„Sacrificii” pentru Euro 2011

Marius ANGHEL 21 Apr. 2011, 15:10 Juniori
„Sacrificii

Alexandru Ioan Petresc, jucătorul Mureșului Deva, titular în
naționala de juniori U17 a României, va petrece Paștele și ziua de
naștere în cantonament, unde „tricolorii mici” pregătesc
participarea la turneul final Euro 2011 din Serbia.

Petresc a jucat în echipa de start cu care Selecționata de
juniori sub 17 ani a României a susținut miercuri la Mogoșoaia,
primul amical de la începutul perioadei de pregătire pentru Euro
2011.

„Tricolorii mici” au spulberat cu 6-0 (2-0) echipa Liceului
„Sfîntul Pantilimon” București. Meciul a fost urmărit de
președintele FRF, Mircea Sandu, și de secundul naționalei de
seniori, Ștefan Iovan, iar golurile au fost marcate de Buia (25,
39), Tăbîrță (41), Păiuș (45), Puțanu (62 – penalty) și Roman
(70).

Antrenorul Adrian Văsîi a folosit două formule de echipă, care
au evoluat în sistemul 4-2-3-1, iar Petresc a fost utilizat în
prima dintre ele care a avut următoarea componență: Șerban
(Viitorul Constanța) – I. Mișu (U. Craiova), Neag (U. Cluj), Puțanu
(Viitorul Constanța), Mitache (Viitorul Constanța) – I. Roșu
(Steaua), Țîru (Viitorul Constanța) – Petresc (Mureșul Deva), Buia
(LPS Banatul), Bumba (FC Maramureș) – Himcinschi (Unirea Alba
Iulia).

Paște și
onomastică în cantonament

Reprezentativa sub 17 ani, singura națională a României cu
performanțe în 2011, a început pregătirile pentru turneul final
Euro 2011 din Serbia încă din 12 aprilie. Prima parte a
antrenamentelor s-au derulat la Câmpina (12-19 aprilie), iar în
perioada 19-29 aprilie tricolorii mici trag tare la pregătire și în
amicale în cantonament la Mogoșoaia.

În 29 și 30 aprilie e programat un stagiu de pregătire la Arad,
iar de acolo se va pleca în Serbia, unde în perioada 3-12 mai va
avea loc turneul final al Euro 2011.

Întreaga echipă a României își va Petrece Paștele departe de
familii și prieteni, iar deveanul Alexandru Petresc care e născut
pe 27 aprilie 1994 va aniversa și împlinirea vârstei de 17 ani în
cantonament. „Știam că fotbalul cere sacrificii și nu
mă plâng. Sper ca sacrificiile noastre să fie răsplătite la Euro
printr-un parcurs cât mai bun care să ne asigure calificarea la
Mondialele din Mexic”
, a spus Alexandru.

„Alexandru e un fotbalist foarte serios și gata de
orice sacrificii pentru performanță. Are o viață extra-sportivă
exemplară, fiind un copil super-cuminte. În primii ani de juniorat
a jucat mijlocaș dreapta ofensiv sau extremă. Acum, când joacă
fundaș sau mijlocaș de bandă, se remarcă printr-o tehnică foarte
bună și un simț de anticipație excelent”
, a spus Dan
Ardelean, antrenorul care l-a descoperit și format la Mureșul
Deva.

Adversari
de top în Serbia

La Euro 2011, selecționata României face parte din grupa B,
alături de Germania, Olanda și Cehia. Grupa A este compusă din
Serbia, Danemarca, Franța și Anglia.

Programul meciurilor din grupa României este următorul: 3 mai:
ROMÂNIA – CEHIA; Germania – Olanda; 6 mai: ROMÂNIA – OLANDA;
Germania – Cehia; 9 mai: ROMÂNIA – GERMANIA; Olanda – Cehia.

Echipele clasate pe locurile 1-2 în cele două grupe se califică
în semifinalele programate pe 12 mai.

Principalul obiectiv al tricolorilor este calificarea la CM din
Mexic, 2012, ceea ce presupune clasarea măcar pe locul trei în
grupă.

Articol scris de Loredana
Juglea

Marius ANGHEL 21 Apr. 2011, 15:10 Juniori
Pe aceeași temă