![OFICIAL | CS Mioveni a fost exclusă din Liga 2. Noul clasament al campionatului suferă modificări importante în urma anulării rezultatelor echipei argeșene](https://media.prosport.ro/CvbImDBqLDfd3NPyFoOF1TzJGTI=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fcs-mioveni-exclusa-din-liga-2-1024x576.jpg)
În urmă cu patru zile, Liga2.ro a prezentat o analiză a situației celor șase serii ale eșalonului terț în ceea ce privește echipele care vor câștiga turneele de play-off. Așa cum vă spuneam atunci, patru dintre cele șase serii își știau deja câștigătoarea încă dinaintea ultimei runde, singurele necunoscute fiind în seria a IV-a și a VI-a. Rezultatele de azi au lămurit și această problemă, în condițiile în care echipele cu prima șansă la titlu și-au valorificat asul din mânecă
Două ilfovene, campioane pe teren
FC Voluntari a fost prima echipă promovată matematic, urmată de CS Balotești, însă câștigătoarea play-off-ului din seria a III-a are probleme în ceea ce privește înscrierea în Liga a II-a. Asta deoarece gruparea antrenată de Tudorel Dumitru are dificultăți în ceea ce privește cerințele minime de infrastructură, dar și în ceea ce privește obligația de a avea cinci grupe de juniori. O decizie în ceea ce privește echipa care va lua locul Baloteștiului în Liga a II-a o va lua FRF.
FCM Dorohoi și Șoimii Pâncota, promovate în penultima rundă
Echipa lui Vespazian Colban a câștigat duelul la distanță cu Petrotub Roman și va juca în eșalonul secund din vară, acolo unde va participa și Șoimii Pâncota. Gruparea patronată de Pavel Piroș și-a adjudecat promovarea chiar în meciul direct cu conjudețenii de la Național Sebiș, principalii contracandidați la promovare.
Fortuna a dat recital și a promovat la meciuri directe
Speranțele Chindiei de a reveni în eșalonul secund, după doar un an de exil în Liga a III-a s-au năruit după primul sfert de oră, când deja era 2-0 pentru Fortuna, în duelul cu Atletic Bradu. Egalul care ar fi putut trimite titlul și promovarea la Târgoviște nu a mai venit, în condițiile în care prahovenii au terminat prima repriză în avantaj, scor 4-1. Repriza secundă a mai adus încă trei goluri marcate de Fortuna și unul de Bradu, scorul final fiind 7-2.
Caransebeșul a trăit periculos
Cel mai palpitant duel a fost cel din seria a V-a, acolo unde FC Caransebeș a început ultima etapă cu un punct avans în fața celor de la Becicherecu Mic și avea neapărată nevoie de victorie pentru a nu depinde de jocul rezultatelor. Dacă la pauză echipa lui Sorin Gheju a condus cu 2-0 pe cei de la Pandurii II, după doar un sfert de oră de la reluare scorul era 2-2. Așa că finalul a fost unul cu sufletul la gură, golul victoriei venind în minutul 78. Dacă satelitul gorjenilor ar fi reușit egalarea, atunci Becicherecu Mic ar fi promovat, deoarece a învins azi cu 3-2 pe Hunedoara. Așa, FC Caransebeș a dat lovitura și a promovat în premieră în eșalonul secund.
CLASAMENTELE FINALE ALE PLAY-OFF-ULUI
Liga 3, Seria 1 play-off M V E I GOL PCT A
1. FCM Dorohoi 20 11 7 2 36-16 40 +10
2. SCM Petrotub Roman 20 9 5 6 32-25 32 +2
3. Știința Miroslava 20 8 2 10 26-29 26 -4
4. Cetatea Târgu Neamț 20 7 4 9 20-27 25 -5
5. Kosarom Pașcani 20 5 9 6 24-22 24 -6
6. Bucovina Pojorâta 20 4 5 11 14-33 17 -10
Liga 3, Seria 2 play-off M V E I GOL PCT A
1. FC Voluntari 20 14 3 3 38-15 45 +15
2. Viitorul Axintele 20 8 7 5 18-16 31 +1
3. CS Ștefănești 20 8 6 6 26-21 30 0
4. CS Afumați 20 7 7 6 22-19 28 -2
5. AFC Dunărea 2005 Călărași 20 4 3 13 16-32 15 -15
6. Gloria Popești Leordeni 20 2 8 10 19-36 14 -16
Liga 3, Seria 3 play-off M V E I GOL PCT A
1. CS Balotești 20 10 6 4 30-24 36 +6
2. Inter Clinceni 20 11 3 6 37-22 36 +7
3. CS Vișina Nouă 20 9 5 6 23-21 32 +2
4. Metaloglobus București 20 9 2 9 29-27 29 -1
5. Juventus București 20 8 3 9 36-27 27 -7
6. FC Balș 20 3 1 16 12-46 10 -20
Liga 3, Seria 4 play-off M V E I GOL PCT A
1. FC Caransebeș 20 12 4 4 32-20 40 +10
2. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 20 11 6 3 36-14 39 +9
3. FC Hunedoara 20 8 1 11 23-28 25 -5
4. Pandurii II Târgu Jiu 20 7 3 10 32-37 24 -6
5. Vulturii Lugoj 20 5 5 10 25-32 20 -10
6. Millenium Giarmata 20 5 5 10 24-41 20 -10
Liga 3, Seria 5 play-off M V E I GOL PCT A
1. Șoimii Pâncota 20 12 4 4 29-15 40 +10
2. Național Sebiș 20 8 8 4 24-15 32 +5
3. Metalurgistul Cugir 20 8 7 5 36-27 31 +1
4. CS Oșorhei 20 5 6 9 21-28 21 -9
5. CS Ineu 20 5 5 10 19-27 20 -10
6. FC Municipal Baia Mare 20 3 8 9 17-33 17 -13
Liga 3, Seria 6 play-off M V E I GOL PCT A
1. Fortuna Poiana Câmpina 20 15 1 4 47-14 46 +16
2. Chindia Târgoviște 20 14 4 2 39-11 46 +16
3. SCM Argeș Pitești 20 7 7 6 21-23 28 +1
4. FC Zagon 20 5 4 11 16-24 19 -11
5. Atletic Bradu 20 4 7 9 23-39 19 -9
6. FCM Câmpina 20 3 1 16 10-45 10 -20
SITUAȚIA DIN SERIILE LIGII A III-A
Seria I: FCM Dorohoi – promovată
Seria a II-a: FC Voluntari – promovată
Seria a III-a: CS Balotești – promovată sportiv, nu îndeplinește condițiile necesare pentru a evolua în Liga a II-a
Seria a IV-a: FC Caransebeș – promovată
Seria a V-a: Șoimii Pâncota – promovată
Seria a VI-a: Fortuna Poiana Câmpina – promovată
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