Săgeata – Viitorul 2-0

Marius ANGHEL 03 May. 2011, 15:24 LIVE-TEXT
Săgeata - Viitorul** 2-0

Săgeata Năvodari a căștigat meciul cu Viitorul Constanța din
prologul etapei cu numărul 25 a Ligii a II-a. Egalii năvodărenilor
în tur (2-2), cei de la Viitorul, nu au mai avut puterea în retur
de a riposta în fața echipei lui Aurel Șunda. Chițu nu a mai reușit
să marcheze în această partidă, însă la post a fost celălat atacant
al gazdelor. Jianu a marcat după ce l-a driblat pe Costea, iar pe
parcursul primei reprize a mai ratat alte câteva șanse importante
de a înscrie și a reuși „dubla”.

În actul secund, Săgeata a continuat să domine autoritar până au
punctat prin Alexandru Vlad, gol ca din tun de la marginea
careului, din lovitură liberă. În ultimele minute de joc, au
preferat să să apere, atunci când Viitorul a ratat cea mai mare
ocazie prin Cârstocea, șut din interiorul careului pe lângă colțul
scurt.

În urma victoriei, Năvodariul se desprinde, cel puțin până
mâine, la șase puncte de următoare clasată, Concordia Chiajna. De
partea cealaltă, Viitorul poate pierde poziția a șasea, Dunărea
Galați și FC Botoșani în cazul în care cele două echipe vor câștiga
în etapa intermediară.

Cătălin Marian Pană din București a condus partida de la centrul
terenului, iar Dragoș Mihai Iliescu din Craiova și Bogdan Velicu
din București au arbitrat de la cele două tușe.

COMENTARIUL
LIVE

â–ºSăgeata:
Gordin – Bold, Fl. Popa, C. Dinu, Al. Vlad – Olah, Dâlbea, Vezan,
Boroștean – S. Chițu (cpt.), Jianu
Rezerve: Ariton – V. Apostol, Șicu, M. Gheorghe, L. Turcu, Goșa,
Itu
Antrenor: Aurel Șunda

â–ºViitorul:
C. Costea – M. Rusu, Ninu, Larie, Bică – Cârstocea, Benzar, Banoti
(cpt.), Al. Chirilă – Hertu, Pantelie
Rezerve: Ct. Popa – Cureteu, Blăniță, I. Călin, M. Dan, Gavra,
Vînă
Antrenor: Cătălin Anghel

â–ºMin 90+4 Finalul partidei

â–ºMin 90+2 Cârstocea trimite din interiorul
careului puțin pe lângă colțul scurt

â–ºMin 90 De la margine se arată 3 minute de
prelungiri

â–ºMin 88 Câstocea execută o lovitură liberă de
la 25 de metri, fundașii Săgeții resping în corner

â–ºMin 84 Chițu îi pasează excelent, pe culoar
lui Șicu, atacantul îl fentează în afara careului pe Costea, întră
în spațiu de 16 metri, trage înspre poarta goală, însă Larie, venit
din spate, respinge în corner din alunecare

â–ºMin 83 Dublă schimbare la Viitorul. Iese
Pantelie și intră
Gavra, în locul lui
Chirilă intră
Marian
Dan

â–ºMin 82 2-0 Alexandru Vlad
execută în forță prin zidul Viitorului și mingea întră în
plasă sub tranversală

â–ºMin 81 Chițu este obstrucționat la marginea
careului de Larie. Arbitrul dictează lovitură liberă

â–ºMin 80 Șicu scapă înspre poartă, umăr la umăr
cu Lariei, intră în careu, dar este deposedat prin alunecare de
fundaș. Nou intratul cere penalty, dar arbitrul lasă jocul să
continue

â–ºMin 78 Ultima schimbare la Săgeata. Iese
Vezan și intră
Valentin Apostol

â–ºMin 76 Iese Bică și intră Ionuț Călin

â–ºMin 75 Iese Jianu, autorul singurului gol, și
intră Șicu

â–ºMin 75 Chițu execută frumos, însă Costea
respinge cu vârfurile degetelor, din plonjon, în corner

â–ºMin 74 Ninu face henț la 20 de metri de poarta
lui Costea. Arbitrul dictează lovitură liberă

â–ºMin 72 Chițu primește galben după ce trage un
jucător al Viitorului de tricou, din spate

â–ºMin 70 Bică nu vede galben după un clinci dur
cu Vezan. Fundașul a atacat mingea

â–ºMin 66 Iese Olah și intră Mircea Gheorghe

â–ºMin 65 Gordin boxează în afara careului o
centrare venită din corner

â–ºMin 64 Jianu trage de la marginea careului
multe peste poarta lui Costea

â–ºMin 60 Se joacă la mijlocul terenului. Niciuna
dintre echipe nu ajunge în situații de a pune poarta în pericol

