Unirea a învins UTA! FC Botoșani, trei puncte mari la Buzău

09 Oct. 2011, 07:00 LIVE-TEXT
Unirea a învins UTA!** FC Botoșani, trei puncte mari la Buzău

Sâmbătă și duminică se vor desfășura meciurile etapei a opta, care programează câteva partide foarte interesante. Delta Tulcea primește vizita Victoriei Brănești, cu speranța într-un nou succes, așteptând totodată un pas greșit la Iași al liderului, Viitorul Constanța, pentru a prelua șefia seriei I. Un alt duel din partea superioară a clasamentului va avea loc la București, între Dinamo II și Săgeata Năvodari. Duminică, FC Timișoara va întâlni pe stadionul „Dan Păltinișanu” nou-promovata FC Maramureș Universitar Baia Mare. Două meciuri din seria a II-a au fost reprogramate, deoarece FC Bihor Oradea și Gaz Metan Severin au jucători convocați la lotul național de tineret și au solicitat amânarea.

VEZI CLASAMENTELE CELOR DOUĂ‚ SERII

9 octombrie, ora 12:00
FINAL / GLORIA BUZĂ‚U – FC BOTOȘANI 0-1
Arbitru: Mugurel Vădan (București); Asistenți: Daniel Demetrescu (Râmnicu Vâlcea) și Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe)

â–ºMin.90+3 Final

â–ºMin.82 Schimbare la FC Botoșani. A ieșit Ferreira și a intrat Ed. Sandu

â–ºMin.74 Homneac ratează incredibil șansa de 2-0. Scăpat singur spre poartă moldoveanul a șutat în Sîrbu

â–ºMin.70 Corcoveanu primește cartonaș galben după un duel aerian cu Acsinte

â–ºMin.66 Schimbare la Gloria. A ieșit Zdrâncă și a intrat Sîrbu

â–ºMin.64 Schimbare la Gloria. A ieșit Spătaru și a intrat R. Tudor

â–ºMin.64 Schimbare la Gloria. A ieșit M. Pușcă și a intrat Mihălcescu

â–ºMin.62 Schimbare la FC Botoșani. A ieșit Matei și a intrat Chișu

â–ºMin.56 0-1 Zdrâncă respinge în lateral o minge trimisă puternic din lovitură liberă și Homneac pe fază șutează din unghi și deschide scorul

â–ºMin.46 Schimbare la FC Botoșani. A ieșit Matiș și a intrat Homneac

â–ºMin.1 A început partida

Gloria: Zdrâncă – Jercălău, Filip, C. Pușcă (cpt), Poterașu – M. Pușcă, Boboc, Spătaru, Corcoveanu – Prodan, Câmpeanu
Rezerve: Sîrbu, Manea, Mocanu, Berceanu, Mihălcescu, R. Tudor
Antrenor: Mihai Ciobanu

FC Botoșani: Curileac – Patache, Atudorei, Poverlovici, Acsinte (cpt) – Matiș, Bordeanu, Rudac, Boroștean – Matei, Ferreira.
Rezerve: Rohețki, Dinu, Homnean, Sandu, Chișu, Văscan, M. Bordeianu
Antrenor: Marius Popescu

9 octombrie, ora 11:00
FINAL / UNIREA ALBA IULIA – FC UTA ARAD 1-0
Arbitru: Eduard Marius Constantinescu (Craiova); Asistenți: Flavius Damaschin (Timișoara) și Ioan Daniel Ciocănea (Sibiu)

â–ºMin.90+3 Final de meci

â–ºMin.90+2 Oară îl imită pe Petcuț cu un șut puternic de la distanță, puțin peste transversală

â–ºMin.90+1 Petcuț șutează puțin pe lângă vinclu

â–ºMin.90 Schimbare la UTA. A ieșit Bălan și a intrat Calvin

â–ºMin.89 Schimbare la Unirea. A ieșit Pecarov și a intrat Oară

â–ºMin.88 Pascal reține fără probleme după o lovitură de colț

â–ºMin.85 Petcuț primește galben pentru o intrare urâtă la Pocuca

â–ºMin.83 Arădenii trec pe lângă egalare. Mircea Oprea a blocat șutul violent al lui Bălan. UTA a cerut și penalty la intervenția cu mâna a lui Camara

â–ºMin.81 Drăghici reia cu capul din careu centrarea lui Capătă, dar trimite mult peste poartă

