În week-end s-au disputat partidele care au încheiat sezonul competițional 2012-2013 în Vrancea. Sâmbătă, de la ora 16,00, pe stadionul Florin Jelea din Golești, s-au întâlnit CSM Focșani și Euromania Dumbrăveni care și-au disputat titlul județean al juniorilor A1. Au câștigat jucătorii antrenați de Puiu Oprișan și Octavian Bucătaru care vor reprezenta Vrancea în fazele superioare ale Campionatului Național.
Faza județeană a Cupei României a fost câștigată de Național Golești, o echipă merituoasă care și-a respectat statutul de favorită în fața Unirii Țifești.
Finala Cupei României: Național Golești – Unirea Țifești 4-1 (1-0)
Național Golești, o formație redutabilă, greu de depășit în Vrancea în ultimii ani, cu mulți fotbaliști valoroși și experimentați în teren, a primit replica unei echipe în care evoluau mai mulți foști componenți ai fostei echipe de Liga a III-a a Panciului. Erau premisele unui joc echilibrat, cu multe reușite tehnico-tactice care să mulțumească spectatorii care au venit într-un număr rezonabil să-i urmărească. Iar cele două formații au confirmat așteptările, în primul sfert de oră acțiunile curgând și la o poartă și la cealaltă. În minutul 18, însă, Chivu, aflat la 20 de metri de poarta Țifeștiului, a trimis la semiînălțime o bombă care l-a îngenuncheat pe Corbea: 1-0.
Două minute mai târziu, Unirea a trecut pe lângă egalare, mingea deviată de Popa lovind transversala porții lui Aldea. În minutul 37, Crețu, liber la 8 metri de poarta adversă a reluat cu capul la vinclu și s-a făcut 2-0. În minutul 70, Bodoc și-a făcut datoria de vârf, a catapultat mingea la vinclu, și scorul a devenit 3-0. Peste 5 minute, Aldea a degajat până la Totolici care a preluat și a transformat în gol cadoul primit de la portarul advers: 3-1.
Au urmat câteva acțiuni periculoase ale țifeștenilor în careul Naționalului, însă golul a căzut tot în poarta Unirii, în minutul 75, când Dumitriu a marcat splendid, trimițând mingea la vinclu din lovitură liberă.
Național Golești: Aldea – Chetreanu, Nechifor, Vlase, Stanciu – Dumitriu (81 Gheorghe), Curteanu (46 Căpățînă), Chivu, Oltianu (46 Măriuței) – Crețu (75 Ionuț Vasile), Sergiu Sava (62 Bodoc).
Unirea Țifești: Daniel Corbea – Ciornei, Costea, Parlac, Caragață – Voinea, Cioran, Popa (55 Taftă), Enoiu (60 Buruiană) – Cosmin Corbea, Totolici (80 Potîrniche).
Cele două finaliste, arbitrii confruntării, dar și reprezentanții echipelor FC Mărășești și Tractorul Nănești au fost premiați cu diplome, cupe, plachete și echipament sportiv la finalul partidei de către conducerea Asociației Județene de Fotbal Vrancea, reprezentată prin Dan Dumitru – președinte, Jan Oltianu și Cristi Rusu – vicepreședinți.
Finala la juniori A1: CSM Focșani – Euromania Dumbrăveni 4-0 (1-0)
Meciul a început cu o puternică presiune a focșănenilor care au și reușit să deschidă scorul în minutul 20 prin Văceanu, care a pătruns frontal, de la mijlocul terenului și a marcat cu siguranță în poarta unui Crăciun ce până atunci nu putuse să fie bătut de șuturile atacanților de la CSM Focșani. După gol, fotbaliștii de la Euromania au echilibrat jocul și, în minutul 30, au avut o șansă mare de gol: în urma unui corner, mingea a ajuns la Lazăr care a șutat puternic, ușor lateral dreapta, de la 8 metri, însă Trifan a avut o intervenție excepțională, așa cum avea să o mai facă în trei rânduri până la finalul reprizei.
Începutul părții a doua a fost identic celui din prima repriză și, tot după 20 de minute, dar de la reluare, Văceanu a reușit o acțiune de mare finețe pe stânga, mingea a ajuns la Stratulat care, de la 18 metri a șutat sec, în plasa porții lui Crăciun: 2-0. Două minute mai târziu, Cosmin Pasăre și-a văzut încununată insistența cu care a căutat golul și a dus scorul la 3-0 la capătul unei acțiuni personale. În minutul 70, Kumova a închis scorul cu un lob de mare eleganță: 4-0.
CSM Focșani: Trifan – Florea, Neagu (77 Dascălu), Dima, Duca – Kumova (Toader), Săpunaru, Moisă, Stratulat – Păsăre, Văceanu (85 Borcea).
Euromania Dumbrăveni: Crăciun – Andronic, Constantin, Baltag, Mitică Popa (70 Onofrei) – Lazăr (55 Naciu), Preda (Apostolescu), Croitoru, Lera – Codrescu (90 Vălesereanu), Bălălău.
Articol scris de George DUMITRU