Dragostea mare pentru fotbal și ambiția i-au transformat visul în realitate. De mulți ani, un om de afaceri din Săgeata, Nicolae Crăciun, fost luptător (vicecampion național) și fotbalist la echipa din localitate și Cristalul Buzău își dorea să înființeze un club pentru copii și juniori, iar de curând a reușit să realizeze acest proiect. De altfel, unul îndrăzneț având în vedere faptul că în ziua de astăzi, puțini sunt cei care mai bagă bani în sport.
După ce a luat naștere CS Stăruința Săgeata, aproximativ 50 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani, atât din comună, cât și din satele Dâmbroca, Bordușani și Beilic s-au prezentat la teren pentru a începe să deslușească din tainele fotbalului. Sub îndrumarea antrenorilor Bogdan Enache și George Petrache, puștii au progresat treptat, iar asta s-a văzut și în meciurile disputate în cadrul competițiilor la care au participat și unde au lăsat o impresie plăcută.
Patronul clubului care în același timp este finanțator și președinte la AS Săgeata, echipă ce evoluează în Liga a IV-a, le asigură copiilor condiții optime pentru desfășurarea activității, punându-le la dispoziție inclusiv un teren de antrenament amenajat în curtea școlii din Dâmbroca. Costurile investiției au fost suportate tot de Nicolae Crăciun care consideră că trebuie făcut totul pentru dezvoltarea fotbalului juvenil și în mediul rural.
„Eu nu vreau să câștig bani din fotbal, ci important este ca acești copii să aibă satisfacție.Trebuie să-i atragem către sport care știm că mai întâi de toate înseamnă sănătate, educație și disciplină. Obiectivul nostru este acela de a avea propria pepinieră pentru echipa mare (AS Săgeata – n.a.) și evident ne dorim să creștem copiii ca apoi să facă fotbal de performanță. A fost visul meu să am un astfel de club și iată că am reușit să mi-l realizez. Mă bucur când văd copiii că vin cu plăcere la antrenamente și așteaptă cu nerăbdare orice meci”, a declarat Nicolae Crăciun care în prima fază a cheltuit pentru copii peste 100 de milioane de lei.
Primăria condusă de Sorin Tănase sprijină și ea mișcarea fotbalistică din comună punând la dispoziție terenul de joc, vestiarele care au fost modernizate precum și transportul.
În ceea ce îl privește pe patronul clubului Stăruința Săgeata, Nicolae Crăciun, acesta își desfășoară afacerile în domeniul agriculturii și zootehniei unde este ajutat și de cei doi fii, Virgil și Alexandru. Primul este medic veterinar, iar celălalt care cândva a cochetat și el cu fotbalul jucând la juniorii Gloriei Buzău, urmează cursurile Facultății de Agronomie. Crăciun își amintește că în urmă cu vreo zece ani a vândut o cantitate mare de fier vechi pentru a susține financiar echipa AS Săgeata. Totodată, patronul Stăruinței se numără printre cei care au donat bani (100 de milioane lei) pentru pictarea pereților bisericii din satul Dâmbroca.
Articol și foto de Adi SOARE