â–ºMin.79 Schimbare la UTA. A ieșit Nădăban și a intrat Gâlcă

â–ºMin.69 Pascariu primește cartonaș galben

â–ºMin.65 Schimbare la UTA. A ieșit Nicolae și a intrat Capătă

â–ºMin.60 1-0 Petcuț întoarce doi fundași arădeni în marginea carelui de 16 metri și înscrie cu un șut pe sub Smaranda

â–ºMin.47 Hidișan a șutat fără preluare de la 25 de metri, mult pe lângă poartă

â–ºMin.46 A început repriza secundă

â–ºMin.45 După un start bun, ritmul jocului a scăzut spre finalul primei reprize. Pauză

â–ºMin.30 Purece șutează de la mare distanță, dar pe centru porții și Pascal reține

â–ºMin.24 Nădăban execută pe colțul scurt o lovitură liberă de la 22 de metri, dar nu îl poate învinge pe Pascal, care scoate în corner

â–ºMin.15 Pecarov trece de două ori pe lângă deschiderea scorului. Mai întâi mingea șutată de atacant a fost deviată în corner, iar apoi acesta a trimis cu capul în stâlpul din dreapta lui Smaranda

â–ºMin.11 Mare ocazie de gol pentru oaspeți. Siminic centrează excelent în careu, dar Nicolae de la numai 6 metri trimite cu capul pe lângă bară

â–ºMin.9 Cornea șutează puternic de la 23 de metri, dar mingea lovește plasa laterală

â–ºMin.7 Smaranda respinge de la marginea careului de 16 metri, dar Bălu a ratat lobul către poarta goală

â–ºMin.6 Drăghici este semnalizat în afara jocului, la o angajare în careul gazdelor

â–ºMin.4 Purece expediază primul șut pe poartă de la 20 de metri, dar nu îi crează probleme lui Pascal

â–ºMin.1 A început partida

Unirea: Pascal (cpt) – Potopea, Camara, Bumbac, Bucurică – Bălu, Petcuț, M. Oprea, C. Cornea – Pecarov, S. Mureșan
Rezerve: Lasc, Pistol, G. Militaru, Ciofu, I. Grozav, Schuller, Oară
Antrenor: Stelian Gherman

UTA: Smaranda – I. Bălan, Pocuca, Pascariu (cpt), Siminic – Nădăban, A. Ignea, Fl. Purece, N. Nicolae – Hidișan – Drăghici
Rezerve: Amadio, Suslack, Fl. Gâlcă, Calvin, A. Gligor, Cl. Drăgan, Al. Capătă
Antrenor: Roland Nagy

Seria I

8 octombrie, ora 11:00

FINAL / DELTA TULCEA – VICTORIA BRĂ‚NEȘTI 2-1
Arbitru: Ion Marius Marodin; Asistenți: Bogdan Velicu și Cosmin Vătămanu (toți din București)

â–ºMin.90 2-1 Centrare Ispir, iar Vasilescu reia sub transversală

â–ºMin.44 2-0 Cucu înscrie cu un șut sub transversală de la 8 metri

â–ºMin.40 1-0 Tobă deschide scorul printr-un șut plasat de la 10 metri

Delta: Stoicescu (cpt) – Cârjă, D. Munteanu, Soporan, Cucu – Câju, Postolache, Postelnicu, Tobă – Henry, R. Radu
Rezerve: Olteanu, Neagu, Florea, Oaie, Scarlat, A. Ionescu, D. Sânmărtean
Antrenor: Cristian Rusu

Victoria: Bordeanu – Cărpinișan, Marincău, Lorincz, Isac – Ispir, A. Chiriță (cpt.), Al. Valentin – B. Oprea – Vasilescu, Zuluf
Rezerve: G. Savu, B. Crăciun, G. Voicu, Cl. Herea, C. Stanciu, Boghițoi, M. Nicodim
Antrenor: Ciprian Urican

FINAL / FC SNAGOV – ASTRA II GIURGIU 4-0
Arbitru: Ionuț Valentin Iugulescu (Târgoviște); Asistenți: Liviu Ciubotariu (Galați) și Florin Pucheanu (Ulmi)

â–ºMin.87 4-0 Ibekuwe reușește să înscrie cu un voleu din 8 metri

â–ºMin.54 Schmbare la Astra II. Iese Constantin și intră Bănaru

â–ºMin.53 3-0 Centrare de pe partea stângă în careu la colțul lung și același Cristea reușește al treilea său gol din această partidă

â–ºMin.52 2-0 Filip i-a pas perfect pe culoar lui Cristea, care l-a învins fără probleme pe portarul advers cu un șut la colțul lung

