Meci de poveste la Juniorii A

27 May. 2010, 12:15 Juniori
Meci de poveste** la Juniorii A

Înțesată cu jucători de la echipa secundă, formația de juniori A
a clubului Steaua a pierdut azi finala pentru calificarea în
penultimul act al competiției, în fața celor de la Metalul
Constanța. Gruparea din Ghencea conducea cu un incredibil 3-0 în
minutul 15, dar a pierdut în final cu scorul de 4-5. Bucureștenii,
care l-au avut în garnitura de start și pe deja celebrul Matei, au
ratat și o lovitură de la 11 metri, la scorul de 3-2.

Cu excepția primelor 15 minute, constănțenii au evoluat senzațional
și au condus cu 5-3, ultima reușită a oaspeților venind în ultima
secundă de joc, tot din lovitură de pedeapsă.

CS Metalul Constanța s-a calificat astfel în semifinalele
campionatului unde va evolua împotriva echipei ACU Arad. Turul este
programat la Constanța pe 30 Mai în timp ce returul se va disputa
peste trei zile, la Arad.

„A fost ceva de vis! Se demonstrează încă o dată că un
meci nu se încheie decât după ultimul fluier. Este o performanță de
excepție pentru clubul nostru și totodată, extrem de importantă
deoarece istoria noastră este destul de scurtă”

Marcel Lică, președinte CS Metalul Constanța.

Articol scris de Cristian
BANCIU

27 May. 2010, 12:15 Juniori
Pe aceeași temă