Chițu, de trei puncte! Concordia – Delta 1-0

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 24 Oct. 2010, 11:07 Actualizat: 25 Oct. 2010, 12:03 LIVE-TEXT
Chițu, de trei puncte!  Concordia – Delta 1-0

Concordia Chiajna și Delta Tulcea au disputat astăzi, începând
de la ora 12:00, ultima partidă a etapei a noua a Ligii a II-a.
Ilfovenii reușeșc să se impună la limită și să egaleze la puncte
primele două echipe clasate pe locurile promovabile, Ceahlăul și
Săgeata. Meciul a fost decis încă din minutul nouă, atunci când
Chițu a reușit să-l învingă pe Olteanu. Totul a devenit și mai ușor
pentru echipa lui Laurențiu Diniță după ce Nițor a fost eliminat.
La această fază, Concordia a beneficiat de un penalty, însă Trică
la irosit, trimițând pe lângă poartă. În cea de-a doua repriză,
ambele echipe au încercat fie să marcheze golul egalizator, fie să
se desprindă pe tabelă, însă de fiecare dată ua ratat cu
seninătate. Delta nu reușește să obțină niciun punct și încheie
etapa pe poziția a zecea, cu un total de 11 puncte, sub Astra II și
Gloria Buzău, echipe cu același număr de puncte.

Partida a fost arbitrată la centru de Bogdan Hanceariuc din
Iași, iar la cele două tușe de Vasile Dan Popescu din Buzău și
Joszef Peter din Sfântu Gheorghe.

COMENTARIUL
LIVE

â–ºConcordia Chiajna: Niță – Al. Stoica, Iencsi,
Cosic, I. Poenaru – M. Chițu, Silviu Pană, Sorin Pană, Răduca –
Trică (cpt.), Budean
Rezerve: Samoilă – Ciubotariu, Duru, V. Crețu, Ad. Popa, Oae, D.
Popa
Antrenor: Costel Orac

â–ºDelta Tulcea: I. Olteanu – Peteleu, Grigorov
(cpt.), Scarlat, Nițor – C. Neagu, Postelnicu, Coconașu, Lintaru –
D. Florea, E. Nanu
Rezerve: Bg. Pârvu – Macare, Henry, Mansur, J. Vajda, Mișelăricu,
Lorincz
Antrenor: Cristea Rusu

â–ºMin 90+3 Finalul partidei

â–ºMin 90+2 Peteleu încearcă să dea pe spate la
portă, însă trimite pe lângă

â–ºMin 90+2 Centrare a lui mitru Popa în careu
direct în brațele lui Olteanu

â–ºMin 84 Trică scapă pe contraatac pe flancul
drept, întră în careu și este ajuns în ultimul moment de Scarlat,
care îl deposedează. Trică cade la pământ și cere inexplicabil un
penalty

â–ºMin 83 Florea este înlocuit de
Macare

â–ºMin 81 Trică este servit impecabil în
mijlocașul careul, însă nu poate să-l învingă pe Olteanu. Balonul
ricoșat din goalkeeper este respins de Mansur printr-o foarfecă

â–ºMin 78 Crețu, aflat în careu, nu poate să
salte mingea peste Olteanu și scoate un corner, în urma căruia
Răduca trimite cu capul mult peste poartă

â–ºMin 75 Chiajna scapă pe contraatac, Popa
rămâne singur cu Olteanu, este talonat din spate de un adversar și
nu reușește să trimită mingea în plasă

â–ºMin 74 Duru fură un balon la 25 de metri de
poarta adversă și dă o pasă mult prea tare în lateral, la Trică,
irosind o oportunitate mare pentru gazde. Faza continuă, Cosic
șutează de la 30 de metri mult peste poartă

â–ºMin 73 Lansare în adâncime pentru Crețu,
pătrunde în careu, își prelungește mingea, pe care o prinde
Olteanu. Din inerție, Crețu nu se poate opri, se lovește de gardul
din spatele porții și primește timp de un minut îngrijiri
medicale

â–ºMin 72 Henry scoate o lovitură liberă în
partea dreaptă după un duel cu Cosic, Coconașu execută foarte tare
și Scarlat trece pe sub minge

â–ºMin 69 Iese Nanu și intră Henry

â–ºMin 68 Iese Budean și intră Dumitru Popa

â–ºMin 67 Florea scapă spre poarta Concordiei,
după ce este talonat de Iencsi, intră în careu, este ajuns din urmă
de un jucător al Deltei, face un dribling și apoi pierde mingea.
Florea se prăbușește la pământ și cerșește un penalty

â–ºMin 63 O diagonală îl găsește liber pe Crețu
în banda dreaptă, pătrunde în careu, încearcă să-și păcălească
adversarul prin dribling și șutează cu stângul puțin peste
transversală

â–ºMin 62 Mansur șutează de la 25 de metri,
lateral dreapta, fără ai pune probleme lui Niță

â–ºMin 60 Un fundaș al Deltei pierde mingea la 25
de metri, Trică preia, îi pasează lui Chițu, acesta intră în careu,
îl driblează pe portar, trage și mingea este respinsă de un fundaș
de lângă bară