â–ºMin.33 1-0 Bereșoae îi pasează lui Hanca, acesta cenrtrează la colțul scurt, iar Cristea reușește să deschidă scorul

â–ºMin.16 Schimbare la Astra II. Iese B. Rusu și intră Burlacu

Fc Snagov: Baruch – Hanca, Zeciu, D. Bratu, M. Florea, Bere;oae, L. Filip, R. Iancu, Santiago Alex, V. Dinu II (cpt), Cr. Cristea
Rezerve: Iorga, Ad. Udrea, Ibekuwe, F. Drăgan, Al. Stancu, Buduroi, Teuț
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Astra II: C. Lungu – C. Gheorghe (cpt), Oprsal, Șanțmare, S. Constantin, William, V. Dinu I, Ochia, Tigoianu, Budescu, B. Rusu
Rezerve: G. Popa, Bănaru, Cr. Gafița, S. Luca, Prunescu, Ologu
Antrenor: Imilian Șerbănică

FINAL / CALLATIS MANGALIA – CS OTOPENI 2-0
Arbitru: Ovidiu Petru Oprea (Ploiești); Asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghița) și Valentin Cristea (Călărași)

â–ºMin.86 2-0 Ad. Crăciun majorează diferența pentru gazde, găsit nemarcat la 12 metri, îl învinge po golakeeperul oaspeților

â–ºMin.63 1-0 Bolat șutează la colțul lung de la 10 metri după o acțiune frumoasă și reușește să deschidă scorul

â–ºMin.62 Schimbare la Otopeni. M. Ene este înlocuit cu Voinea

â–ºMin.58 Schimbare la Otopeni. Iese Sin, intră I. Radu

â–ºMin.53 Otopeni rămâne în 10 oameni, Celpan vede roșu direct

â–ºMin.46 Schimbare la Callatis. Iese Ungureanu, intră Ad. crăciun

Callatis: Neagu – Samson, Răvoiu, Damian, Evdochim – Bardu (cpt.), I. Florea, Cojenel, Bolat – B. Ungureanu, Șt. Iordache
Rezerve: Dragne – Ciortea, Floricel, Kamara, Ad. Crăciun, Cogali, Sofronie
Antrenor: Cristi Șchiopu

Otopeni: Râmniceanu – Cr. Cristea, Perde, Odoroabă, G. Ghiță, Ursu, Mug. Dedu, Celpan, Sin, Fl. Manea (cpt.), M. Ene
Rezerve: Olteanu – Fl. Anghel, Voinea, Neagoie, I. Radu, Serediuc, Al. Dragomir
Antrenor: Tudorel Dumitru

FINAL / CS MUNICIPAL STUDENȚESC IAȘI – VIITORUL CONSTANȚA 1-0
Arbitru: Alexandru Deaconu; Asistenți: Bogdan Gheorghe și Vlad Bârleanu (toți din București)

â–ºMin.48 1-0 Straton a șutat sub bară de la 5 metri, după ce fundașii oaspeților au respins slab o minge trimisă în careu de Cl. Tudor

CSMS: C. Popa – Boeștean, R. Tincu, Mitrea, Bădic – Onofraș, Nalați, Straton, Vladu – Cl. Tudor (cpt.), Herghelegiu
Rezerve: Bălan, Gorovei, Marinkovici, P. Tincu, Pavăl, Aldea, Ghiceanu,
Antrenor: Ionuț Popa

Viitorul: Bolboașă – V. Crețu, Păcuraru, Larie (cpt), Turcu – Onicaș – Simion, Benzar, Lazăr, Chițu – Vl. Rusu
Rezerve:
Costea – Călințaru, Pantelie, Iancu, Cârstocea, Vajou, Albu
Antrenor:
Cătălin Anghel

8 octombrie, ora 12:00
FINAL / CF BRĂ‚ILA – FCM BACĂ‚U 1-0
Arbitru: Zoltan Iosif Erdei (Slatina); Asistenți: Cătălin Liviu Guloiu (Tisău) și Vasile Dan Popescu (Buzău)

