competițional pentru Liga a II-a, nicidecum LPF. Îi invit pe colegii mei, prin intermediul Liga2.ro, la o dezbatere deschisă pe acest subiect foarte important pentru viitorul fotbalului din ligile inferioare.”
Cum ar arăta primele trei eșaloane în următoarele două sezoane în viziunea LPF
2014-2015:
LIGA I: 18 echipe – retrogradează locurile 13-18
LIGA A II-A: 2 serii x 12 echipe – promovează locul 1 din fiecare serie – retrogradează locurile 7-12 din fiecare serie
LIGA A III-A: 4 serii x 18 echipe – promovează locul 1 din fiecare serie – retrogradează locurile 15-18 din fiecare serie
2015-2016:
LIGA I: 14 echipe – retrogradează direct locurile 13-14 – locul 12 dispută baraj cu locul 3 din Liga a II-a
LIGA A II-A: 1 serie x 20 echipe – promovează locurile 1-2 – retrogradează locurile 17-20 – locul 3 dispută baraj cu locul 12 din Liga I
LIGA A III-A: 4 serii x 18 echipe – promovează locul 1 din fiecare serie – retrogradează locurile 15-18 din fiecare serie
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