Săgeata nu a jucat nimic la Tulcea! Henry, decisiv

Florin ALBOIU 17 Apr. 2011, 11:01 LIVE-TEXT
Săgeata nu a jucat nimic la Tulcea!** Henry, decisiv

Chiar dacă imediat după aflarea deciziei Comisiei de Disciplină,
prin care a fost respins apelul formației din Năvodari în privința
dreptului de promovare, conducerea Săgeții a încercat să mențină
ridicat moralul echipei, jucătorii au resimțit șocul.

La Tulcea, vicelidera seriei I nu a arătat nimic în meciul cu
Delta, fiind învinsă cu scorul de 1-0. Gazdele au început partida
temător, dar au prins curaj odată cu trecerea timpului, singura
grijă până la final fiind marcajul strict la Chițu, care a pus în
pericol poarta lui I. Olteanu în câteva rânduri. Pe finalul primei
părți, Henry a marcat singurul gol al întâlnirii, Fl. Olteanu
respingând în piciorul atacantului mingea trimisă slab cu capul de
Florea.

În urma acestui rezultat, Concordia Chiajna s-a apropiat la trei
puncte de Săgeata, iar Delta Tulcea a urcat până pe locul 5,
datorită seriei de rezultate bune înregistrată în ultimele
etape.

COMENTARIUL
LIVE

â–ºMin.90+3 Final de partidă

â–ºMin.90+1 E. Câju centrează foarte bine pentru
R. Radu, dar acesta își bate joc de ocazie și trimite cu capul mult
peste poartă

â–ºMin.90 Meciul va fi prelungit cu trei
minute

â–ºMin.90 Schimbare la Delta
Tulcea.
Intră Enache Câju în locul lui Marius Oae

â–ºMin.86 R. Radu pătrunde frontal și șutează,
iar Fl Olteanu se întinde și reușește să respingă.

â–ºMin.83 Schimbare la Delta
Tulcea.
Intră Răzvan Radu în locului lui Coconașu

â–ºMin.80 Pe final de meci, Delta și-a dat drumul
la joc și își permite să facă și un pic de spectacol, cu Postelnicu
în prim-plan

â–ºMin.78 Schimbare la Săgeata.
A ieșit Olah și a intrat L. Itu

â–ºMin.74 Fl Popa primește galben pentru un fault
intenționat asupra lui Coconașu

â–ºMin.72 Postelnicu și Henry ratează incredibil
de la câțiva metri șansa unui 2-0 izbăvitor

â–ºMin.70 Schimbare la Delta
Tulcea.
Intră Postelnicu în locului lui D.
Florea

â–ºMin.68 Chițu alunecă în momentul șutului la
câțiva metri de poartă și ratează șansa egalării

â–ºMin.61 Dâlbea primește cartonaș galben

â–ºMin.58 Florea șutează din careu, însă este
blocat și mingea iese în corner

â–ºMin.52 Schimbare la Săgeata.
A ieșit Al. Vlad și a intrat L. Turcu

â–ºMin.46 Schimbare la Săgeata.
A ieșit Boroștean și a intrat Jianu

â–ºMin.46 A început repriza secundă

â–ºMin.45+1 Pauză

â–ºMin.45 Prima repriză va fi prelungită cu un
minut

â–ºMin.38 1-0 Henry
deschide scorul cu un șut plasat cu latul din careu, după
ce Florea a trimis slab cu capul pe direcția lui Fl. Olteanu, iar
portarul oaspeților i-a pus mingea pe tavă atacantului
gazdelor.Faza a fost creată de Crețu care a centrat perfect pentru
Florea.

â–ºMin.37 Henry dă semne că poate mai mult. Preia
în careu și dintr-o poziție incomodă reia cu stângul puțin pe lângă
poartă

â–ºMin.33 Sorin Chițu, singurul fotbalist de pe
teren din această primă repriză, preia cu pieptul în interiorul
careului și șutează din unghi puțin peste transversală.

â–ºMin.32 Florea se demarcă foarte bine în careul
de 6 metri, primește mingea în poziție corectă și pasează
portarului Fl. Olteanu

â–ºMin.26 Prima ocazie mare de gol a apărut la o
lovitură liberă pentru gazde, cu larga contribuție a defensivei
formației din Năvodari, care a ezitat în lanț, iar Crețu a trimis
cu capul din 6 metri pente poartă

â–ºMin.24 Prima jumătate a reprizei a fost foarte
săracă în fotbal, fără nicio acțiune coerentă de atac. Gazdele
încearcă mai mult să construiască, în timp ce oaspeții insistă cu
mingi lungi aruncate către Chițu

â–ºMin.17 Florea încearcă poarta cu un șut de la
distanță, însă fără eficiență

â–ºMin.16 Chițu pleacă bine de la limita
offside-ului, însă Grigorov respinge in extremis

â–ºMin.10 Chițu face o preluare spectaculoasă în
careul gazdelor, dar continuarea atacantului nu este la fel de
inspirată.

â–ºMin.8 Goșa protejează o minge care ajunge în
brațele lui Fl. Olteanu. Căpitanul oaspeților nu s-a oprit la timp
și s-a ciocnit de propriul portar.

â–ºMin.5 Vezan încearcă să îl angajeze în
adâncime pe Chițu, însă mingea este respinsă de defensiva
gazdelor

â–ºMin.1 A început partida

â–ºDelta: I.
Olteanu – Peteleu, Grigorov, Soporan, Sânmărtean – Oae, Ad. Ionescu
(cpt.), Coconașu, N. Crețu – D. Florea, Henry
Rezerve: Samoilă – Cucu, Scarlat, J. Vajda, Câju, R. Radu, M.
Postelnicu
Antrenor: Cristi Dulca

â–ºSăgeata: Fl. Olteanu – Bold, Goșa (cpt.), Fl.
Popa, Al. Vlad – Boroștean, Olah, Dâlbea, M. Gheorghe, Vezan – S.
Chițu
Rezerve: Gordin – L. Turcu, D. Gheară, Itu, C. Dinu, Jianu, V.
Apostol
Antrenor: Aurel Șunda

Florin ALBOIU 17 Apr. 2011, 11:01 LIVE-TEXT
Pe aceeași temă