â–ºMin.90+3 Final de meci

â–ºMin.90+2 1-0 S. Moise centrează pe 6 metri și Pălimaru înscrie cu capul

â–ºMin.68 Ion Gabriel rateaza suteaza incredibil pe langa din fata portii goale

â–ºMin 58 Lozeanu este eliminat pentru cumul de cartonașe galbene

â–ºMin.35 S. Moise este avertizat pentru un atac din spate

â–ºMin.30 Galben pentru Lozneanu

CF Brăila: Budur – Bosoi (cpt), Călin, Ivan, Vlaicu – Otvoș, Moise, Pungă, Borbely- Pălimaru, M. Voicu
Rezerve: Leu, Dăniță, Balaban, A. Ștefan, Ion Gabriel, Pânzaru, D. Bogdan 0
Antrenor: Ion Viorel

FCM: Stamatin – Mihălăchioaie, Lozeanu, Ursu, E. Baciu – Luncanu, Întuneric, Vraciu, Boghian(cpt.)- Șt. Apostol – Doboș.
Rezerve: Roca, Bursuc, Taban, Curiliuc, Lipovanu, Hurdubei.
Antrenor: Gheorghe Poenaru

8 octombrie, ora 13:00
FINAL / DINAMO II BUCUREȘTI – SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI 0-1
Arbitru: Ionuț Cătălin Neagu (Poenari); Asistenți: Marius Cristian Marchidanu (Brăila) și George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel)

â–ºMin.90+4 Final de meci

â–ºMin.90+3 Schimbare la Săgeata. A intrat I Constantin în locul lui Costachi

â–ºMin.90 Patru minute de prelungiri

â–ºMin.83 Buia trece pe lângă egalare la prima atingere, dar șutul său fără preluare este blocat de fundașii Săgeții

â–ºMin.82 Schimbare la Dinamo II. A intrat D. Buia în locul lui Stanca

â–ºMin.71 0-1 Centralul acordă un penalty și pentru Săgeata și Chițu deschide scorul

â–ºMin.69 Schimbare la Dinamo II. A intrat Al. Albert în locul lui Mihăescu

â–ºMin.66 Centralul acordă ușor o lovitură de pedeapsă pentru gazde la un presupus henț al lui Costachi, căruia i-a arătat și cartonaș galben. Bucă a tras slab pe centrul porții și Gordin a respins

â–ºMin.60 Zaharia șutează de la 17 metri, dar mingea este deviată în corner

â–ºMin.59 Schimbare la Dinamo II. A intrat Lupașcu în locul lui Câmpean

â–ºMin.57 Schimbare la Săgeata. A intrat Bold în locul lui Petean

â–ºMin.47 Goșa primește cartonaș galben

â–ºMin.39 Bucă putea deschide scorul înainte de pauză, dar a trimis cu capul puțin pe lângă bară

Dinamo II: Al. Pena – D. Stanca, A. Nițu, M. Ioniță, Burnea – Scărăltescu, Bucșă (cpt), Mihăescu, Al. Vasile – Câmpean, Bucă
Rezerve: Ciucă, R. Găman, Lupașcu, Albert, Buia, Mișu, Dobrosavlevici
Antrenor: Flavius Stoican

Săgeata: Gordin – Goșa (cpt.), Mișelăricu, Fl. Popa, Costachi – Toșca, Petean, Vezan, N. Crețu – S. Chițu, D.Zaharia
Rezerve: Fl. Olteanu, E. Nanu, Jianu, Șicu, I. Constantin, Bold, Ochiroșii
Antrenor: Constantin Gache

8 octombrie, ora 20:00
FINAL/ FARUL CONSTANȚA – DUNĂ‚REA GALAȚI 2-0
Arbitru: Ciprian Amarandei (Vaslui); Asistenți: Adrian Ionescu și Gabriel Ion Cătană (ambii din Târgoviște)

â–ºMin.90+4 Final de partidă și Farul urcă pe locul patru întregind careul de ași al Dobrogei

â–ºMin.90+2 2-0 Sascău trece ca prin brânză prin apărarea Dunării și majorează avantajul marinarilor

â–ºMin.90 Schimbare la Farul. A ieșit Stăncioiu și a intrat R. Neagoe

â–ºMin.84 Schimbare la Farul. A ieșit Pătulea și a intrat G. Badea

â–ºMin.82 Schimbare la Dunărea. A ieșit Bostan și a intrat Eni

â–ºMin.76 1-0 Stăncioiu execută cu mult calm și deschide scorul

â–ºMin.75 Ivanovici este faultat în careu și se dictează penaly

â–ºMin.67 Schimbare la Dunărea. A ieșit Munteanu și a intrat Bârlădeanu

â–ºMin.64 Dobre primește galben

â–ºMin.61 Schimbare la Dunărea. A ieșit Chelaru și a intrat Cârjan

â–ºMin.55 Nervii lui Viorel Tănase au cedat după două decizii ale arbitrului împotriva echipei sale

â–ºMin.52 Avram primește al doilea galben pentru simulare, dar decizia arbitrului e greu justificabilă. Dunărea va juca aproape întreaga repriză în zece.