â–ºMin 54 Vezan execută o lovitură de colț,
mingea este respinsă de Larie, Boroștean recentrează în careu,
fundașii resping până la Vezan, care trimite în bară și balonul
iese în aut de poartă

â–ºMin 52 Boroștean execută o lovitură liberă de
pe partea dreaptă, mingea este deviată pe spate, însă până la urmă
jucătorii oaspeților resping

â–ºMin 51 Gordin reține la marginea careului din
fața lui Hertu. Faza a fost asemătoare cu cea de la singurul gol al
partidei

â–ºMin 48 Gordin este faultat în încercarea de a
respinge centrarea din lovitură liberă

â–ºMin 47 Bold vede galben după un fault la Bică.
Fundașul a fi putut primi la fel de bine și catonașul roșu

â–ºMin 46 Arbitrul fluieră startul reprizei
secunde

â–ºMin 45+3 Pauză

â–ºMin 45+3 Vezan execută o lovitură liberă de la
25 de metri, lateral dreapta, mult peste poarta lui Costea

â–ºMin 45+2 Boroștean centrează de la 25 de
metri, Ninu respinge cu capul din interiorul
careului

â–ºMin 45 De la margine se arată două minute de
prelungiri

â–ºMin 45 Jianu reia cu capul o centrare de pe
partea dreaptă, Costea reține de lângă bară după un plonjon

â–ºMin 43 Chirilă execută lovitura liberă înalt,
peste apărare, Pantelie întoarce de pe linia autului, iar gordin
reține la rădăcina barei după ce mingea a lovit un fundaș al
Săgeții

â–ºMin 42 Dinu îl faultează pe Banoti la 30 de
metri de poartă

â–ºMin 39 Hertu trage dezamăgitor, din interiorul
careului, pe lângă poartă

â–ºMin 35 Boroștean trage de la colțul careului
de 16 metri pe lângă colțul lung

â–ºMin 33 Dâlbea trage de la distanță pe lângă
poartă

â–ºMin 32 Cârstocea execută direct pe poartă o
lovitură liberă de la 35 de metri, Gordin reține pe linia porții
fără probleme

â–ºMin 30 Jianu trimite cu capul, de la 6 metri,
de lângă Bică, peste transversală

â–ºMin 29 Trimis în tribună, Șunda traversează
terenul în așteptarea tuturor jucătorilor

â–ºMin 28 Jocul este întrerupt pentru proteste
ale băncii tehnice a Săgeții

â–ºMin 27 Chițu intră în careul Viitorului, este
împins, la 7 metri, din spate de Ninu, atacantul cade în careu,
însă arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 26 Hertu este surprins în offside

â–ºMin 26 Dâlbea execută lovitura liberă de la 25
de metri mult peste poartă

â–ºMin 25 Rusu vede cartonașul galben după ce l-a
oprit pe Rusu în încercare atacantului de a urmări o minge

â–ºMin 23 Jianu trage de la marginea careului,
mingea este deviată în corner. Vezan execută într-un loc în care nu
era niciun coechipier

â–ºMin 21 Săgeata pune presiune, Viitorul se
apără la 25 de metri de poarta lui Costea

â–ºMin 20 Bold reușește să întrerupă un
constra-atac pornit de Cârtocea

â–ºMin 15 Ocazie imensă pentru Săgeata. Larie
trimite o pasă greșită, în centru, la Jianu, atacantul scapă singur
cu portarul, și presat de doi fundași veniți din spate, trimite
milimetric pe lângă bara colțului lung

â–ºMin 13 Banoti trimite din nou pe lângă poarta
lui Gordin

â–ºMin 11 Costea iese la 17 metri și respinge cu
capul în lateral

â–ºMin 7 1-0 Fază
asemănătoare ca a lui Chițu. De această dată, Jianu ratează preluarea, urmărește
mingea în careu, îl driblează pe Costea în partea stângă și înscrie
în poarta goală

â–ºMin 6 Pe contraatac, Chițu preia la limita
careului, însă trage cu stângul peste Costea, dar și peste
transversală

â–ºMin 6 Chirilă execută o lovitură liberă de pe
partea dreaptă, direct în brațele lui Bordin

â–ºMin 3 Banoti trage pe lângă poarta lui Gordin
din 16 metri. Cârstocea a centrat din partea stângă

â–ºMin 1 A
început partida

Marius ANGHEL 03 May. 2011, 15:24 LIVE-TEXT
Pe aceeași temă