În afara elitelor, toți ceilalți copii care se vor antrena în
Ghencea vor achita o taxă lunară
După ce au remaniat organigrama antrenorilor de la Academia de
Juniori, conducătorii din Ghencea au dezvoltat și un plan care să
echilibreze bilanțul financiar. Interesant este că modelul pe care
îl vor aplica este cel folosit de aproape un an de Gică Hagi la FC
Viitorul Constanța.
„Regele” servește încă drept exemplu în Ghencea, chiar dacă a
plecat cu scandal de la Steaua în urmă cu mai bine de doi ani. Gigi
Becali și angajații săi nu s-au sfiit să copieze pas cu pas
sistemul, de succes se pare, pe care Hagi l-a instituit la propria
academie. Concret, după ce au concediat o parte din antrenori,
steliștii vor reduce și numărul de grupe de juniori.
Astfel, se vor crea așa-numitele „grupe de elită”, care vor
cuprinde copii născuți la un interval de doi sau trei ani. În
cadrul acestora se vor antrena doar copii selectați atent și care
vor fi considerați de reală perspectivă.
În rest, toți ceilalți tineri care vor dori să se antreneze în
Ghencea vor fi nevoiți să plătească o taxă lunară, care va acoperi
astfel costurile pe care clubul roș-albastru le va face cu ei
pentru echipament, teren și cantonamente.
La Academia «Hagi» plătesc doar o parte din juniorii între 7 și 13
ani. De la categoriile de vârstă superioare, dacă sunt foarte
talentați, copiii sunt întreținuți de academie
Încă nu am am discutat nimic, vom analiza situația în
zilele următoare
Valeriu Argăseală, președinte Steaua
articol scris de Nicu BĂ‚DESCU și Daniel VLAD