â–ºMin.46 A început repriza secundă

â–ºMin.46 Schimbare la Farul. A ieșit Husein și a intrat Paraschiv

â–ºMin.45 Pauză

â–ºMin.42 Al. Cristea șutează puternic de la 25 de metri, Toma e bătut, dar mingea întâlnește transversala și revine în teren

â–ºMin.40 Chelaru primește cartonaș galben

â–ºMin.36 Ștefan Ciobanu pătrunde pe partea dreaptă, centrează în forță, dar Pătulea ratează execuția și mingea trece pe lângă poartă

â–ºMin.34 Husein șutează de la distanță, departe de poarta lui Pârvu

â–ºMin.26 Toma scoate de la vinclu o minge grea, care a lovit în prealabil pământul

â–ºMin.15 Avram primește cartonaș galben pentru o intervenție dură asupra lui Ivanovici, care fusese și el avertizat în primele minute ale meciului

â–ºMin.14 Pătulea ratează incredibil, singur din 6 metri, dar de la margine fusese oricum semnalizat în offside

â–ºMin.10 Primele minute de joc s-au scurs sub semnul echilibrului

â–ºMin.1 A început partida

Farul: M. Toma – L. Dobre, Posteucă, L. Ștefan (cpt), V. Sandu – Husein, Sascău, Stăncioiu, Ivanovici – Pătulea, Șt. ciobanu
Rezerve: Cernea, Nițescu, Paraschiv, Voicu, Neagoe, Stegaru, G. Badea
Antrenor: Marian POană

Dunărea: B. Pîrvu – R. Laurențiu, M. Marin, Cucu, D. Popescu (cpt), Bostan, Al. Cristea, D. Munteanu, Al. Avram, A. Grosu, Chelaru
Rezerve: Măstăcan, Cristescu, Lelescu, Căldăraru, Eni, Bârlădeanu, Cârjan
Antrenor: Viorel Tănase

Seria II

8 octombrie, ora 11:00

FINAL / ARIEȘUL TURDA – JUVENTUS BUCUREȘTI 0-0
Arbitru: George Cătălin Găman; Asistenți: Dragoș Mihai Iliescu și Daniel Mitruți (toți din Craiova)

â–º

Arieșul: Pampea- Târcă, Bier, Timar, Cr. Pop- Vajda, Străuț, Hadăr, Barbuloviciu, Jefferson- Felippe
Rezerve: Stoica- Miranda, Boroștean, C. Bucur, V. Pop, R. Cristian, V. Soporan
Antrenor: George Ciorceri

Juventus: Anghelache- Amet, Stănescu, Bârsănel, Olteanu- Daia, Ianuși, Tene, Zaharia- Istimie, M. Alexandru
Rezerve: Cioloca- Tache, Florea, Goșman, Buștea, Rotaru, Gr. Dumitru
Antrenor: Constantin Schumacher

FINAL / ALRO SLATINA – CHINDIA TÂRGOVIȘTE 1-2
Arbitru: Dan Monea (Aiud); Asistenți: Nicolae Megheșan (Târnăveni) și Alexandru Vodă (Alba Iulia)

â–ºMin.85 1-2 Dobre a pătruns în careu, a driblat un adversar și a readus Chindia în avantaj

â–ºMin.67 Dulcea trimite mingea în plasă după un șut al lui Precup respins în față de Perianu, golul este anulat pe motiv de ofsaid. Arbitrii partidei, dar și Ion Crăciunescu sunt apostrofați de tribună

â–ºMin.58 1-1 Precup egalează după o acțiune individuală și un șut de la 25 de metri

â–ºMin.48 Ocazie pentru Chindia. Cherchez șutează de la 17 metri, mingea se duce puțin pe lângă bară

â–ºMin.36 Honciu execută o lovitură liberă de la 30 de metri lateral stânga, Marinescu reține

â–ºMin.33 Voicu trimite o pasă în adâncime pentru Sergiu Popescu, care ratează întâlnirea cu balonul, Perianu iese și reține

â–ºMin.30 După ce driblează doi adversari, Cherchez cade in careu și solicită un penalty, arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin.28 Schimbare la Alro. Iese Coman, accidentat, intră Ene

â–ºMin.26 Gavrilă trimite un șut de le 20 de metri, mingea se duce pe lângă poartă