â–ºMin 59 Coconașu trage de la 25 de metri și
Niță reține cu ușurință

â–ºMin 55 Sorin Pană iese și intră
Duru

â–ºMin 53 Chițu șutează din cădere, de la
marginea careului, mult pe lângă poartă

â–ºMin 53 Iese Neagu și intră Mansur

â–ºMin 52 Crețu dă o pasă greșită la 25 de metri,
Lintaru intercentează și îi pasează lui Postelnicu, acesta îl
deschide pe Nanu, la marginea careului, însă atacantul tulcean se
încurcă în minge

â–ºMin 52 Postelnicu șutează puțin peste poarta
lui Niță de la 22 de metri

â–ºMin 51 Centrare foarte bună în careul Deltei,
un fundaș respinge din fața atacantul ilfovenilor, mingea ajunge
Răduca, care șutează violent de la marginea careului, iar Olteanu
prinde cu siguranță

â–ºMin 50 Fază cursivă de atac a Deltei, Florea
pasează printre, la Neagu, care prelungește la marginea careului
până la Nanu și acesta este busculat în momentul șutului, însă de
la margine se arată offside

â–ºMin 47 Minge în careul Concordiei și Iencsi
câștigă dulelul cu Neagu, protejând mingea care a ajuns în cele din
urmă brațele lui Niță

â–ºMin 46 A
început repriza a doua

â–ºMin 45+1 Finalul primei reprize

â–ºDupă eliminarea lui Nițor, sistemult tactic al Deltei s-a
transformat în 4-3-2, cu Lintaru coborât fundaș stânga și
Postelnicu mutat din centru pe stânga

â–ºMin 45 Șut tare a lui Trică de la 20 de metri,
mult peste poartă

â–ºMin 44 Răduca primește cartonașul galben după
o talpă pusă lui Grigorov

â–ºMin 43 Trică execută penalty-ul și trimite pe
lângă poartă

â–ºMin 42 Pătrundere în careu a lui Chițu și
Nițor îl talonează pe mijocaș. Arbitrul dictează penalty și galben
pentru jucătorul Deltei. Fiind al doilea cartonaș, acesta este
eliminat. Nițor părăsește terenul în lacrimi

â–ºMin 41 Șut la întâmplare spre poarta Chiajnei
a lui Coconașu și mingea cade în fața lui Niță. Portarul este
surpins de traiectoria balonului și respinge în corner. La faza
premergătoare șutului, Delta a cerut un henț și cartonaș pentru un
jucător ilfovean

â–ºMin 40 Corner la poarta Deltei, mingea ajunge
la Chițu, care trage puțin pe lângă poart, însă faza este oprită
pentru un offside.

â–ºMin 36 Lovitură liberă de 35 de metri pentru
Chiajna. Sorin Pană pasează în lateral pentru Trică, un jucător din
zidul tulcean iese la blocaj obligândul pe Trică să-și prelungească
mingea, iar apoi mijlocașul gazdelor șutează violet peste
poartă

â–ºMin 33 Corner bine bătut în careul Deltei și
Cosic lovește balonul cu capul, iar aceste se duce pe lângă
poartă

â–ºMin 31 Postelnicu, aflat în poziție centrală,
șutează pe poarta lui Niță, care respinge în lateral până la
Florea, de unde atacantul trimite în bara laterală

â–ºMin 28 Un fault în tușă a lui Nițor asupra lui
Chițu îi aduce tulceanului un cartonaș galben

â–ºMin 25 Stoica pleacă într-o cursă pe partea
stâgă și este busculat de Neagu. Mijlocașul Deltei primește
cartonașul galben după ce arbitrul îl reamintește alte două
faulturi comise

â–ºDeși sunt într-un număr mic, 10 persoane, fanii Deltei Tulcea
domină fondul sonor al stadionului din Chiajna

â–ºMin 14 Schimbare la Chiajna. A ieșit
Poenaru și a intrat
Valentin Crețu

â–ºMin 11 Centrare a lui Stoica pentru Budean,
iese portarul Olteanu, încearcă să prindă mingea, o scapă, revine
și o reține din apropierea atacantului ilfovenilor

â–ºMin 9 1-0
Chițu
are mingea la picior, la 20 de metri de poarta
adversă, se face că trage, driblează și înscrie în dreapta
portarului

â–ºMin 6 Delta pleacă pe constraatac, Neagu
ajunge în fața porții, se întoarce și trage. Niță respinge cu
picioarele în lateral, iar la reluare un jucător tulcea este blocat
în momentul șutului

â–ºMin 5 Lovitura liberă exevutată de Trică în
careu nu poate fi prinsă de portar, jenat, iar aceasta iese în
corner. Lovitura de colț este bine executată, însă Lintaru respinge
din fața porții

â–ºMin 3 Budean scapă la limita offsideului,
pătrunde spre poarta tulceană și trimite un lob în tranversală

â–ºMin 2 Ocazie mare de gol pentru Delta. Peteleu
centrează prin fața porții, de unde Nanu trimite în bară

â–ºMin 1 A
început partida

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 24 Oct. 2010, 11:07 Actualizat: 25 Oct. 2010, 12:03 LIVE-TEXT
Pe aceeași temă