â–ºMin.23 Precup șutează de pe dreapta la colțul scurt, mingea se duce pe lângă bară

â–ºMin.20 Dulcea solicită un fault după un duel cu un adversar pe linia careului de 16 metri, arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin.16 0-1 Verdeș deschide scorul după o gafă a apărării gazdă

â–ºMin.12 Honciu trimite un șut de la 22 de metri, Marinescu reține fără probleme

â–ºMin.10 Precup șutează de la 20 de metri puțin peste transversală

â–ºMin.8 Precup pleacă într-o incursiune de la mijlocul terenului, centrează de pe partea dreaptă, însă Morariu respinge în aut

â–ºMin.5 Dobre centrează de pe stânga, Stoica respinge în corner

â–ºMin.3 Precup centrează de pe bartea dreaptă, defensiva oaspeților bălbâie mingea în 6 metri, dar Morariu respinge în corner. Lovitura de colț e executată scurt pentru Voicu, care centrează periculos, dar apărarea Chindiei respinge balonul

ALRO: Marinescu – Pasăre, Vișa, Grosu, Eduard Stoica, Sergiu Popescu, Quist, Coman, Precup, Voicu, Dulcea
Rezerve: Mecea, Răducu, Stoianof, Surugiu, Ene, Stancu, Crețu
Antrenor: Daniel Mogoșanu

Chindia: Perianu – Pătru, Rădoi, Morariu, Mladen, Honciu, Dinu, Gavrilă, Verdeș, Dobre, Cherchez
Rezerve: Olninciuc, Negoescu, Dresca, Cărnariu, Radu, Șerban, Calu
Antrenor: Silviu Dumitrescu

FINAL / FC OLT – LUCEAFĂ‚RUL ORADEA 1-0
Arbitru: Florin Ghimbășan (Brașov); Asistenți: Bogdan Ioan Dragoș (Făgăraș) și Constantin Mihai Cantemir (Voila)

â–ºMin.71 Alin Mihai primește o minge în marginea careului, reia pe spate, însă mingea ajunge în brațele lui Miron

â–ºMin.70 Dragalina execută o lovitură liberă de la 20 de metri, Miron reține

â–ºMin.68 Schimbare la FC Olt. Iese Andrei David, intră Niță

â–ºMin.65 Tibor Moldovan șutează periculos din interiorul careului, Bordea respinge

â–ºMin.60 Dragalina execută o lovitură liberă de la 25 de metri, mingea ajunge la Huțanu care reia defectuos spre poartă

â–ºMin.55 Ocazie pentru Luceafărul. Bundea execută o lovitură liberă de la 30 de metri,Andor reia cu capul din apropiere, Bordea are un reflex de ultim moment și respinge în corner

â–ºMin.49 Ocazie pentru FC Olt. După o acțiune personală, Vâlcică șutează periculos de la 18 metri, puțin pe lângă bară

â–ºMin.46 Schimbări la Luceafărul. Ies Neaga și Ghilea, intră Mihuț și Andor

â–ºMin.43 Ocazie pentru Luceafărul. Tibor Moldovan șutează de la 14 metri, Bordea respinge în corner. Bundea execută lovitura, Muntean șutează de la 16 metri, Bordea reține

â–ºMin.42 Ocazie mare pentru FC Olt. Huțanu primește o minge în careu, driblează un adevrsar și șutează la colțul scurt, Miron reține

â–ºMin.33 Vâlcică primește galben pentru un fault în propria jumătate de teren. Lovitura de la 18 metri este executată de Bundea, pe lângă poartă

â–ºMin.31 Ocazie enormă pentru FC Olt.Dragalina execută o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, Preda recentrează pentru Pavel, care din 3 metri șutează la colțul scurt, Miron are o intervențuie salvatoare

â–ºMin.20 David încearcă o pătrundere pe partea stângă, însă este deposedat în marginea careului de Letan

â–ºMin.17 Bundea execută o lovitură liberă de la 35 de metri, Dragalina respinge cu capul

â–ºMin.15 Huțanu primește o minge în adâncime, însă balonul mult prea lung nu paote fi ajuns

â–ºMin.13 1-0 Dragalina execută bine o lovitură liberă de la 35 de metri, Pavel deviază cu capul balonul în plasă

â–ºMin.6 Bundea execută o lovitură liberă de la 30 de metri, Bordea reține. Pe contraatac, Huțanu primește o minge în careu, însă este semnalizat în ofsaid

â–ºMin.5 După un atac prelungit în careul oaspeților, Vâlcică șutează de la 16 metri, mingea se duce pe lângă poartă

â–ºMin.2 După un un doi între Dragalina și Huțanu, ultimul își prelungește prea mult balonul, care iese în afara terenului

FC Olt Slatina: Bordea, Bogdanovici, Preda, Lengyel, Giurcă, Huțanu, Pavel, Vâlcică, Andrei David, Dragalina (cpt.), Alin Mihai
Rezerve: Bugiu, Mormolea, Alin Ignat, Niță, Dan Ignat, Burian, Hallmen
Antrenor: Dan Oprescu

Luceafărul Oradea: Miron, Miculescu, Pocian, Bogdan, Ghilea, Suarczkoyf Istvan, Neaga, Bundea, Tibor Moldovan, Muntean, Letan
Rezerve: Sălajan, Achim, Andon, Mihuț, Popescu, Cura, Blănaru
Antrenor: Călin Moldovan

8 octombrie, ora 13:00
FINAL / CSM RÂMNICU VÂLCEA – FC ARGEȘ PITEȘTI 2-2
Arbitru: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare); Asistenți: Florin Liviu Burlacu (Urziceni) și Mihaela Popescu Blîndu (Târgu Jiu)

â–ºMin.90+4 Final de meci

â–ºMin.89 2-2 Pârvu egalează cu un șut la colțul lung, deviat de Briceag, în timp ce un copil de mingi se afla doi metri în teren, lângă poarta lui Croitoru

â–ºMin.84 Schimbare la FC Argeș. A intrat A. Popa în locul lui M. Ion

â–ºMin.79 Schimbare la CSM. A intrat G. Ene în locul lui Văduva

â–ºMin.62 Schimbare la FC Argeș. A intrat R. Cârstea și a intrat L. Manole

â–ºMin.55 Gogoșoiu primește cartonaș galben pentru un fault asupra lui Briceag

â–ºMin.49 Gogoșoiu împinge mingea în plasă, dar de la margine Pârvu, care șutase la poartă în primă fază, a fost semnalizat în offside

â–ºMin.46 A început repriza secundă

â–ºMin.46 Schimbare la CSM. A intrat Vlăduți în locul lui Oct. Vasile

â–ºMin.44 1-2 R. Cârstea realizează dubla cu un șut frumos la colțul lung și ajunge la cota 10 în clasamentul golgheterilor

â–ºMin.27 Mare ratare pentru CSM. Gogoșoiu, singur în fața porții, a șutat în Croitoru, apoi Plecanciuc a trimis slab cu capul și portarul piteștenilor a reținut

â–ºMin.12 1-1 R. Cârstea egalează din fața porții goale, după ce mingea a lovit bara

â–ºMin.10 1-0 Plecanciuc deschide scorul cu o lovitură de cap din 6 metri

CSM: Tufiși – G. Zaharia, Plecanciuc, Kallai, Tomozei – O. Vasile, I. Popescu, Roșca, Fl. Pârvu – Gogoșoiu, Văduvă
Rezerve: Chiriță – Al. Ionescu, Vlăduți, Pribac, M. Mitu, C. Stoica, G. Ene
Antrenor: Marius Mitu

FC Argeș: Croitoru – Tudor, Walace, Botea, Briceag – Cârstoiu, Răuță, Năstăsie, Ivănică – M. Ion, Cârstea
Rezerve: Rusandu – Negoiță, Gherase, Manole, A. Popa, Beuran, R. Stănescu
Antrenor: Viorel Dumitrescu

8 octombrie, ora 18:00
FINAL / FC TIMIȘOARA – FC MARAMUREȘ UNIVERSITAR BAIA MARE 3-2
Arbitru: Marius Omuț (Oradea); Asistenți: Răzvan Constantin Nistoran și Silviu Cătălin Haramuz (ambii din Reșița)

â–ºMin.90+3 Final

â–ºMin.90 Trei minute de prelungire sunt arătate de la margine

â–ºMin.90 Zaluschi primește galben pentru un cot în gât aplicat lui Poiană

â–ºMin.86 Mera îi rupe tricoul lui Gego și trimite cu capul în propria poartă, dar de la margine atacantul băimărean este semnalizat în offside și golul nu este validat

â–ºMin.82 Schimbare la FC Timișoara. A ieșit Tameș și a intrat Zaluschi

â–ºMin.80 Gorobsov șutează puternic, dar pe centrul porții și Bota reține

â–ºMin.76 Toma primește galben pentru un fault asupra lui Rocha

â–ºMin.75 3-2 P. Dragoș reduce din diferență cu o lovitură de cap din 6 metri

â–ºMin.73 Scutaru vede cartonașul galben

â–ºMin.69 Schimbare la FC Timișoara. A ieșit Goga și a intrat Rocha

â–ºMin.69 Schimbare la FCMU. A ieșit Fritea și a intrat V. Pop

â–ºMin.65 Fodor îl dezechilibrează pe Popovici în careu și centralul arată pentru a treia oară punctul de la 11 metri. Tameș trage slab și Bota reține

â–ºMin.63 Schimbare la FCMU. A ieșit Fl. Achim și a intrat M. Deac

â–ºMin.59 3-1 Zăgrean înscrie din 6 metri cu capul, după un serviciu perfect al lui Popovici

â–ºMin.56 Schimbare la FCMU. A ieșit Duruș și a intrat Gego

â–ºMin.48 După declarațiile lui Marian Iancu, care nu mai dorește să investească în echipa de pe Bega, fanii timișoreni scandează împotriva patronului: „Ai pretins ani la rând că ești un mare investitor / Ne-am săturat de tine, țigan cerșetor”

â–ºMin.46 A început repriza secundă

â–ºMin.46 Schimbare la FC Timișoara. A ieșit Axente și a intrat Popovici

â–ºMin.45+1 Pauză

â–ºMin.45 Un minut de prelungire pentru prima repriză

â–ºMin.45 Axente reia spectaculos, cu călcâiul, din 6 metri, dar Bota este atent și reține aproape de linia porții

â–ºMin.43 Tameș îl faultează pe Fl. Achim la centrul terenului

â–ºMin.41 Axente șutează puternic din interiorul careului dar foarte departe de buturile lui Bota

â–ºMin.40 Faye intervine decisiv în fața lui Tameș și acordă corner

â–ºMin.35 Zăgrean șutează din întoarcere, de la marginea careului de 16 metri, dar nu nimerește poarta

â–ºMin.30 Bota se complică inutil și, presat de Zăgrean, este nevoit să trimită în afara terenului

â–ºMin.27 Goga șutează surprinzător, puțin pe lângă poartă

â–ºMin.22 Gorobsov trimite puternic și precis din lovitură liberă de la 30 de metri, iar Bota deviază peste transversală

â–ºMin.18 2-1 Tameș transformă o lovitură de pedeapsă acordată pentru o împingere a lui Axente în careu

â–ºMin.12 Zăgrean e aproape de dublă, dar reluarea sa cu capul nu are precizie

â–ºMin.10 Chiar dacă s-au marcat două goluri încă din primele minute, jocul nu are un ritm deosebit

â–ºMin.6 1-1 Penalty pentru Baia Mare transformat de portarul Bota. Gorobsov a primit galben pentru hențul comis în careu

â–ºMin.4 1-0 Zăgrean înscrie din 6 metri, după ce tot el luftase într-o primă tentativă de a șuta

â–ºMin.2 O primă acțiune purtată de Goga pe partea stângă și Timișoara obține un corner

â–ºMin.1 A început partida

â–ºBuia, aplaudat de spectatorii de la tribuna a 2-a

â–ºDan Alexa este prezent pe stadionul Dan Păltinișanu și va asista la meci de la oficială

â–ºSepsi s-a accidentat la ultimul antrenament dinaintea meciului cu FCMU Baia Mare și nu se va putea conta pe serviciile sale cel puțin în jocul din această seară

FC Timișoara: Lepmets – Dăruială, Scutaru, Mera, Sava – Chiș, Gorobsov, Tameș, Goga – Axente, Zăgrean.
Rezerve: Kirev, Zaluschi, Sandu, Fuchs, Dobricean, Popovici, Rocha
Antrenor: Valentin Velcea

Baia Mare: Bota – Duruș, Hodor, Toma, Sidney Faie, N. Oltean, Achim, Poiană, Fritea, Roman, P. Dragoș
Rezerve: Lovasz – Gego, Negrea, Pop, Istrofor, M. Deac, V. Nicoară
Antrenor: Romulus Buia


GLORIA BISTRIȚA – GAZ METAN SEVERIN
, reprogramat pe 18 octombrie, ora 13:00.
FC BIHOR ORADEA – MUREȘUL DEVA, reprogramat pe 19 octombrie, ora 15:00.

09 Oct. 2011, 07:00 LIVE-TEXT
Pe aceeași temă